Bursa Regele Carol I și Bursa Regina Elisabeta pentru anul 2018

/ Jurnal

Marți, 13 martie 2018, în Aula Mare a Academiei de Studii Economice din București, au fost acordate Bursa Regele Carol I și Bursa Regina Elisabeta (anul al III-lea), fondate de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și de ASR Principele Radu….

Gala Muzicilor Militare la Ateneu, în Anul Centenar

/ Jurnal

Sub auspiciile Familiei Regale a României, Ateneul Român va găzdui o nouă ediție a Concursului Național de Creație “Iosif Ivanovici”, organizat anual de Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale. Anul acesta se împlinesc 151 de ani de la înființarea, de…

Ora Regelui CCLXXXII

/ Jurnal

Sâmbătă, 10 martie 2018, Televiziunea Română a prezentat astăzi, pe canalele TVR Internațional și TVR Moldova, a două sute optzeci și doua ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Redactori, Anamaria Pleșcan, Cristi Popescu. Regizor artistic, Dan Manoliu. Producător, Lidia Voicu. Realizator, Dana…

Vizită regală în Maroc

/ Jurnal

Alteța Sa Regală Principele Radu a reprezentat pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, într-o vizită în Regatul Marocului, în zilele de 5-9 martie 2018. A fost a doua vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2018. În…

Acum 70 de ani, Regele Mihai la Londra și la New York

/ Jurnal

Acum exact 70 de ani, în ziua de joi, 4 martie 1948, la Londra, Regele Mihai I a făcut public caracterul ilegal al abdicării pe care fusese forțat să o semneze cu două luni înainte: Acest act mi-a fost impus…

Ora Regelui CCLXXXI

/ Jurnal

Sâmbătă, 3 martie 2018, Televiziunea Română a prezentat a două sute optzeci și una ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Regizor artistic, Dan Manoliu. Prezentator, Bogdan Șerban-Iancu, Redactor, Ileana Ploscaru – Panait. Producător, Lidia Voicu. Realizator, Ruxandra Țuchel. Emisiunea este redifuzarea…

Principesa Maria, alături de copiii de la Concordia, în prima zi de primăvară

/ Jurnal

Joi, 1 martie 2018, Alteța Sa Regală Principesa Maria a primit, la Palatul Elisabeta, vizita copiilor aflați în îngrijirea centrului de zi „Casa Cristina” al Organizației Umanitare Concordia. Copiii au vizitat Palatului Elisabeta, apoi au fost primiți de Principesa Maria,…

Custodele Coroanei, întâlnire de lucru a Fundaţiei Principesa Margareta a României

/ Jurnal

Miercuri, 28 februarie 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei a prezidat, la Palatul Elisabeta, întâlnirea Comitetului Director al Fundației Principesa Margareta a României. Întâlnirea a reunit pe Alteţa Sa Regală Principesa Maria, alături de ceilalți membri ai Comitetului Director, și…

Vizită regală în Emiratele Arabe Unite

/ Jurnal

Alteța Sa Regală Principele Radu a reprezentat pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, într-o vizită în Emiratele Arabe Unite, în zilele de 26-28 februarie 2018. A fost prima vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2018 și…

Comitetul Director al Crucii Roșii, februarie 2018

/ Jurnal

Marți, 27 februarie 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei a prezidat ședința Comitetului Director al Crucii Roșii Române. Prima ședință din acest an a Comitetului Director a avut loc la sediul central al Societății Naționale de Cruce Roșie din România….