Învestituri regale, Sala Tronului, octombrie 2017
Cu ocazia zilei de naștere a Majestății Sale Regelui Mihai I, la Sala Tronului din Palatul Regal a avut loc o nouă ceremonie de acordare a unor ordine și decorații regale. În numele Regelui, paisprezece persoane și instituții au primit…

Și omul acesta este tatăl meu
Când aveam nouă ani, am scris o compunere pe care am lăsat‑o la şcoală sau am pus-o undeva, în pod. Dacă cineva mi-ar spune azi s‑o scriu din nou, compunerea ar arăta aşa: „Există un om pe lumea aceasta a…

Vizită în Elveția, 25 octombrie 2017
Principesa Sofia se află în Elveția, pentru a fi alături de Regele Mihai, cu ocazia zilei de naștere a Majestății Sale. Alteța Sa Regală petrece o săptămână la reședința privată a tatălui ei. Astăzi, când Majestatea Sa împlinește 96 de…

Discursul Regelui în Parlament, acum șase ani
Discursul Majestății Sale Regelui Mihai I în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României, 25 octombrie 2011 Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la…

Regele Mihai, în revista elveţiană Passé simple
Amplu articol dedicat Regelui Mihai I, apărut în Elveția, în numărul din octombrie 2016 al revistei lunare romande de istorie și arheologie “Passé simple”, semnat de avocatul și scriitorul Michael Flaks. Editorialul revistei este dedicat tot Majestății Sale Regelui și…

Vizită regală la Colegiul Național de Arte Regina Maria
Luni, 23 octombrie 2017, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au fost invitații Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța. Au stat alături de Familia Regală ambasadorul Republicii Turcia la București, ES dl Osman Koray Ertaș, și consulul general…

Familia Regală a vizitat comunitatea musulmană din Constanța
Luni, 23 octombrie 2017, în cursul dimineții, Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au vizitat Moscheea Regele Carol I din Constanța. Au fost prezenți muftiul Iusuf Muurat, șeful Cultului Musulman din România, reprezentanții religioși ai Moscheei Mari,…

Vizită regală la Albești, Coroana și Cotu Văii
Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu s-au aflat astăzi în județul Constanța, unde au vizitat trei localități rurale. În comuna Albești, Altețele Lor Regale au fost întâmpinate de reprezentanții primăriei comunale, ai școlii, de un numeros public și de…

Săptămâna la Palatul Elisabeta, 16-22 octombrie 2017
Joi, 19 octombrie 2017, Alteța Sa Regală Principele Radu a primit vizita Excelenței Sale doamna Faouz El Achchabi, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Regatului Marocului în România. Vineri, 20 octombrie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a prezidat o…