Vizită regală în Italia, 8 noiembrie 2022

Marți, 8 noiembrie, în cursul după-amiezii, Majestatea Sa Margareta a vizitat Crucea Roșie Italiană, unde a fost întâmpinată de vicepreședintele Rosario Valastro. La vizită au luat parte ambasadorul României la Roma, președintele Consiliului Regal și vicepreședintele Crucii Roșii Române, dl Iulian Bobârnea. AGERPRES Histoires Royales

În seara de marți, Custodele Coroanei și Principele Consort au fost musafirii Ambasadei României la Roma, unde s-au întâlnit cu comunitatea de români din Italia. Au fost prezenți Preasfinția Sa Episcopul Siluan al Episcopiei Române Ortodoxe a Italiei, alături de un sobor de ierarhi și preoți, ES dl Anatolie Urecheanu, ambasadorul Republicii Moldova la Roma, dna Adina Lovin, Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun, precum și personalități românești din toate domeniile, care locuiesc în Italia. Au fost, de asemenea, prezenți consuli ai României din marile orașe ale Italiei. AGERPRES

Cu aceeași ocazie, a fost lansat „Jurnalului Reginei Maria” în limba italiană, editat și tipărit la Editura Rediviva Milano. Volumul a fost prezentat de doamna Violeta Popescu, coordonator al cărții și fondator al editurii.

La Crucea Roșie Italiană

La Ambasada României la Roma

1 comentariu

  1. […] la Spitalul Pediatric Bambino Gesu, la centrele sociale ale Comunității Sant’Egidio, la Crucea Roșie Italiană, la Comitetele Italiene Olimpic și Paralimpic și la Academia de Înalte Studii pentru Apărare. […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53107949
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate