Vizită la Ordinul Suveran de Malta, 8 noiembrie 2022

Marți, 8 noiembrie 2022, la Palatul Magistral din Roma, Custodele Coroanei și Principele Consort au fost oaspeții Ordinul Suveran de Malta.

Anul acesta, în luna decembrie, se împlinesc 90 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Regatul României și Ordinul Suveran de Malta, în timpul Regelui Carol al II-lea și al Principelui Mare Maestru Fra’ Ludovico Chigi Albani della Rovere.

Este a cincea vizită a Familiei Regale a României la Palatul Magistral, în ultimele trei decenii, după vizitele Regelui Mihai din iunie 1999, ianuarie 2012, februarie 2013 și vizita Custodelui Coroanei din octombrie 2012. Familia Regală s-a întâlnit, de asemenea, la Palatul Elisabeta din București cu Principele Mare Maestru Fra’ Andrew Bertie, în martie 2002, în cadrul vizitei sale de Stat în România.

La vizită au fost prezenți doamna Adina Lovin, Însărcinat cu Afaceri ad interim al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta, ES domnul Roberto Musneci, ambasadorul Ordinului Suveran de Malta la București, și ES domnul Andrew Popper, președinte al Consiliului Regal.

La Palatul Magistral, Custodele Coroanei și Principele Consort au fost întâmpinați de Excelența Sa Fra’ John Dunlap, Locotenent al Marelui Maestru. La primire au luat parte membrii Consiliului Suveran Excelența Sa Riccardo Paternò di Montecupo, Marele Cancelar al Ordinului, și Excelența Sa Fabrizio Colonna, Primitorul Trezoreriei Comune.

În Sala de Onoare a palatului, a avut loc ceremonia de conferire a Marii Cruci a Ordinului Meritului Maltez Alteței Sale Regale Principele Consort. Majestatea Sa Custodele Coroanei a primit aceeași distincție în anul 2002, la Palatul Elisabeta. Histoires Royales

În a doua parte a vizitei, Locotenentul Marelui Maestru a oferit un dejun oficial în onoarea oaspeților regali români. La dejun au luat parte doamna Adina Lovin, reprezentând Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta, ES dl Roberto Musneci, ambasadorul Ordinului de Malta în România, ES dl. Andrew Popper, președinte al Consiliului Regal, și dl Traian Sârcă, cancelarul Casei Majestății Sale. AGERPRES

©Nicușor Floroaica OSM
©Nicușor Floroaica OSM

3 comentarii

  1. […] Înalte Studii pentru Apărare. Custodele Coroanei Române și Principele Consort au fost oaspeții Ordinului Suveran de Malta și au sărbătorit Centenarul Încoronării Regilor României Mari printr-un eveniment cultural […]

  2. […] ziua de 8 noiembrie 2022, Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Consort au fost oaspeții Locotenentului […]

  3. […] ziua de 8 noiembrie 2022, Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Consort au fost oaspeții Locotenentului […]

Leave a Reply to Ora Regelui (518) | Familia Regală a României / Royal Family of Romania Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50020194
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate