Vizită regală la baza militară de la Cincu, iunie 2024

Luni, 3 iunie 2024, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au vizitat baza militară de la Cincu, unde au fost oaspeţii Centrului Național de Instruire Întrunită “Getica” și ai Grupului de Luptă Avansat Consolidat al NATO din România, una dintre cele opt structuri care compun NATO Enhanced Forward Presence la flancul de est al organizației. AGERPRES ROMÂNIA LIBERĂ

La sosire, Custodele Coroanei române a fost întâmpinat de generalul de brigadă Ioan-Marian Cristurean, comandantul Centrului Național, alături de ofițerii superiori din conducerea centrului, şi de domnul colonel Benoit Chrissment, comandantul grupului de luptă NATO (Franţa).  La întâmpinarea Majestății Sale și a Principelui Radu au fost prezenți reprezentanții militarilor francezi, belgieni și luxemburghezi în misiune NATO în țara noastră.

În sala de consiliu a marii unități, gl bg Cristurean a prezentat structura și activitatea centrului, precum și rolul diferitelor unități militare aflate în subordinea lui. Colonelul Chrissment a prezentat structura și activitatea Grupului de Luptă Avansat Consolidat NATO din țara noastră, format actualmente din militari francezi, belgieni și luxemburghezi. Custodele Coroanei și Principele Consort s-au adresat apoi ofițerilor români și străini.

În a doua parte a vizitei, oaspeții regali s-au deplasat în diverse puncte ale bazei, unde au asistat la o prezentare de tehnică militară și au întâlnit pe militarii francezi și luxemburghezi.

Majestatea Sa a felicitat pe militarii români și străini și le-a mulțumit pentru competența, devotamentul și efortul lor neîntrerupt pentru a contribui atât la securitatea naţională, cât şi la securitatea flancului estic al NATO și al Uniunii Europene.

În ultimii ani, Majestatea Sa și Principele Radu au purtat solia românească în toate țările reprezentate militar actualmente în țara noastră, atât în Franța, Belgia și Luxemburg, cât și în SUA, Regatul Unit, Polonia, Spania și Italia.

De asemenea, Custodele Coroanei a fost oaspetele unor unități militare importante din țară (București, Constanța, Câmpia Turzii, Brașov, Predeal, Fetești și Kogălniceanu).

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

1 comentariu

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Casa Regala a Romaniei a fost si mereu va fi purtatorul de drapel cel mai ferm si mai demn, autoritatea cea mai indreptatita si glasul cel mai autorizat al Romaniei in toate aspectele vietii noastre, in special in domeniul militar si de aparare. Sa nu uitam turneul european al M S Regelui Mihai in tarile de al caror acord depindea primirea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Cu atat mai mult acum, cand Romania joaca un rol atat de important in apararea flancului estic al NATO.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54151356
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate