Vizită regală la Chișinău, octombrie 2022

Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort au vizitat Republica Moldova în zilele de 27 și 28 octombrie 2022.

A fost a șaptea vizită externă a Familiei Regale din anul 2022, după vizita din Marea Britanie a Majestății Sale și a Principelui Radu (martie), vizita Principelui Radu în Țările de Jos (aprilie), vizita Custodelui Coroanei la Londra (iunie), vizita Principelui Radu în Turcia (iunie), vizita Principelui Radu la Chișinău (septembrie) și vizita Custodelui Coroanei la Londra (septembrie).

În această vizită, Majestatea Sa a fost însoțită de dr. Jonathan Eyal și de avocatul dr. Ioan Luca Vlad, membri ai Consiliului Regal.

Actuala vizită la Chișinău reprezintă a 17-a vizită în Republica Moldova a Familiei Regale, începând din anul 2005 încoace.

La Palatul Prezidențial, Custodele Coroanei s-a întâlnit cu Excelența Sa doamna Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova. La întâlnire a luat parte Principele Consort. Au fost prezenți ambasadorul României la Chișinău, Excelența Sa domnul Cristian-Leon Țurcanu, reprezentanți ai Președinției Republicii Moldova și ai Casei Majestății Sale. Custodele Coroanei a vizitat Republica Moldova în anul 2013 și în anul 2016.

HISTOIRES ROYALES

La Palatul Parlamentului Republicii Moldova, Custodele Coroanei s-a întâlnit cu Președintele Parlamentului, domnul Igor Grosu. La întâlnire a luat parte Principele Consort. Au fost prezenți ambasadorul României la Chișinău, reprezentanți ai Parlamentului și ai Casei Majestății Sale.

Principele Radu a vizitat Academia Forțelor Armate “Alexandru cel Bun”. Principele a fost întâmpinat de secretarul de Stat al Ministerului Apărării, domnul Sergiu Plop, și de rectorul academiei, colonelul Iurie Gîrneț. La întâlnire au luat parte ambasadorul României la Chișinău, reprezentanții Casei Majestății Sale, precum și prorectorii academiei și ofițeri din conducerea instituției. Alteța Sa Regală a mai vizitat academia în anii 2015 și 2016.

La Palatul Prezidențial

La Academia Forțelor Armate

La Parlamentul Republicii Moldova

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

6 comentarii

  1. […] Este a opta vizită externă a Familiei Regale din anul 2022, după vizita din Marea Britanie a Majestății Sale și a Principelui Radu (martie), vizita Principelui Radu în Țările de Jos (aprilie), vizita Custodelui Coroanei la Londra (iunie), vizita Principelui Radu în Turcia (iunie), vizita Principelui Radu la Chișinău (septembrie), vizita Custodelui Coroanei la Londra (septembrie) și vizita Custodelui Coroanei în Republica Moldova (octombrie). […]

  2. […] Este a opta vizită externă a Familiei Regale din anul 2022, după vizita din Marea Britanie a Majestății Sale și a Principelui Radu (martie), vizita Principelui Radu în Țările de Jos (aprilie), vizita Custodelui Coroanei la Londra (iunie), vizita Principelui Radu în Turcia (iunie), vizita Principelui Radu la Chișinău (septembrie), vizita Custodelui Coroanei la Londra (septembrie) și vizita Custodelui Coroanei în Republica Moldova (octombrie). […]

  3. […] Custodelui Coroanei la Londra (septembrie), vizita Custodelui Coroanei în Republica Moldova (octombrie) și vizita Custodelui Coroanei și a Principelui Radu în Italia […]

  4. […] Custodelui Coroanei la Londra (septembrie), vizita Custodelui Coroanei în Republica Moldova (octombrie) și vizita Custodelui Coroanei și a Principelui Radu în Italia […]

  5. […] În octombrie 2022, Majestatea Sa Custodele Coroanei s-a întâlnit cu președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului, domnul Igor Grosu. Principele Radu a vizitat, pentru a treia oară Academia Militară Alexandru cel Bun. A fost a șaptesprezecea vizită a Familiei Regale. […]

  6. […] În octombrie 2022, Majestatea Sa Custodele Coroanei s-a întâlnit cu președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului, domnul Igor Grosu. Principele Radu a vizitat, pentru a treia oară Academia Militară Alexandru cel Bun. A fost a șaptesprezecea vizită a Familiei Regale. […]

Leave a Reply to Istoricul vizitelor regale în Republica Moldova | Familia Regală a României / Royal Family of Romania Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50003971
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate