Invictus România în 2019

Asociația Voluntarilor Invictus din România se află sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu. Fundația Invictus Games din Marea Britanie, inițiatoarea Jocurilor Invictus (Londra, 2015, Orlando 2016, Toronto 2017, Sydney 2018 și Haga 2020) se află sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Ducelui de Sussex.

Principele Radu s-a întâlnit zilele trecute cu căpitanul Gabriel Ion, pentru a pune la punct programul evenimentelor publice ale asociației Invictus România la care Alteța Sa Regală va lua parte.

Asociația are o gamă variată de activități, de la întâlniri ale veteranilor din teatrele de operații cu elevi de liceu, până la Duatlonul Regal care are loc anual la Curtea de Argeș sau Ștafeta Veteranilor, desfășurată în fiecare an în 1-25 octombrie, cu plecare de la București și încheiere la Carei.

În acest an, Principele Radu va fi alături de sportivii Invictus la una dintre pregătirile lor pentru Jocurile Mondiale de la Haga, din mai 2020. Pregătirile vor avea loc în diverse orașe ale țării.

La jocurile Invictus de la Toronto și Sydney, 15 militari români răniți în teatrele de operații din Afganistan și Irak au alcătuit echipa națională a României. Aceeași participare românească se va repeta și la Haga (capitala Olandei), în luna mai 2020.

Asociația Voluntarilor Invictus din țara noastră se bucură de sprijin din partea unui mare număr de personalități și organizații din România.

Militarii români, activi sau aflați în rezervă ori în retragere, răniți în teatrele de operații, care au servit cu patriotism, curaj și profesionalism în Afganistan și Irak, sunt susținuți în eforturile lor de Asociația Voluntarilor Invictus, care promovează exemplarul efort al militarilor de a se reintegra activ în viața românească și de a face înaltă performanță sportivă.

Fotografii de Daniel Angelescu, Garden Party, 10 Mai 2019, Palatul Elisabeta

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50018273
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate