Domeniul Coroanei, instituţia model a lui Carol I, după 130 de ani

Alteța Sa Regală Principele Radu al României a luat parte luni, 16 iunie 2014, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, la evenimentul de lansare a volumului „Domeniul Coroanei, instituţia model a lui Carol I, după 130 de ani”, autori Nicolae Noica și Ștefan Petrescu, apărut la Editura Vremea.

Au luat cuvântul domnul Andrew Popper, Șeful Onorific al Casei Majestății Sale Regelui, care semnează cuvântul însoțitor al volumului, domnul academician Dan Berindei, președintele Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii, domnul Stelian Tănase, președinte-director general al Televiziunii Române, domnul Florin Stănică, prorector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, doamna Silvia Colfescu, directorul Editurii Vremea, precum și domnul Nicolae Noica, autorul volumului.

Și-a dat concursul Corul Regal care a susținut un recital de muzică clasică.

La evenimentul de lansare au mai participat membri marcanți ai mediului academic, reprezentanți ai clerului, precum și personalități ale vieții publice.

Volumul „Domeniul Coroanei, instituţia model a lui Carol I, după 130 de ani” reunește documente din arhive, fotografii, precum și analize care atestă importanța acestei instituții, un model de dezvoltare economică ce oferea anual sumele necesare funcționării instituției Șefului Statului, fără a îngreuna bugetul de stat. În același timp, instituția Domeniului Coroanei a fost un instrument hotărâtor în desăvârșirea statului român modern fundamentat de Regele Carol I și Regina Elisabeta.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

2 comentarii

  1. Roxana Gabriela Mateescu says:

    A fost o atmosfera placuta, personalitatile care au luat cuvantul au relevat insemnatatea Monarhiei de la marele Rege Carol I , discursul lor pertinent si extrem de documentat a captat interesul tuturor celor aflati in sala ; aseara, citind cartea , realmente am realizat utilitatea acesteia intru imbogatirea spirituala a tuturor romanilor , in perceperea necesitatii revenirii la Monarhie !

  2. Adrian Bota says:

    Felicitari autorilor, organizatorilor si editurii VREMEA! Si toata admiratia si recunostinta Casei Regale a Romaniei si un pios Omagiu celui mai mare Roman, providentialul Rege CAROL I.

Lasa un comentariu

© 2007-2022 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 40201086
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate