Principele Nicolae, la Gala Societății Civile 2014

Marți, 10 iunie, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a luat parte la Gala Societății Civile, ediția 2014, desfășurată la Ateneul Român.

La eveniment au fost prezenți peste 700 de reprezentanţi ai sectorului asociativ din România, ai sectorului privat, ai sectorului public, ai mediului academic, jurnalişti, cercetători, lideri şi formatori de opinie sau personalități ale vieții publice.

Cu această ocazie, Alteța Sa Regală a ridicat premiul întâi, la categoria “Proiecte pentru tineret”, conferit programului “The Duke of Edinburgh’s International Award Romania”.

Principele Nicolae este ambasador al programului The Duke of Edinburgh’s International Award, în România, un proiect de dezvoltare personală, care se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, indiferent de mediul de proveniență sau de contextul economic și social. Programul își propune să-i ajute pe tineri în formarea abilităților necesare pentru a duce o viață independentă, oferindu-le șansa de a excela și de a fi recunoscuți la nivel internațional pentru meritele lor.

“The Duke of Edinburgh’s International Award” este susținut de Familia Regală Britanică, avându-l ca Patron Global pe Alteța Sa Regală Prințul Philip. Începând cu anul 2013, programul se află sub patronajul Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta.

Gala Societății Civile, aflată la cea de-a douăsprezecea ediție, are ca scop promovarea și premierea activității sectorului non-profit și neguvernamental din România. Gala din acest an s-a desfășurat sub sloganul “Cei pe care poți conta, chiar dacă nu vor candida. Merită să-i cunoști!”, câștigătorii fiind aleși dintr-un total de 147 de proiecte de către un un juriu format din specialiști în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit și din consultanți în CSR, comunicare sau corporate affairs.

Fotografii realizate de Roald Aron 

1 comentariu

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Prin proiectele pe care le deruleaza, prin adresabilitate si printr-un set judicios ales de bune practici, Societatea Civila joaca un rol esential in viata unei comunitati, venind sa umple multele goluri pe care Statul nu poate, nu stie sau nici macar nu-si propune sa le rezolve. In acoperirea acestor goluri vin sa actioneze Asociatiile, Fundatiile, Societatile Caritabile, ONG-urile de diverse profiluri, activitatile de voluntariat si persoanele private cu posibilitati financicare.

    Este o atitudine responsabila si o activitate extrem de folositoare ale carei merite tebuie sa fie sustinute si recunoscute, pentru ca ele au si un mare rol educativ la nivelul societatii.

    The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, prin programul sau “Proiecte Pentru Tineret” derulat in Romania a primit Premiul I al Galei, premiu ridicat de ambasadorul proiectului, Alteta Sa Regala Principele Nicolae al Romaniei.

    Din nou, implicarea Principelui Nicolae in astfel de actiuni cu mare impact asupra societatii, subliniaza atentia deosebita a Casei noastre Regale in astfel de probleme, care se adauga celor ce intre de 23 de ani in atentia Fundatiei Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei.

    Felicitari!
    Diana Lucia Zotescu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50007513
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate