Familia Regală în Republica Moldova

În ultimii douăzeci de ani, Familia Regală a fost prezentă în numeroase ocazii la Chișinău, Bălți, Orhei, Cahul, Comrat, Soroca, Ialoveni, comunele Regina Maria, Purcari, Cimișeni, Țiganca, Mileștii Mici, Butuceni, Ocolina, Țepilova Mare, Mășcăuți și Mânăstirea Curchi.

În septembrie 2005, Principele Radu a reprezentat pe Regele Mihai I și Guvernul României pentru prima oară în Republica Moldova. Cu această ocazie, Principele s-a întâlnit cu Prim-ministrul Vasile Tarlev, cu ministrul Apărării Naționale și cu ministrul Economiei. Alteța Sa Regală a vizitat orașele Chișinău, Bălți și Soroca.

În martie 2006 a avut loc a doua vizită a Familiei Regale la Chișinău, în cadrul căreia Principele Radu a condus o misiune economică la care au participat 200 de companii din România și din Republica Moldova. Cu acea ocazie, Principele Radu s-a întâlnit cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu.

Regele Mihai a vizitat Republica Moldova o singură dată, la 1 iulie 2006, când, însoțit de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale român și de Principele Radu, a luat parte a comememorarea soldaților care își dorm somnul de veci în Cimitirul Militar de la Țiganca. A fost a treia vizită regală română în Republica Moldova.

Majestatea Sa Custodele Coroanei (pe atunci Principesă Moștenitoare) a reprezentat pe Regele Mihai în vizita oficială de la Chișinău din octombrie 2013. Cu acea ocazie, Custodele Coroanei s-a întâlnit cu președintele Nicolae Timofti, care a solicitat public Familiei Regale să sprijine procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Custodele Coroanei și Principele Radu s-au întâlnit, de asemenea, cu Prim-ministrul Iurie Leancă. A fost a patra vizită regală română în Republica Moldova, și prima vizită a Custodelui Coroanei în această țară.

În februarie 2015 au avut loc două vizite la Chișinău, una a nepotului Regelui Mihai, Nicolae, (pe atunci Principele Nicolae) și una a Principelui Radu. Principele Radu s-a întâlnit atunci cu Prim-ministrul Chiril Gaburici și a vizitat Primăria Municipiului Chișinău și Academia de Științe a Republicii Moldova.

A șaptea vizită regală la Chișinău a avut loc în aprilie 2015. A fost pentru prima oară când Familia Regală a sărbătorit Noaptea Învierii Domnului la Chișinău, după mai bine de șaptezeci de ani. Custodele Coroanei și Principele Radu au participat la două slujbe de Înviere și s-au reîntâlnit cu președintele Nicolae Timofti și cu alte autorități ale Statului.

A opta vizită a avut loc în septembrie 2015. Cu acea ocazie, Principele Radu a vizitat Regiunea Autonomă Găgăuzia.

În aprilie 2016, cu prilejul celei de-a noua vizite regale, Principele Radu a vizitat Chișinău, Bălți și comunele Cimișeni, Regina Maria și Purcari. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală a condus a doua misiune economică sub patronaj regal în Republica Moldova, însoțit de o amplă delegație economică reprezentând companii private din județul Cluj și din Transilvania, interesate în colaborarea cu parteneri economici din Republica Moldova. În cadrul vizitei, Principele Radu s-a întâlnit cu ministrul Apărării Naționale, ministrul Economiei, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare și cu ministrul Culturii.

Principesa Maria a vizitat pentru prima oară Republica Moldova în mai 2016. A fost a zecea vizită a Familiei Regale în Republica Moldova. Alteța Sa Regală a vizitat Chișinău, Ialoveni, Mânăstirea Curchi, precum și satele Mileștii Mici și Butuceni.

În septembrie 2016, a fost pentru prima oară când un membru al Familiei Regale a fost invitat la o sesiune solemnă a Parlamentului Republicii Moldova. La invitația președintelui Legislativului, Andrian Candu, Principele Radu a reprezentat pe Regele Mihai și pe Custodele Coroanei Margareta la eveniment.

În octombrie 2016, a avut loc a douăsprezecea vizită regală în orașele Cahul și Comrat. Principele Radu s-a întâlnit cu autoritățile locale și a vizitat instituții de învățământ. A fost a doua vizită regală în Găgăuzia.

În decembrie 2016, a treisprezecea vizită regală a prilejuit participarea Majestății Sale Custodele Coroanei și a Principelui Radu la ceremonia oficială de aniversare a 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României. La Palatul Republicii au fost prezenți președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, președintele Parlamentului, Andrian Candu, membri ai Guvernului, ai Legislativului, ai Curții Supreme de Justiție, ai Armatei și ai Corpului Diplomatic acreditat la Chișinău. Au fost de asemenea vizitate Academia de Studii Economice, Universitatea Agronomică și Universitatea Academiei de Științe.

În mai 2017 a avut loc a paisprezecea vizită în Republica Moldova, în care Principele Radu a vizitat Chișinău, Ocolina și Țepilova Mare.

A cincisprezecea vizită a avut loc în octombrie 2017, la Ialoveni, unde Principele Radu a dezvelit bustul Regelui Ferdinand Întregitorul.

A șaisprezecea vizită a avut loc în septembrie 2022, când Principele Radu s-a întâlnit cu Prim-ministrul Natalia Gavrilița și a participat la Moldova Business Week.

În octombrie 2022, Majestatea Sa Custodele Coroanei s-a întâlnit cu președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului, domnul Igor Grosu. Principele Radu a vizitat, pentru a treia oară Academia Militară Alexandru cel Bun. A fost a șaptesprezecea vizită a Familiei Regale.

A optsprezecea vizită a avut loc în februarie 2023, când Principele Consort a vizitat Chișinăul și a luat parte la Forumul Economic Investiții Dezvoltare Integrare Europeană. Forumul, la care au participat companii din România, Italia, Germania, Polonia și Republica Moldova, s-a desfășurat sub auspiciile Familie Regale. În această vizită, Principele Consort s-a întâlnit cu prim-ministrul Dorin Recean și s-a reîntâlnit cu președintele Parlamentului, dl Igor Grosu.

A nouăsprezecea vizită a avut loc în septembrie 2023, când Principesa Sofia a făcut prima sa vizită în Republica Moldova. ASR a vizitat atunci Chișinău, Ialoveni, Orheiul Vechi, Mășcăuți și Butuceni. Principesa Sofia a fost primită de președintele Parlamentului, Igor Grosu, și s-a întâlnit cu ministrul Culturii și cu ministrul Învățământului.

A 20-a vizită a Familiei Regale în Republica Moldova a avut loc în noiembrie 2023. Majestatea Sa Custodele Coroanei, însoțită de ASR Principele Consort, s-a reîntâlnit cu ES dna președintă Maia Sandu, a vizitat Academia de Științe a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Chișinău și Banca Națională.

A 21-a vizită a avut loc în februarie 2024, când Principele Radu a vizitat Chișinăul și a luat parte la a doua ediție a Forumului Economic “Investiții, dezvoltare, integrare europeană”. Forumul, la care au participat companii din România, Italia, Germania, Polonia și Republica Moldova, s-a desfășurat sub auspiciile Familie Regale. În această vizită, Principele Radu s-a întâlnit cu prim-ministrul Dorin Recean și cu președintele Parlamentului Igor Grosu.

Primiri în România

În ultimii ani, Majestatea Sa Margareta a primit pe președintele Nicolae Timofti la Castelul Peleș, în august 2016, pe președintele Parlamentului Andrian Candu la Palatul Elisabeta (iunie 2016, martie 2018, octombrie 2018) și pe președintele Parlamentului Igor Grosu la Palatul Elisabeta (noiembrie 2022 și martie 2024). În martie 2023, Custodele Coroanei a primit la Palatul Elisabeta pe prim-ministrul Dorin Recean, iar în aprilie 2023 la Palatul Elisabeta și în ianuarie 2024 la Castelul Săvârșin pe ES doamna Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.

În aprilie 2022, Majestatea Sa a primit la Castelul Peleș o delegație comună a Parlamentelor României și Republicii Moldova. În mai 2023, la București a avut loc prima Seară a Palatului Elisabeta dedicată Republicii Moldova.

Vizite regale europene pentru sprijinirea Republicii Moldova

Pentru sprijinirea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Principele Radu a efectuat vizite oficiale în Belgia (iunie 2016) și Marea Britanie (februarie 2017). Majestatea Sa Custodele Coroanei a efectuat vizite oficiale în Suedia (martie 2023), Spania (septembrie 2023) și Belgia (martie 2024).

1 comentariu

  1. Este impresionant sa vedem cat de multa atentie si dragoste are Familia Regala pentru Republica Moldova! De-a lungul anilor, au fost numeroase vizite si intalniri importante in diferite orase si comune, ceea ce demonstreaza dorinta lor de a fi alaturi de poporul moldovenesc. De asemenea, am fost impresionat de implicarea lor in procesul de aderare a Moldovei la Uniunea Europeana si de sprijinul acordat in dezvoltarea economica a tarii. Este un exemplu frumos de prietenie si colaborare intre Romania si Moldova si sper ca aceasta relatie va continua sa se intareasca in viitor. Bravo Familiei Regale pentru toata munca si implicarea lor in Republica Moldova!

Leave a Reply to Anonymous Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50007824
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate