Ora Regelui CCCLXIII

 

Televiziunea Română a prezentat sâmbătă, 2 noiembrie 2019, a trei sute șaizeci și treia ediție a emisiunii “Ora Regelui”.

Sumarul:

Regina-Mamă Elena s-a întors acasă. După 71 de ani de exil, ea își găsește liniștea în Necropola Regală de la Curtea de Argeş. Emoționați, românii au spus că au descoperit viața mamei Regelui Mihai ca pe o pildă, s-au închinat și au cerut Reginei-mamă să le ocrotească din ceruri țara pe care și ea a iubit-o.

Sala Tronului a Palatului Regal din Calea Victoriei a găzduit ceremoniile care sunt o tradiție în ziua de naştere a Regelui Mihai. Au fost conferite decorații și certificate de furnizor regal. Cel mai frumos dar de anul acesta oferit de Familia Regală au fost bursele “Regele Mihai I” și “Regina Ana”. Patru tineri, doi din București și doi din Chișinău, le-au primit, simbolizând unirea.

În al 12-lea an, concertul caritabil organizat de Fundaţia Regală Margareta a României la Ateneul Român a strâns 170 000 euro pentru tinerii muzicieni și artiști plastici talentați ai României.

Producător: Lidia Voicu
Realizatori: Camelia Csiki, Diana Ilica

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50458451
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate