Author Archives: admin
Principesa Maria, vizită la Constanța
Vineri, 18 ianuarie 2019, Alteța Sa Regală Principesa Maria a vizitat județul Constanța. În prima parte a zilei, Principesa Maria s-a aflat în municipiul Constanța, unde a luat parte la aniversarea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, la o sută de ani…

29 de ani de la venirea Custodelui Coroanei în țară
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei împlinește astăzi, 18 ianuarie 2019, douăzeci și nouă de ani de când a pășit, pentru prima oară, pe pământ românesc. La 18 ianuarie 1990, se întorcea în țară primul membru al Familiei Regale după o…

125 de ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu
Alteța Sa Regală Principesa Maria a reprezentat astăzi pe Majestatea Sa Custodele Coroanei la ceremonia organizată de Ministerul Apărării Naționale cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la nașterea eroinei Ecaterina Teodoroiu, prima femeie combatant din Armata României. La…

Picturile Reginei Ana
Regina Ana a României a moștenit talentul și dragostea pentru pictură de la bunica ei, Principesa Marie de Orléans, cunoscută în epocă drept unul dintre cele mai originale talente din istoria Familiilor Regale europene. Talentul Reginei Ana a fost transmis…

Ora Regelui CCCXXIV
Sâmbătă, 12 ianuarie 201, Televiziunea Română a transmis a trei sute douăzeci și patra ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Redifuzarea ediției din 15 decembrie 2018. ”Povestea vieții mele”, Autobiografia Reginei Maria a României, reeditată cu ocazia Centenarului Marii Uniri, prilejuieste…

Omagiu adus Majestății Sale de radioamatorii arădeni
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române a primit la Castelul Săvârșin pe dl Mihai Kovacs, reprezentantul Radioclubului ADMIRA din municipiul Arad. Cu ocazia zilei de naștere a Custodelui Coroanei, în perioada 1 martie – 30 aprilie 2018, radioclubul arădean a…

Expoziție dedicată Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei
În prima lună a președinției României la Consiliul Uniunii Europene, capitala țării va găzdui o expoziție de fotografii dedicată Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei și Familiei Imperiale. În vara anului 1914, Împăratul Rusiei și Regele Carol I al României…

Ora Regelui CCCXXIII
Televiziunea Română a transmis sâmbătă, 5 ianuarie 2019, a trei sute douăzeci și treia ediție a emisiunii “Ora Regelui”. A fost redifuzarea ediției din 22 decembrie 2018. Familia Regală română a făcut ultima vizită externă din acest an, cu caracter…

Principesa Ileana – Maica Alexandra. O evocare
În ziua de 5 ianuarie 2019 se împlinesc 110 ani de la nașterea Principesei Ileana a României. Publicăm mai jos evocarea dlui Tudor Vișan-Miu, scrisă în anul 2016, la împlinirea unui sfert de veac de la dispariția principesei. Text de…

Parcul regal Săvârșin, la început de an 2019
Fotografii realizate de Alteța Sa Regală Principesa Sofia în dimineața zilei de miercuri, 2 ianuarie 2019, în parcul regal de la Săvârșin. Sophie de Roumanie Photographie