Principesa Moștenitoare la sesiunea solemnă a Senatului, 17 iunie 2014
Domnule Președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor senatori, Coroana și Senatul României au stat alături timp de aproape un secol și jumătate. Este o onoare să pot reprezenta pe Majestatea Sa Regele Mihai, tatăl meu, la această sărbătoare a națiunii….

Domeniul Coroanei, instituţia model a lui Carol I, după 130 de ani
Alteța Sa Regală Principele Radu al României a luat parte luni, 16 iunie 2014, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, la evenimentul de lansare a volumului „Domeniul Coroanei, instituţia model a lui Carol I, după 130 de ani”, autori…

Familia Regală celebrează 150 de ani de la constituirea Senatului României
Marți, 17 iunie 2014, la ora 10.30, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta va reprezenta pe Majestatea Sa Regele Mihai I în cadrul Sesiunii solemne a Senatului României, care va sărbători împlinirea a 150 de ani de la constituirea Camerei…

Principele Nicolae, Domeniul Regal Sinaia, 14 iunie 2014
Sâmbătă, 14 iunie 2014, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a reprezentat Familia Regală în două evenimente culturale găzduite, cu încuviințarea Majestății Sale Regelui, de Domeniul Regal Sinaia. Alteța Sa Regală a prezidat, la Castelul Pelișor, ceremonia de premiere…

Ora Regelui (96)
Sâmbătă, 14 iunie 2014, de la ora 13, Televiziunea Națională a prezentat a nouăzeci și șasea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Realizator, Camelia Csiki, producător, Lidia Voicu. – Portugalia este țara în care Regele Carol al II-lea și-a trăit ultimii…

Vizita Principelui Radu în Regatul Maroc, 10 – 13 iunie 2014
În perioada 10 – 13 iunie 2014, Alteța Sa Regală Principele Radu s-a aflat într-o vizită cu caracter public în Regatul Maroc. Principele Radu a fost primit de către Alteța Sa Regală Principele Moulay Rachid al Marocului, la reședința Sa…

Principele Moulay Rachid a primit astăzi, la Rabat, pe Principele Radu
Astăzi, miercuri, 11 iunie 2014, în a doua zi a vizitei pe care o efectuează în Regatul Maroc, Alteța Sa Regală Principele Radu a fost primit de Alteța Sa Regală Principele Moulay Rachid al Marocului, la reședința sa din Rabat….

Principele Nicolae, la Gala Societății Civile 2014
Marți, 10 iunie, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a luat parte la Gala Societății Civile, ediția 2014, desfășurată la Ateneul Român. La eveniment au fost prezenți peste 700 de reprezentanţi ai sectorului asociativ din România, ai sectorului privat,…

Principele Radu, vizită în Regatul Maroc
În zilele de 10 – 13 iunie 2014, Alteța Sa Regală Principele Radu se va afla într-o vizită cu caracter public în Regatul Maroc. Este a șasea vizită externă a Familiei Regale a României, în anul 2014. În februarie, Principele…

Ora Regelui XCV
Sâmbătă, 7 iunie 2014, Televiziunea Națională a prezentat a nouăzeci și cincea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Realizator, Bogdan Șerban Iancu, producător, Lidia Voicu. Ora Regelui XCIV poate fi vizionată pe Internet la adresa: http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-226982 Sumarul emisiunii: – Duminică, 1 iunie…