Vizită regală la Bratislava

Luni, 8 noiembrie, și marți, 9 noiembrie 2021, Alteța Sa Regală Principele Radu efectuează o vizită în Republica Slovacia. Vizita are loc la Bratislava, Zvolen, Piešťany, Trenčianska Teplá și Stará Turá.

Este a cincea prezență externă a Familiei Regale a României în acest an, după vizita din Republica Polonă a Principesei Sofia (în septembrie), participarea online a Principelui Radu la al 24-lea Summit Economic Eurasiatic Marmara, de la Istanbul (în iulie), vizita din Italia și vizita din Germania ale Principesei Sofia (ambele în octombrie).

Este a patra oară când Familia Regală română este prezentă public în Republica Slovacia, după cele trei vizite efectuate de Regele Mihai I, Regina Ana, Custodele Coroanei Margareta și Principele Radu în anii 2003, 2004 și 2005.

Astăzi, la Bratislava, Principele Radu s-a întâlnit la Ministerul Apărării Naționale cu dl Peter Kozak, secretarul general al ministerului. Întâlnirea a avut loc în prezența ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al României la Bratislava, Excelența Sa domnul Călin Fabian. Au luat parte reprezentanți ai ministerului slovac al Apărării, alături de dl Leonard Chelaru-Popovici, consilier regal. Au fost discutate cooperarea militară dintre România și Slovacia în cadrul NATO, precum și proiecte în domeniul educației militare universitare, în relația dintre mediul civil și cel militar și în cel privitor la veteranii din teatrele de operații. Secretarul general a mulțumit României pentru aportul Armatei Române în cel de-Al Doilea Război Mondial pe teritoriul Cehoslovaciei și a adus omagiul său celor un sfert de milion de soldați români care au căzut la datorie.

Slovakia is Grateful to Romania for Both Past and Present Aid

Alteța Sa Regală a fost apoi oaspetele Parlamentului (Consiliul Național al Republicii Slovacia), unde s-a întâlnit cu președinta grupului de prietenie România-Slovacia, doamna deputat Jana Valova. Întâlnirea a avut loc în prezența ambasadorului României, ES domnul Călin Fabian. A fost prezent dl Leonard Chelaru-Popovici, consilier regal, și reprezentanți ai Protocolului Parlamentului. Au fost discutate perspectivele parteneriatului româno-slovac în anul 2022, în domeniul educației și al cooperării economice.

În numele Majestății Sale Custodele Coroanei, Principele Radu a vizitat Crucea Roșie a Slovaciei, unde s-a întâlnit cu dl Radoslav Vengrin, vicepreședinte al organizației, și cu secretarul general, dna Zuzana Rosiarova Kesegova. Întâlnirea a avut loc în prezența ambasadorului României, ES domnul Călin Fabian. Alteța Sa Regală a transmis salutul Majestății Sale și al Crucii Roșii Române și a purtat un dialog cu gazdele, privitor la acțiunile Crucii Roșii în combaterea COVID-19, la rolul educativ al Crucii Roșii, mai ales în rândul copiilor și școlarilor, la proiectele legate de alimentația categoriilor defavorizate, precum și privitor la cooperarea internațională a diverselor societăți naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Gazdele au subliniat satisfacția organizației naționale slovace de a fi conlucrat recent cu militari români reprezentând Ministerul Apărării Naționale, într-un proiect educațional.

În încheierea zilei de 8 noiembrie, Alteța Sa Regală a avut o întrevedere cu ambasadorul României.

La Ministerul Apărării Naționale, Bratislava

La Parlamentul Slovaciei, Bratislava

La Crucea Roșie a Slovaciei, Bratislava

Fotografii ©Via Cluj TV

3 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    Tot respectul pentru Familia Regală, reprezentată de ASR Principele Radu, care întotdeauna şi-a manifestat interesul şi preocuparea pentru consolidarea dialogului și conlucrării ,la cel mai înalt nivel, cu autoritățile naționale și internaționale cu atribuții în toate domeniile vieții sociale.Pentru Familia Regală , diplomația este o vocație , este o artă, și numai cunoașterea, sinceritatea, înțelepciunea… îi permit să culeagă ‚’’…succese, nu efemere, ci permanente .’’

  2. […] iulie), vizita din Italia și vizita din Germania ale Principesei Sofia (ambele în octombrie) și vizita din Slovacia a Principelui Radu […]

  3. […] Italia și vizita din Germania ale Principesei Sofia (ambele în octombrie) și vizita din Slovacia a Principelui Radu […]

Lasa un comentariu

© 2007-2021 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 36770740
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate