Principesa Maria, la Arad de sărbătoarea Învierii Domnului

Alteța Sa Regală Principesa Maria a luat parte astă-noapte, în Catedrala Arhiepiscopală de la Arad, la sfânta slujbă a Învierii Domnului. Ceremonia religioasă a fost oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Timotei al Aradului, alături de care a stat un…

Majestatea Sa a fost primită de Regina Danemarcei

Vineri, 26 aprilie 2019, în cursul serii, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și ASR Principele Radu au sosit la Copenhaga, unde au început sâmbătă, 27 aprilie, o vizită cu caracter public în Regatul Danemarcei. Vizita va dura patru zile. Este…

Ora Regelui CCCXXXIX

Televiziunea Română a prezentat sâmbătă, 27 aprilie 2019 a trei sute treizeci și noua ediție a emisiunii “Ora Regelui”. În cartea Bijuteriile Reginei Maria, istoricul Diana Mandache pune cap la cap documente descoperite în arhive româneşti şi străine, testamentul reginei…

Familia Regală, de Paști

Familia Regală în fotografii de Paști, din 1866 până astăzi Paștele, sărbătoare fundamentală a lumii creștine, a fost și este celebrată de Familia Regală a României după obiceiurile și tradițiile naționale. Toți regii și reginele noastre au petrecut, generație…

Săptămâna la Palatul Elisabeta, 22-28 aprilie 2019

Luni, 22 aprilie, Majestatea Sa a participat la o întâlnire de lucru reunind colaboratori ai Fundației Regale Margareta a României și ai Casei Majestății Sale. Marți, 23 aprilie 2019, ASR Principesa Maria a primit la Palatul Elisabeta pe dna Valentina…

Principesa Maria la Ziua Națională a Olandei

La invitația Excelenței Sale doamnei Stella Ronner-Grubacic, ambasadorul Regatului Olandei la București, miercuri, 24 aprilie 2019, Alteța Sa Regală Principesa Maria a luat parte la sărbătorirea Zilei Naționale a Olandei. Evenimentul a avut loc la Hotel Athénée Palace Hilton, București.

Elisabeta. Portretul unei Regine

A ajuns în librării cartea “Elisabeta. Portretul unei Regine”, scrisă de Alteța Sa Regală Principele Radu și publicată de Editura Curtea Veche. S-a întregit, astfel, colecția de albume-portret dedicată reginelor României, începută în anul 2007, la Editura RAO, prin Elena….

Marele Duce Jean de Luxemburg, In Memoriam

Majestatea Sa Margareta a aflat cu mare tristețe vestea stingerii din viață a Alteței Sale Regale Marele Duce Jean de Luxemburg. Întreaga Familiei Regală a României este alături de Familia Mare Ducală de Luxemburg, în aceste momente triste și dureroase….

Principesa Maria la expoziția “Renault și arta – o istorie vie”

Vineri, 19 aprilie 2019, Alteța Sa Regală Principesa Maria a participat la vernisajul expoziției “Renault și arta, o istorie vie. 1967-2019”. Expoziția este găzduită de Muzeul Național de Artă Contemporană și reunește 18 artiști plastici din mai multe generații, originari…