Al 24-lea Summit Economic Eurasiatic Marmara

La invitația Fundației Grupului Marmara, Alteța Sa Regală Principele Radu participă la cel de-al 24-lea Summit Marmara, care are loc anul acesta online, în zilele de 8 și 9 iulie 2021. Prima participare a Principelui Radu la summit a avut loc în anul 2006.

La lucrări, grupate sub genericul Humanity deserves better și transmise prin satelit, iau cuvântul 70 de personalități din 30 de țări ale lumii, printre care oameni politici și oameni de știință, lideri religioși și înalți funcționari publici. Sunt prezenți 12 șefi de Stat din țările Europei de Sud-Est din ultimele două decenii.

Principele Radu a susținut în prima zi a conferinței (la ora 14.30) un discurs legat de criza schimbării climei după COVID-19.

Discursul ASR Principelui Radu al României la cel de-al 24-lea  Summit Economic Eurasiatic Marmara, Istanbul, 8-9 iulie 2021

Domnule Președinte, doamnelor și domnilor,

Am trăit un an și jumătate cu pandemia de COVID-19, timp în care oamenii din întreaga lume s-au confruntat cu moartea, boala, teama de necunoscut, panica, frustrarea și depresia. O izolare severă și măsuri de carantină fără precedent ne-au condus viața.

Milioane de oameni au cunoscut disperarea și suferința, dar omenirea a înțeles cât de mult înseamnă empatia, grija, altruismul și spirit civic pentru fiecare dintre noi și pentru cei apropiați nouă. Țările s-au unit în lupta împotriva pandemiei, dar și comunitățile, organizațiile, familiile și oamenii s-au reunit, arătând o unitate și un sentiment de apropiere care păreau că au dispărut complet în societățile noastre înainte de COVID-19. Dintr-o dată, egoismul, indiferența și cinismul au fost mai puțin vizibile decât înainte în viața publică. Cu toate acestea, există tendința de a politiza problema COVID-19 și, prin urmare, de a ne diviza. Dacă nu ne putem uni forțele pentru a combate pandemia de COVID-19 la nivel global, cum vom putea aborda criza schimbării climei?

Economia a suferit o lovitură importantă, iar unele sectoare economice au fost literalmente devastate de carantină și de inexistența vieții publice, pentru perioade lungi de timp.

Dar, cu toate acestea, este din ce în ce mai evident că mediul și natura au devenit, încet, încet, mai bogate, mai vibrante, mai curate. Flora și fauna au renăscut și speciile despre care credeam că sunt pierdute pentru totdeauna au revenit la viață. Orașele și regiunile invadate de turism și-au recăpătat frumusețea, puritatea și pitorescul, armonia și strălucirea lor.

Mulți au întrebat ce se va întâmpla cu această renaștere a mediului după COVID-19? În timpul pandemiei, nivelul scăzut de poluare a salvat multe vieți. Va învăța lumea o lecție despre modul în care tratăm mediul înconjurător și viitorul copiilor noștri? Ce și cât se va schimba în viitor și ce și cât va rămâne la fel ca înainte de pandemie?

Da, pandemia a ucis aproape 4 milioane de oameni, dar oamenii de știință ne avertizează că poluarea aerului ucide 7 milioane de oameni pe an. Astăzi, după un an și jumătate de la declanșarea pandemiei, aerul este mai curat. O să ne convingă acest lucru să facem ca lucrurile să meargă mai bine în viitor?

Țara noastră, membră a Uniunii Europene, participă la un număr important de programe și inițiative, acceptate de toți membrii UE, pentru a diminua poluarea, pentru a combate încălzirea globală și pentru a asigura un mediu curat în viitor.

După cum am menționat de mai multe ori la Summit-urile Marmara de la Istanbul, țările noastre, situate în Europa de Sud-Est, Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Caucazul de Sud și Asia Centrală, au un punct comun important: avem o generație tânără, motivată și foarte energică. Unele dintre țările noastre, printre care și Turcia, au o numeroasă populație tânără. Acest lucru creează cu siguranță o provocare pentru toate guvernele, deoarece este dificil să se asigure un sistem educațional competitiv și locuri de muncă suficiente pentru o generație tânără atât de numeroasă. Dar aceasta este astăzi probabil cea mai importantă resursă a țărilor noastre.

Prin urmare, cred că este de la sine înțeles că o acțiune post-pandemică echilibrată, dar decisivă, pentru a reveni la performanța economică și a păstra un mediu curat, vibrant și bogat, ar fi ceea ce trebuie făcut pentru copiii, familiile, comunitățile și națiunile noastre. Și acest lucru nu poate fi realizat decât împreună.

Tocmai de aceea, vreau să vă mulțumesc, domnule președinte, și tuturor distinșilor dumneavoastră colegi, pentru că ne-ați găzduit astăzi.

2 comentarii

  1. […] participarea online a Principelui Radu la al 24-lea Summit Economic Eurasiatic Marmara, de la Istanbul (în iulie), vizita din Italia și vizita din Germania ale Principesei Sofia (ambele în octombrie) […]

  2. […] Principelui Radu la al 24-lea Summit Economic Eurasiatic Marmara, de la Istanbul (în iulie), vizita din Italia și vizita din Germania ale Principesei […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50016699
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate