Regele Mihai, în ziua sfinților Mihail și Gavriil

Joi, 8 noiembrie 2012, în ziua sfinților Mihail și Gavriil din calendarul ortodox, Majestatea Sa Regele a fost sărbătorit la Londra cu fast, cu respect și cu admirație.

La ora 17, în Capela Regală Savoy din Londra, sediul Ordinului Regal Victorian, Majestatea Sa a luat parte la un Te Deum condus de capelanul profesor Peter Galloway. Regele Mihai a fost astfel omagiat pentru cel de-al 75-lea an de când a primit Marea Cruce a Ordinului Regal Victorian.

La ceremonie au participat Altețele Lor Regale Ducele și Ducesa de Gloucester, reprezentând pe Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a. De asemenea, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, precum și Principesa Elena și fiica ei, Elisabeta-Karina, am fost prezenți la eveniment. Au fost invitați la ceremonia religioasă reprezentanți de prestigiu ai vieții politice, diplomatice, militare, economice, culturale din Marea Britanie și România, precum și personalități din societatea civilă.

Ceremonia religioasă a fost impresionantă, plină de simplitate și profunzime, iar cuvintele reprezentanților Bisericii Angliei au fost pline de admirație și respect la adresa celui mai în vârstă membru al Ordinului Regal Victorian. La eveniment a luat parte un mare număr de ziariști veniți din România. Cu ocazia ceremoniei religioase, a fost arborată în catedrală stema regală a României. Este pentru prima oară în istoria biseculară a Ordinului când blazonul unui rege din altă țară decât Marea Britanie își găsește loc permanent în Capela Savoy.

Slujba a continua cu un dineu oficial oferit de Ordinul Regal Victorian. Aceasta s-a petrecut la Stationers’ Hall din Londra, una dintre cele mai vechi și mai prestigioase clădiri a ghildelor tradiționale englezești, monument arhitectonic de mare valoare și frumusețe. Ceremonia militară de primire a Majestății Sale a fost asigurată de una dintre gărzile istorice ale Suveranei britanice. Cei peste trei sute de participanți la dineu au ascultat cu entuziasm și foarte multă afecțiune cuvintele adresate Majestății Sale Regelui de către Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei, și de Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare. Au fost intonate Imnurile Regale britanic și român, iar orchestra militară a interpretat Marșul Carol I, de Iosif Ivanovici. Doi tineri muzicieni români au fost invitați să cânte Balada de Ciprian Porumbescu.

Miercuri, 7 noiembrie 2012, Majestatea Sa Regele, însoțit de Principesa Moștenitoare și de Principele Radu, a participat la un dineu oficial organizat de breslele tradiționale ale Londrei, organizații care numără mai multe sute de ani vechime. Regele a fost primit cu ritualul tradițional, neschimbat în ultimele secole. Personalitățile prezente au omagiat pe Majestatea Sa și au scos în evidență rolul său fără pereche în istoria contemporană a României și a Europei, cu precădere în cel de-al doilea război mondial.

Tot miercuri, 7 noiembrie 2012, Majestatea Sa Regele a fost primit de Lordul Primar al Londrei, în reședința sa oficială, Mansion House.

Dineul oficial de la Wax Chandlers Hall

Întâlnirea cu Lordul Primar al Londrei, la Mansion House

La Capela Regală Savoy

La Stationers’ Hall, London

 

36 comentarii

  1. Cristina-Adriana Popescu says:

    Altete Regale, Majestatile Voastre Regale, sarbatoare cu bine, la multi ani! si felicitari!

  2. Prof. univ. dr. Viorica Bălteanu says:

    Astăzi, în zi mare, când Majestatea Sa Regele nostru este sărbătorit pentru a 91 oară de ziua numelui – doresc, din inimă, Casei Regale de România împlinirea tuturor aspiraţiilor, pentru a apuca să vedem România, din nou, laolaltă, pusă la locul ce i se cuvine naţiunii noastre în lume, naţiune care este rod a două neamuri europene demne de admiraţie: dacii şi romanii!
    Viaţă lungă şi senină Regelui Mihai I de România!
    Onomastică voioasă cu cei dragi Majestăţii Sale!

  3. Horia says:

    Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei,

    Sfanta Sarbatoare a Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril sa va aduca sanatate si liniste sufleteasca !
    La Multi Ani, Majestate !
    Sa speram ca o noua Constitutie ,cu republica parlamentara, va lumina mintile noastre si va netezi calea de urmat spre renasterea Regatului Romaniei si poate chiar spre un Regat Unit al Romaniei si Basarabiei-ca al 2-lea Regat Unit al Uniunii Europene.
    Cu toata consideratia,
    Horia C.

  4. Familia Simcelescu says:

    La Multi Ani Majestatii Sale Regele Mihai !

    Familia Simcelescu

  5. V.M. says:

    La multi si binecuvantati ani, Majesatatii Sale Mihai, Regele romanilor!

  6. Dana-Maria Petrea says:

    Traiasca Regele, in pace si onor! Ani multi, sanatate si numeroase alte momente de bucurie si cinstire pentru Majestatea Sa!

  7. Alexandru says:

    La Multi Ani Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romanilor!
    Inima mi se umple de mandrie vazand cu ce respect si admiratie este primit Majestatea Sa Regele in Marea Britanie si in toata lumea! Dumnezeu sa aiba in paza Sa pe Majestatea Sa Regele si Familia Regala a Romaniei si sa le dea ani multi fericiti!
    Traiasca Regele!
    Traiasca Familia Regala a Romaniei!

  8. elena says:

    Dar în România Majestatea Sa Regele Mihai nu trebuia sărbătorit? Nu cu fast, căci nu-l avem, dar cu respect şi admiraţie puteam. Oare noi nu avem nimic să-i urăm Regelui nostru? Să-i binecuvântăm clipa existenţială cu puţină bucurie şi preţuire.

  9. elena says:

    La multi ani, Majestate !

  10. Adèla Stefanov, Artiste peintre, France says:

    LA Multi Ani Majestatea Voastra! Binecuvintari din Franta

  11. Șomlea Vasile-Florin says:

    CU PRILEJUL SFINȚILOR ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL UREZ UN SINCER “LA MULȚI ANI!” MAJESTĂȚII SALE, REGELUI MIHAI I AL ROMÂNIEI!

  12. Sorin Daniel says:

    Sa Ne Traiesti Mjestate!!

  13. Manuela E. Gheorghe says:

    La mulți ani Majestății Sale regelui Mihai I al României, cu ocazia sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril!
    Manuela E. Gheorghe și Petr Balcárek

  14. Lidia Iovescu says:

    Dumnezeu sa va binecuvinteze cu viata si sanatate,sinteti mindria noastra!

  15. Dr.ing. Sanda Florentina Popa says:

    Vivat Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei !

  16. Un calduros “La Multi Ani” Majestatii Sale, Regele Mihai, cu ocazia Sfintiilor Arhangheli Mihail si Gavriil!
    Mi-as dori ca Alteta Voastra Regala, Principele Radu, sa o invite pe Majestatea Sa Regina Elisabeta II in Romania in 2013. Ar fi formidabil sa vina in vizita de stat la noi macar o zi, doua!

  17. Laura Tanase says:

    La multi, multi ani cu sanatate Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei! Va rugam din suflet sa ii transmiteti toata iubirea si respectul nostru! Si, da(!), “lumea de maine nu poate exista fara morala, fara credinta si fara memorie!”

  18. Bucur Gabriela says:

    Majestate , La Multi Ani ! Bucur Gabriela

  19. Diana Lucia Zotescu says:

    Majestatea Voastra,
    Altetele Voastre Regale,

    Ne umpleti sufletele de bucurie, de speranta si de mandria de a fi romani, sentimente pe care le putem simti cu toata intensitatea numai datorita Majestatii Voastre si a Familiei Regale. Sentimentul de mandrie ca suntem fii ai Romaniei a fost in mod special foarte primejduit in ultima jumatate si mai bine de veac, odata cu plecarea fortata a Majestatii Voastre. Faptul ca Dumnezeu si-a amintit de noi si V-a adus acasa ne face sa speram din nou la un ALTFEL de viitor.

    Dumnezeu sa Va binecuvanteze viata, pasii si gandurile, si sa Va dea multe alte prilejuri de sarbatorire precum cea de astazi si de ieri de la Londra. Am crescut in dragoste, veneratie si profund respect pentru Majestatea Voastra si pentru Monarhie, si imi este sufletul plin de bucuria de a trai intr-o Romanie care este din nou a Regelui Nostru, care este la randul Sau al tarii.

    Respectoase urari de La Multi Ani in Sfanta zi de Mihail si Gavriil.
    Cu profunda dragoste, veneratie, supunere si necurmata loialitate,
    prof. Diana Lucia Zotescu
    drd. arh. Robert Eugen Zotescu

  20. Stelian Rotaru says:

    Traiasca Regele! Nimic fara Dumnezeu!

  21. Doina Uricariu says:

    De Sf. Arhangheli Mihai si Gavril va doresc multa sanatate si lumina si va multumesc pentru darurile de demnitate, frumusete umana si exemplaritate istorica daruite poporului roman, Romaniei si lumii in care traim. Cu gandurile cele mai bune de ziua onomastica a Majestatii Voastre, cu gandurile cele mai depline pentru familia regala. Traiasca Regele!

  22. Felicitări pe Facebook (I) says:

    #
    Nedici Nicu LA MULTI ANI MULTA SANATATE REGELUI MIHAI
    #
    Nicoleta Ionescu la multi ani
    #
    Ciutureanu Rodica LA MULTI ANI !MAJESTATE !
    #
    Marin Andrei Daniel LA MULTI ANI REGELUI MIHAI !!
    #
    Carmen Gheorghe LA MULTI ANI ,MAJESTATE!!!!!!!!
    #
    Radu Iulian La multi ani binecuvantati , Majestate !
    #
    Mihail Viorel Anghel LA MULTI ANI CU SANATATE MAJESTATE SPRE BINELE ROMANILOR SI AL ROMANIEI! Multumesc Alteta pentru oportunitate!
    #
    Ciutureanu Rodica LA MULTI ANI , MAJESTATE !
    #
    Doina Marin La multi ani M.S. Regele Mihai I al Romaniei!
    #
    Ciutureanu Rodica MA BUCUR NESPUS CA PE UNUL DIN NEPOTII MEI AI CHEAMA MARIO-MIHAI !
    #
    Ciobanu Nadia LA MULTI ANI,MAJESTATE!SA AVETI BUCURII SI PACE IN SUFLET,MULTA SANATATE SI IMPLINIRI!
    #
    Badin Mihaela La multi ani cu sanatate, bucurii si impliniri, Majestate! Bunul Dumnezeu sa va tina in paza si puterea Sa pe Majestatea Voastra alaturi de intreaga Familie Regala
    #
    Maria Balmez-Miclea La Multi Ani Majestate !
    #
    Toma Mihail LA MULRI ANI CU MULTA SANATATE MAJESTATE
    #
    Violeta Alexe LA MULTZI ANI !
    #
    Nadia Radulescu LA MULTI ANI MAJESTATE!
    #
    Ionela-Claudia Serbanescu LA MULTI ANI,MAJESTATE!
    #
    Gheorghita Ion Georgescu “LA MULTI ANI, MAJESTATE !”
    #
    Mihai Firica La multi ani, Majestate!
    #
    Mihai Stefan Tudor La Multi Ani!
    #
    Mihaela Silvia Rosca LA MULTI ANI,MAJESTATE!
    #
    Elena-Cristina Grozav La Multi Ani, Majestatea Voastra!
    #
    Tori Truta Tori LA MULTI ANI si multa sanatate,Majestate!!!
    #
    Zam Carmen La multi ani Regelui Mihai I !!!
    #
    Ileana Marian La multi ani, Majestate!
    #
    Aurica Chisalita La Multi Ani !!! Majestatii Sale Regele MIHAI….
    #
    Adrian Octavian S Majestate, draga rege Mihai, cu ocazia onomasticii Altetei Voastre Regale va urez din suflet “La Multi Ani”! Sa fiti sanatos, fericit, implinit si fie ca toate dorintele sa vi se indeplineasca in 2013.
    Ca o rugaminte: as vrea sa o rugati pe verisoara dumneavoastra, Regina Angliei Elisabeta II, sa viziteze Romania! Sunt sigur ca i-ar placea la noi in tara iar noi, romanii, ne-am bucura sa o vedem pasind pe pamant romanesc!
    #
    Toma Elisoara-narcissa La Multi Ani Majestate !
    #
    Nectaria Spiridon La multi ani binecuvantati , sanatate , realizari, bucurii alaturi de Familia Regala ,alaturi de poporul român !
    #
    Ada Ana La Multi Ani Majestate !
    #
    Maria Manea LA MULTI ANI!
    #
    Nora Parlea O viata binecuvantata si pe mai departe ! La multi ani !
    #
    Ionescu Camelia LA MULTI ANI, cu sanatate si viata lunga si cat mai curand monarhie in Romania.
    #
    Popa Diana La multi ani Majestate !
    #
    Dana Mosuc La mullti ,multi ani MAJESTATE!
    #
    Laura Vintan la multi ani !!! multa sanatate si multa liniste sufleteasca, Majestăţii Sale Regel Mihai!
    #
    Cris Criss La multi Ani Majestate! <3
    #
    Cezar Balanescu La Multi Ani, Majestății Sale, Regele Mihai I!
    #
    Oana Antonella La multi ani cu multa sanatate!
    #
    Anna Turcanu La multi ani fericiti alaturi de cei dragi !
    #
    Dragos Cristian Frincu La multi ani, Majestate ! Sănătate,fericire,pace, alături de cei dragi.
    #
    Marinescu Elena LA MULTI ANI! MAJESTATII SALE!
    #
    Mihaela Mi La multi ani Majestate…ma inclin in fata unei adevarate personalitati…Dumnezeu sa va ocroteasca !
    #
    Gabriela Burciu LA MULTI ANI cu sanatate Regelui nostru si intregii familii Regale romane !Cu respectuasa plecaciune !
    #
    Daniel Mihailescu LA MULTI ANI! Majestatii sale, Multa sanatate si bucurii! Cu deosebita stima si mult RESPECT.
    #
    Stefanescu Steliana Elena La mai multi ani! :* <3
    #
    Camelia Faghiura multumim!
    #
    Corina Aldea La multi ani! Multa sanatate si putere! Cele mai bune ganduri!
    #
    Anca Trifan La Multi Ani Majestate!

  23. Felicitări pe Facebook (II) says:

    #
    Tori Truta Tori respect!!!!
    #
    Aurelia Damian TRAIASCA FAMILIA REGALA!
    #
    Laura Vintan cat stil , cata eleganta , cata frumusete emana frumoasa familie regala a Romaniei , toata admiratia si respectul!!!!!!
    #
    Viorel Adrian Majestatea Sa Regele Mihai, împreună cu Familia Regală a României, este omagiat printr-un șir de evenimente, în capitala britanică. Joi, 8 noiembrie, în ziua Sfinților Mihail sș Gavriil, Familia Regala a Romaniei va participa la un serviciu religios în Capela Regală Savoy, sediul Ordinului Regal Victorian. Ceremonia va avea loc în onoarea Regelui Mihai și va fi condusă de capelanul Reginei Elisabeta II și capelan al Ordinului, reverendul profesor Galloway. Evenimentul este ocazionat de împlinirea a 75 de ani de cînd Majestatea Sa a primit Ordinul Regal Victoria, în grad de Mare Cruce. Cu aceasta ocazie, Majestatea Sa devine primul suveran străin al cărui blazon este așezat în capela Ordinului.
    #
    Sasu Viorica ONOR FAMILIEI REGALE..!
    #
    Frunza Iulian TRAIASCA FAMILIA REGALA!
    #
    Nicolas Cosmin Stoian Traiasca Majestatea Sa !! …bineînţeles bn primit in Anglia fiind stra-stranepotul reginei Regatului Unit .
    #
    Camelia Pop Traiasca Regele Mihai Ii! Traiasca Familia Regala a Romaniei!
    #
    Cotleanu Margareta sanatate
    #
    Irina Gradinariu traim ca in feudalism avem nevoie de un rege ca domneasca peste feude treziti va romanilor no c coment
    #
    Doru Marian Cotet omagieri … omagieri … omagieri … festivitati … premieri …. si ceva pentru tara mai facem? … asta ca sa nu de aducem aminte de ceea ce s-a facut / nu s-a facut inainte de 89 …
    #
    Nobilacasa Kennel Grigorescu George Casa Regala este singurul organism de stat la ora actuala care ne reprezinta cu onoare si este bine vazaut in strainatate. intrebati ce face pentru tara? dar voi ce faceti pentru tara romani treziti de noul imn de stat 🙁 feudalism? cum naiba cele mai puternice tari din europa sunt monarhi? se pare ca acest feudalism de care vorbiti face chiar bine in epoca moderna.
    #
    Aeditan Trade corectie? nu prea cred ca este un organism de stat! ca ar fi fost bine sa fie!
    #
    Irina Gradinariu a da ne reptezinta ????se premiaza ei intre ei?dar la economie cine se gandeste,la saracie cine se gandeste?la tineri cine se gandeste?si unde erau ei cand noi sufeream in totalitarism??etc
    #
    Doina Marin Respect!
    #
    Adrian Gheorghe Fac parte din istoria noastra si pt. asta terbuie respectati.
    #
    Nobilacasa Kennel Grigorescu George la economie se gandeste basescu de 8 ani de zile, la tineri tot el, la saracie tot el ….. dragilor, 50 de ani de spalat de creier v-au invatat sa primiti gratis totul, sa vi se cuvinta totul si sa va faceti ca munciti. nu dragilor. afara se munceste nu in romania. la noi se sta degeaba. tinerii nu vor sa munceasca iar adultii au inteles gresit democratia si si-au educat copii de la foarte prost in jos. vreti si cereti sa facu altu pentru voi. dar voi ce faceti pentru voi? mergeti 8 ore la serviciu si gata, considerati ca v-ati facut datoria. gresit dragilor. datoria civica nu inseamna 8 ore la birou. vreti sa traiti bine? faceti ceva in sensul asta nu doar 8 ore la birou. sunt satul de babe in autobuz care considera ca respectul se impune, ca este capatat gratis cu varsta. sunt satul de nesimtiti in trafic sunt satul de nesimtirea de la cozi, unde ti se sufla in ceafa si esti luat in brate si impins, sunt satul de toata democratia prost inteleasa. s-a dovedit ca romanul nu este educat si nu are buns simt si nu munceste decat daca este obligat decat daca e cineva in spatele lui cu un bici in mana. tara asta este salvata numai de un regim. nu suntem in stare sa ne guvernam singuri.
    #
    Tiberiu Bu Adrian Gheorghe… si comunisti fac parte din istoria noastra, aceasta inseamna ca trebuie sa-i respectam si pe ei? Hai plimba ursu!
    #
    Virginia Gina Esti tare proasta Irina Gradinariu
    #
    Virginia Gina TAIASCA REGELE MIHAI, Monarhia salveaza Romania
    #
    Dan Eugen Irina Gradinariu tu ai citit doar carti editate in perioada comunista ?Parintii tai au fost in “bransa” securisto-comunista ?Esti genul de om caruia Teorema lui Pitagora i se pare ceva abstract ? Una din trei trebue sa fie !
    #
    Irina Gradinariu m ati facut praf!!sunt proasta dar voi trebuie sa convingeti milioane ca mine si cu atitudinea asta. nu prea cred
    #
    Gabi Estas Nobilacasa, da-mi voie sa nu fiu de acord cu tine in totalitate; iti reamintesc ca pestele de la cap se strica, ca masele pot fi usor manipulate, ca se poate face mult pentru educarea maselor, dar ori nu se vrea, ori nu are cine, ma refer la capul pestelui…..si iti spun ca ma bazez pe ceva cand afirm asta. Nu stiu cum poti judeca cu atata ura semenii tai din care si tu si eu facem parte. Eu ii iubesc asa cum sunt, cu toate bunele si relele, incearca si tu sa-i iubesti, sa-ti iubesti neamul, si, fii primul sau prima care face o schimbare , incepand de la tine bineinteles!!!!
    #
    Ileana Hutanu el e marea britanie, eu m-am dus sa beau o cafea la castelul lui, castelul Peles:), pacat ca e inchis toata luna lui Noiembrie
    #
    Catalin Bizgan Traiasca Regele!!!
    #
    Marin Andrei Daniel TRAIASCA FAMILIA REGALA !!
    #
    Carmen Dobrovat traiasca fam.regala…..
    #
    Barna Gergely Long Life for the King!
    #
    Ioana Petre Dumnezeu sa-i binecuvanteze !
    #
    Florin Cheptanus ,,LA MULTI ANI ” -MAJESTATE , sa fiti ,, SANATOS ”
    #
    Anca Finichiu La Multi Ani MAJESTATE!
    #
    Diana Maria Matei La multi ani majestate
    #
    Doina Taranu La multi ani ,majestate !sanatate,fericire,pace , alaturi de cei dragi .cu stima si respect !
    #
    Katerina Sfiea Dimcevici LA MULTI ANI ! MAJESTATE, sa fiti cat ami muti ani alaturi de noi.
    #
    Dragos Cristian Frincu La multi ani, Majestate ! Sănătate,fericire,pace, alături de cei dragi.
    #
    Petcu Marinela LA MULTI ANI !!!!!!!!!!!!!
    #
    Matei Tataru LA MULTI ANI !!!!
    #
    Holicov Felicia La multi ani! Majestăţii sale…
    #
    Lucia Corina Radu La mulţi ani şi multă sănătate, Majestăţii Sale şi Familiei Regale!
    #
    Mocan Gabriela La multi ani!majestatea Sa ,multa sanatate va doresc din suflet
    #
    Cristina Apetrei LA MULTI ANI MAJESTATII SALE, REGELE MIHAI!
    #
    Tiberiu Paun La mulți ani regelui Mihai I, singurul conducator de care au nevoie si pe care il respecta romanii in aceste vremuri !
    #
    Lorincz Angelica Diana <3 <3 LA MULTI ANI, MAIESTATE! TE IUBIM !!! <3 <3
    #
    Horacio Ballint-Vigh VIVAT CASA DINASTICA A ROMANIEI!

  24. Felicitări pe Facebook (III) says:

    #
    Bobocel Profira LA MULTI ANI, MAJESTATE!
    #
    Gabriel Marinel Tanase la multiii anii maiestate !
    #
    Alexandra Raluca La multi ani Majestate!
    #
    Gabriela Minea La multi ani,multa sanatate !
    #
    Koos Angela La multi ani Majestate!
    #
    Mihai Zegrea La multi ani cu sanatate si impliniri
    #
    Mihaela Gemanaru http://youtu.be/4TEqwnOWbsY
    Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil
    http://www.youtube.com
    Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil Sursa: http://www.moldovacrestina.info/
    #
    Adriana Zimmermann la multi ani,multa sanatate!
    #
    Ciobanu Catalin Traiasca Regele !
    #
    Maria-Cristiana Marcus Romanii care doresc sa-l omagieze pe Majestatea Sa sunt asteptati joi, 8 noiembrie,la Capela Regala Savoy, sediul Ordinului Regal Victorian.
    Ceremonia religioasa va avea loc in onoarea Regelui Mihai si va fi co
    ndusa de capelanul Reginei Elisabeta II si capelan al Ordinului, reverendul prof. Galloway. Evenimentul este ocazionat de implinirea a 75 de ani de cand Ma
    jestatea Sa a primit Ordinul Regal Victorian, in grad de Mare Cruce. Cu aceasta ocazie, Majestatea Sa devine primul suveran strain al carui blazon este asezat in capela Ordinului.

    PS – Adresa Capelei – Savoy Hill Strand, Covent Garden, London WC2R 0DA. Ideal ar fi sa ne strangem acolo la 4.15 – 4.30pm.
    Am atasat si o harta a zonei unde se afla Capela Regala Savoy
    #
    Ana Wild La multi ani Majestate!
    #
    Daniel Craitoiu Traiasca Regele ! Nihil sine Deo , nihil sine Rex !
    #
    Silvia Ionescu La multi ani, Majestate!
    #
    Adelina Udrea La multi si fericiti ani, Majestatea Voastra!
    #
    Moisuc Lavinia La multi ani cu sanatate, Majestate!
    #
    Iranian Imperial Guard Javidan Happy Birthday Deres Majestet!
    #
    Sasu Viorica NIHIL SINE REX..
    #
    Gheorghiu Georgeta La multi ani,Majestate!
    #
    Cristina Iliescu regele romanilor omagiat de englezi..vai de noi!.. ce rusine, ce palma ne dau englezii astia
    #
    Lospa Larissa La multi ani Majestate !!!!
    #
    Lospa Larissa Cristina Iliescu, palmele ni le -am dat singuri…..din pacate….
    #
    Mirci Alexander La multi ani Majestate !!!
    #
    Cristina Stanciulescu La multi ani,Majestate!!!Sanatate,bucurie,pace si armonie,va doresc! <3
    #
    Cristina Stanciulescu Traiasca Regele! <3
    #
    Smaranda Nicula LA MULTI ANI!
    #
    Demirhan Menekse La multi ani,Majestate!Multa sanatate si fericire va doresc alaturi de cei dragi!
    #
    Bebi Bebibebi La multi ani Majestate !!!
    #
    Moldovan Doina La multi ani,Majestatii Sale Regele Mihai!
    #
    Razvan Tenie Bradean ma simt mandru ca am un rege !
    #
    Mirela Popa LA MULTI ANI !
    #
    Mihaela-Luiza Dumitrasc La multi ani Regelui nostru Mihai I!
    #
    Marius Bogdan sa ne traiasca mult…
    #
    Sica Racaru La multi ani cu sanatate!
    #
    Morosanu Cristina Anca La Multi Ani Majestate!!!!
    #
    Adrian Octavian S "La Multi Ani" Majestate si fie ca toate visele, dorintele sa vi se indeplineasca! M-as bucura ca Majestatea Dumneavoastra sa o invite pe Regina Angliei Elisabeta II in vizita de stat in Romania! We, the Romanians, love Her Royal Highness Queen Elizabeth II and we would be more than thrilled to have her as a guest in our country for a few days!
    #
    Olimpia Buhai La Multi Ani Majestate!
    18 hours ago via mobile · Like
    Rodica Manea Banik La Multi Ani Majestate!
    #
    Sorin Birceanu Cred ca ar fi trebuit omagiat in Romania dar, fie nu-i permite sanatatea,fie in tara nu prea mai are prieteni, la cati comunisti sunt pe mp… Dar asa ar fi fost normal…pentru un rege. Un om isi alege locul unde vrea. Regele va f intotdeauna al tarii si nu tara a regelui… La Multi Ani!
    #
    Dorin Pop Traiască Regele!
    #
    Dragomir Jan Samuel LA MULTI ANI MAJESTATE
    #
    Dan Dutu Long live The King!
    #
    Gabriela Marin La Multi Ani si multa sanatate!
    #
    Mariana Ceuca LA MULTI ANI CU SANATATE !!
    #
    Nicolaie Silviu Felicitari si sa Traiasca La Multi Ani spre Gloria si Onoarea Romaniei si a Lui Dumnezeu !
    #
    Toni Vlad La multi ani!!!
    #
    Alexandra Tudor Felicitari majestatii sale Regele Mihai!
    #
    Marcus Doina la multi ani!
    #
    Ionela-Claudia Serbanescu La multi ani Majestate!Traiască Regele!
    #
    Mariana Filimon La multi ani,MAJESTATE!
    #
    Roxana Soreanu La multi ani,Majestate!
    #
    Ovidiu Nicoara In Pace si Onor !
    #
    Angela Tanase La Multi Ani Majestati Sale si multa sanatate
    #
    Sebastian Stoian La multi ani Majestate. De pe taramuri elvetiene
    #
    Mircea Prelipcean La multi ani si multa sanatate Majestate!
    #
    Balazs Carmen LA MULTI ANI MAJESTATE.
    #
    Rosca Florian La multi ani Majestate!
    #
    Paula Iuliana La multi ani Majestate !
    #
    Sorin Voinea La multi ani, Măria Ta!
    #
    Cornelia Galavan LA MULTI ANI MAJESTATII SALE REGELE MIHAI I AL ROMANIEI !
    #
    Dana Mosuc LA MULTI,MULTI ANI ! MAJESTATEA VOASTRA
    #
    Violeta Arhire LA MULTI ANI , MAJESTATE !
    #
    Florin Postolachi La multi ani Majestate! Va dorim sanatate,liniste si nadejde de mai bine, iar Dumnezeu sa va aiba in paza Sa pentru tot ceea ce sunteti! Va multumim pentru valorile moralei pe care le promovati prin tot ceea ce faceti! Florin Postolachi – Asociatia 15 Noiembrie 1987 Brasov
    #
    Gabriela Gxg La multi ani Majestatii Voastre!!!
    #
    Maria Manea LA MULTI ANI! TRAIASCA REGELE!
    #
    Georgiana Burtăverde La Multi Ani! Long live the King!
    #
    Mihai Vatafu La Multi Ani Majestate!
    #
    Smical Irina Ii doresc Majestatii Sale Regale cu ocazia onomasticii, multi ani cu sanatate.
    #
    Dragomirescu Mirela La multi ani Majestate !!!
    #
    Toma-rusoaie Stelian sa ne traiasca multi Majestatea Sa!iar pe urmasii domniei sale sa ne ajute Dumnezeu sa-i vedem in fruntea acestei tari!
    #
    Dima Mihai LA MULTI ANI ,MAJESTATE!
    #
    Maria-Magdalena Visan La multi ani Majestate. Sa fiti sanatos . Va iiubim sincer.
    #
    Ileana Pop LA MULTI ANI, MAIESTATEA VOASTRA ! Va multumim pentru dragostea pe care o purtati acestei tari, patria noastra,ROMANIA !
    #
    Mihai Curuia LA MULTI ANI MAJESTATII SALE
    #
    Mirela Si Va La multi ani si multa sanatate, Maiestate!!
    #
    Cândido Jorge Fortes Rodrigues Happy Birthday to Your Majesty! Dear His Royal Majesty Regele Mihai I, I wish much health, happiness and Peace to His Majestatii! I wish also much success with great accomplishments to His Majesty! I likewise wish that Her Majesty always have a lot of courage and bravery to face all the adversities of Life! May God Bless Her Royal Majesty fully and forever! Greetings and Respect from Cândido Jorge Fortes Rodrigues.
    #
    Monica Matei La multi ani!
    #
    Mihancea Katalin La multi ani, Majestate!
    #
    Lorincz Angelica Diana <3 <3 LA MULTI ANI, MAIESTATE! TE IUBIM !!! <3 <3
    #
    Nerghes Claudiu LA MULTI ANI,Majestate!
    #
    Iordana Ferent Multa sanatate! Minunate imagini si momente!
    #
    Iorga Gabriel LA MULTI ANI,Majestate!!!
    #
    Cândido Jorge Fortes Rodrigues LA MULTI ANI, MAJESTATEA VOASTRA!
    #
    Ciurescu Cristina La multi ani si multa sanatate, Majestate!
    #
    Robert Schröter Ein Prinz ist der Herr Schauspieler aber nicht gerade.
    #
    Horacio Ballint-Vigh OMAGIU SI GLORIE SUVERANULUI MEU, MAJESTATEA SA MIHAI I , REGELE TUTUROR ROMANILOR, IN ACEASTA ZI CAND SARBATORIM PATRONUL ONOMASTIC AL REGELUI NOSTRU- SFANTUL ARHANGHEL MIHAIL. LA MULTI ANI MAJESTATE SI INCA MULTI ANI DE DOMNIE! VA RESPECT SI VA ADOR! VIVAT REGELE MIHAI AL ROMANIEI! VIVAT CASA DINASTICA A ROMANIEI!
    #
    Cioroianu Valentina La multi ani,Majestate!Va dorim multa sanatate si multi ani alaturi de poporul roman.
    #
    Gabriela Gabi lLA MULTI ANI ! Majestate ,multa ,multa sanatate cu bucurii.
    #
    Mihaela Anda Escu La multi ani, Majestate!
    #
    Gheorghe Porneala LA MULTI ANI MAJESTATE !
    #
    Oameni de Bine LA MULTI ANI, Majestate!!!!!!
    #
    Filip Renate Claudia La multi ani Majeestate
    #
    Filip Renate Claudia Oameni buni strainii apreciaza mai mult decat noi romanii pe Majestatea sa Regele Mihai
    #
    Mihai-Marian Rauca La multi ani Majestatii Sale!
    #
    Mihaela Szilaghi LA MULTI ANI, MAJESTATE!
    #
    Mihaela Stoica La multi ani Majestatii sale!
    #
    Marilena Proteasa La multi ani Majestatii Sale Regele Mihai de Romania!Sa ne traiti Majestate!
    #
    Cadar Felician La multi ani, Majestate!
    #
    Magda Bafane La multi ani !!!
    #
    Vasy Poptile La multi ani !!!!!!!!
    #
    Ceausescu Simona La multi ani, Majestate!
    #
    Anuta Florescu multumim pentru poze , God bless !!! <3 la multi ani , MS regelui , sa ne traisasca sanatos si fericit si sa domneasca din nou cat mai curand <3 🙂
    #
    Emilia Trandafir La multi ani ,Majestate !!!
    #
    Sever Avram Ora contemplarii roadelor
    #
    Emilia Trandafir Cu ocazia sarbatoririi Sfintilor Mihail si Gavril Urez Majestatii Sale ,Regele Mihai ,multa sanatate si sa ne traiti intru multi ani !!!
    #
    Claudia Obancea La multi ani sanatosi Majestate!
    #
    Toader Paleologu Un motiv de bucurie…
    #
    Mihai Sarca SUNTEM MANDRI!
    #
    Georgeta Olariu Reverenta si a multi ani Maiestate! Speram ca anul viitor sa sarbatoriti in Romania alaturi de poporul roman.
    #
    Vesea Cornelia Cu toata consideratia, LA MULTI ANI, MAIESTATE!
    #
    Mihaela Dumitru La multi ani, Majestate! Sa ne traiti!
    #
    Marius Harosa La Multi Ani, Sire !
    #
    Iamandi Marian La Multi Ani Majestatii Sale ! Toate cele bune si sanatate multa ii doresc !
    #
    Razvan Ghionea cheef 1…
    #
    Lucica Musat LA MULTI ANI MAJESTATE! Sa fiti sanatos si Dumnezeu sa va ajute!
    #
    Gabi Si Cristi Codrea Ce frumos! cata greutate istorica in aceste momente! Majestate sunteti in inima si gandul celor din Diaspora! din Arizona, Phoenix.
    #
    Apostol Antonel-Gheorghe Nihil Sine Deo.
    #
    Nicoleta Benimi LA MULTI ANI!
    #
    Raluca Anka Sunt foarte fericita si emotionata sa vad aceste poze .
    #
    Ioana Gina LA MULTI ANI!!!!!!!!
    #
    Kerenus Craciunita – MAJESTATE … SA FITI : SANATOS , VA DORIM VIATA LUNGA SI DUMNEZEU SA VA OCROTEASCA !!! – LA MULTI ANI !!!
    #
    Иван Ткаченко Marea Britanie şi-a confirmat odată în plus titlul onorific de meritocraţie pe mapamond, omajiind la cel mai înalt nivel regele Mihai
    #
    Elisabeta Badea Sint mindra de Maestatea sa regele Mihai !
    #
    Valentina Galusca Avem nevoie de Rege ca sa ne adune impreuna si sa ne ajute sa iesim din impas…

  25. Comentarii pe Facebook (IV) says:

    Luminita Mihaela Dobre la multi ani regelui Mihai
    #

    Mihai Dumitrescu La multi ani, Regelui! 🙂

    Sper sa ne mai faca onoare cum numai Maria Sa o face, inca multi multi ani de acum incolo!
    #

    Cosnita Cosmin-Gabriel La multi ani Majestati sale!
    #

    Aakash Arun Ashwin La Multi Ani, Maiestate! Smerita plecaciune din partea tuturor celor care va iubim!
    #

    Mihaela Rujan La Multi ani, majestate!
    #

    Daniel Craitoiu Traiasca Regele ! Nihil sine Deo , nihil sine Rex !
    #

    Felicia Stefan La multi ani,Maiestate!
    #

    Radu Roxelana La multi ani sanatosi!
    #

    Marius Androne La multi ani, Majestate!
    #

    Otvos Bruno La Multi Ani,Majestate!
    #

    Catalina Mihaela Susanu La multi ani, Majestate!
    #

    Alice Zamfir LA MULTI ANI !!! La inca multi ani sanatosi !!!
    #

    Felicia Mayr La multi ani Majestate!!
    #

    Maimut Adrian La multi ani!!! NIHIL SINE DEO!!!
    #

    Semciuc Florin La Multi Ani! Majestatii Sale Mihai I al Romaniei
    #

    Doina Marin La multi ani! M.S. Regele Mihai I al Romaniei!
    #

    Popa Adela La Multi Ani! Majestatii Sale
    #

    Florentina Codreanu La Multi Ani! Majestate
    #

    Ines Pepenaru Ce fericit e…toata fata ii zambeste…LA MULTI ANI CU TOT SUFLETUL, MAJESTATE!
    #

    Costinela Iordanescu La multi ani, Majestate!
    #

    Adrian-Mihai Butnariu La multi ani, Maria Ta!
    #

    Cristea Claudiu La multi ani!
    #

    Smaranda Lazarescu La multi ani!
    #

    Sorin Birceanu Ce trist ca, din pacate, atat pe Regele Mihai, cat si pe poporul roman, l-au parasit aliatii traditionali de atatea ori si, mai nou si mai grav, ne mai si baga pe gat porcaria de UE, cu un scop “nobil”, de altfel, impingandu-ne spre rusi cu o “dragoste frateasca”
    #

    Marius Frangulea La mulți ani !!! Long life of King..!!!
    #

    Florea Maria La multi ani, Majestate!
    #

    Bogdan Motocu La multi ani, Majestate!
    #

    Dan Andronescu Monarhia britanica omagiază Monarhia romana la Londra.
    Republika romana are alte griji din 1989 încoace…
    #

    Alina Nagy La multi ani,Majestate!
    #

    Elisabeta Blaga De Sarbatoarea Sf.Mihail si Gavriil
    urez Majestatii Sale, Regele Mihai I
    LA MULTI ANI, CU SANATATE !
    #

    Alexandru Simion La multi ani !
    #

    Robert N Any Drollinger La multi ani, Majestate!
    #

    Adi Tarta Fie ca sfantul ce va protejaza sa va aduca mult noroc, fericire si impliniri. Sa aveti o zi minunata! LA MULTI ANI MAJESTATE !
    #

    Dan Gramadă La multi ani!
    #

    Adriana Asi Din nou zic: sunt mandra ca traiesc aceste zile si ca vad in timp real implinindu-se dorintele si planurile Familiei Regale. Chiar daca viata mea nu este prea buna in aceasta perioada, toate aceste minunate evenimente ma fac feicita, imi dau speranta si putere sa perseverez si eu asemenea majestatilor lor, in ciuda esecurilor. La multi ani, Majestate!!!
    #

    Bonnie Cynthia La multi ani Majestate!!!Sa fiti sanatos si fericit!!!Long live the Royal Family!!!!!
    #

    Nicolaie Silviu Felicitari si sa Traiasca La Multi Ani spre Gloria si Onoarea Romaniei si a Lui Dumnezeu !
    #

    Dorina Draghici La multi ani! Majestate.
    #

    Rodica Saracutu LA MULTI ANI

    #
    Ela Sandu La multi ani , Majestate !!!
    #

    Cornel-Florin Seracin La mulţi ani, Majestate! Multă sănătate! ♥ >:D<
    #

    Daisy Gopalakrishnan La multi ani, Sire!
    #

    Liana Stan La mulți ani, Majestate!. Imi doresc tare mult ca românii să înteleagă beneficiile monarhiei constituționale. Până atunci, vă doresc sănătate și viață lungă!
    #

    Ana Agneta La Multi Ani de Sf Mihail si Gavriil!
    #

    Andrei Nistor La multi ani de ziua numelui, Majestate!!! Sa va dea Dumnezeu viata lunga.
    #

    Felicia Lucian La multi ani de sfantii Mihail si Gavril!
    #

    Filimon Gabriel La multi ani Majestate !
    #

    Diana Andrei La multi ani, Majestate!
    #

    Stefan Olteanu La multi ani!
    #

    Ana-Maria A La multi ani!
    #

    Olteanu Mariana LA MULTI ANI !
    #

    Elena Nina Ionita LA MULTI ANI!
    #

    Dana Chiliban La Multi Ani cu multa sanatate!!!
    #

    Camelia Samota La multi ani, Majestate!
    #

    Anca Condoros La multi ani si multa sanatate, Majestate!
    #

    Pompilia Taifas La multi ani ,Majestate !
    #

    Ana Prisecaru LA MULTI ANI MAJESTATE.
    #

    Laura Stoicescu La Multi Ani, Majestate !
    #

    Albastroiu Elena La multi ani, Majestate!
    #

    Horatiu Gherghel La Multi Ani!!! Sa ne traiti cu drag mult , mult timp…
    #

    Doina Popa La multi ani sa ne traiti!
    #

    Iren Bucur La Multi Ani,Alteta sa,multi ani inainte in sanatate,si fericire.
    #

    Frunza Iulian La Multi Ani Majestatii Voastre! Sa ne traiti sanatos ani buni inainte.
    #

    Trifu Mihail La Multi Ani! TRAIASCA REGINA MARGARETA!
    #

    Monika-Christina Spikowitsch La multi ani, Majestate!
    #

    Lica Pop La Multi Ani MAJETATII SALE si CASEI REGALE A ROMANIEI !
    #

    Dan Hoffmann Romania era mult departe decat e, daca se´ntorcea ! Am zis-o mereu,unii nu ´nteleg nici acum acest lucru!
    #

    Georgeta Radulescu Long live the King!
    #

    Mihai Maftei La multi ani!
    #

    Varbanciu Nelu LA MULTI ANI MAJESTATE !
    #

    Ani Cretu La Multi Ani Majestatii Sale!!!
    #

    Simian Anda Petronela LA MULTI ANI,MAJESTATE!!!
    #

    Miulescu Mihai La multi ani!
    #

    Ovidiu Zaim La Multi Ani, Majestate! Multa sanate si impliniri!
    #

    Ristea Vali La multi ani, Majestate!

    #
    Lucius De'Marco Ce poate fi mai frumos?Din pacate,in Romania nu este nimeni in stare sa faca acest gest!!!
    #

    Valentin Vasile La multi ani Sire!
    #

    Rosca Marius Victor Multumim Majestate!

    #
    Ciprian Padure Big up for RESPECT, your Majesty …
    #

    Cristina Marinescu God bless your Majesty!
    #

    Micaela Stefanescu la multi ani!
    #

    Elisabeta Ionescu LA MULTI ANI de ziua numelui.
    #

    Robert Buta LA MULTI ANI< MAJESTATE !
    #

    Eduard -emil Gurtler Da, LA MULTI ANI!! ;-))
    #

    Radu Gabriela LA MULTI ANI !
    #

    Sorin Cazan LA MULTI ANI , MAJESTATE !
    #

    Wtt Tatiana La multi ani Majestate!
    #

    Andrei Bunulescu La Multi Ani Sire!
    #

    Cornel Ioan Guzu Dumnezeu sa va dea sanatate si multi ani sa ne traiti !
    #

    Ofelia Mateescu La multi ani!
    #

    Sorin Cazan TRAIASCA REGELE! LA MULTI ANI, MAJESTATE!
    #

    Slado Suljanovic kraljevsko

  26. Comentarii pe Facebook (V) says:

    #
    Kaitar Istvan Janos Din pacate nu am reusit sa postez pe pagina urarile mele, ceva nu functioneaza. Cred ca s-a blocat din cauza mesajelor.
    #

    Emi Stoica La multi ani, cu cele mai bune urari de bine!

    #
    Corina Ciuciu La multi ani Majestate, sa ne traiti sanatos si bunul Dumnezeu sa Va aiba in paza !
    #

    Carol Strut va iubeste poporul romin
    #

    Luminita Grijelaru LA MULTI ANI MAJESTATE!!
    #

    Doina Marin Traiasca Regele!
    #

    Dragos Gheorghiu Majestate un calduros La multi ani!
    #

    Calin Adriana Cu respect profun,admiratie maxima si dragoste sincera urez Regelui nostru drag un ‘LA MULTI ANI CU SANATATE!
    #

    Chezan Mihai La mulți ani Majestate.. Multă sănatate și putere in zile…. Și ca bunul Dumnezeu să vă aducă din nou în fruntea țării unde vă este locul….
    #

    Cristina Raluca La Multi Ani Majestate. Sa ne traiti multi ani cu sanatate. Va asteptam sa reveniti acolo unde va este locul. Cu dragoste si stima, Cristina Mihalache, Adriana Andronescu
    #

    Cristina Raluca La Multi Ani Majestate. Maria Mihalache, 7 ani.
    #

    Lia Sabau La mulţi ani, Majestate! Aştept ziua în care ne vom fi recăpătat demnitatea ca naţiune şi stat, ziua în care Monarhia va reveni acolo unde îi este locul: în fruntea naţiunii. Să ne trăiţi sănătos şi înconjurat de bucurii şi fericire.
    #

    Camelia Teodora Grosu Gornic La mulți ani Majestate!Rugăciunile mele spun “facă-se voia Ta Doamne cu soarta acestei țări a mea,cu soarta acestui popor în mijlocul căruia m-am născut”și am convingerea sinceră că voia lui Dumnezeu nu poate fi alta decât ca noi cu toții să ne întoarcem la ceea ce este firesc la demnitate, la credință,la educație, ca în România nimic să nu fie fără Dumnezeu.NIHIL SINE DEO !

    #

    Silvia Stan LA MULTI ANI,MAJESTATE!SA NE TRAITI CACI NE TREBUITI REVERENTA IN FATA DUMNEAVOASRTRA SI A INTREGII FAMILII REGALE
    HAPPY BIRTHDAY, YOUR MAJESTY! WE LIVE BECAUSE WE TREBUITI REVERENTA IN FRONT OF THE DUMNEAVOASRTRA AND OF THE ENTIRE ROYAL FAMILY
    #

    George Constantin „Regele este capul întors spre cer al unui popor întreg, fiinţa noastră adunată laolaltă într-un punct înalt. Când unui popor i se ia Suveranul, lui i se ia capul întors spre cer. El este decapitat. Poporul român a fost decapitat astfel la 30 decembrie 1947″. Aşa sună cele mai frumoase rânduri scrise în ultimele două decenii despre monarhia română. Autorul este nimeni altul decât Gabriel Liiceanu,

    #

    Oq Mioritzei La multi ani cu sanatate!
    #

    Virtop Gabriel La multi ani, Majestate!
    #

    Badila Alexandru La multi anii Majestății Sale Regelui Mihai !!!
    #

    Bodo Judita La multi ani Majestății Sale Regelui Mihai
    #

    Mariana Haulica Majestate,multi ani frumosi!!!!!
    #

    Bianca Cimpean La multi ani Majestate! Va doresc multa sanatate si multe bucurii alaturi de familia dumneavoastra!
    #

    Valentin Vasile La multi ani Sire!
    #

    Mihai Viorel Popa La Multi Ani Majestate!

  27. M.Panait says:

    MAJESTATE,cu profund respect si recunostinta: LA MULTI ANI CU SANATATE !

  28. Pacat ca astfel de evenimente nu au loc in Romania.Normal ar fi ca Majestatea sa Regele Mihai I al tuturor romaniloir saa fie sarbatorit la noi acasa in Romania.Romanii au un Rege care trebuie respectat si pus la locul lui.Mercenarul de la Cotroceniul Regal isi bat joc de aceasta tara si de romanii saraci.Traiasca Regele Mihai I al tuturor romanilor in pace si onor!

  29. Comentarii pe Facebook (VI) says:

    #
    Corina Anca Roth La multi ani si toti fericiti !
    #
    Loredana Păunescu la multi ani Majestatii Sale!
    #
    Nisulescu Gabriel La Multi Ani Majestate!
    #
    Mihail Zamfir Stanciu La multi ani Majestatii Sale!
    #
    Mirela Alis Dobrescu La multi ani Majestate!
    #
    Vlad Muraru La multi ani majestatii sale Regele Mihai ! multa sanatate
    #
    Gabriela Mocanu La multi ani Sire !
    #
    Nicolaie Silviu La Multi Ani Traiasca Regele in Pace si Onor !
    #
    Georgeta Vişan la multi ani, majestate!
    #
    Gheorghe Soitan Mariana La multi ani MS regele Mihai!
    #
    Mirela Popa La multi ani Majestatii Sale, Regele Mihai !
    #
    Ioana Ioniţă La multi ani, Majestate!
    #
    Lavinia Ciobanu La multi ani, Majestate!
    #
    Mihai-Marian Rauca La multi ani Majestatii Sale !!!
    #
    Maria Ciherean LA MULTI ANI MAJESTATE,DOAMNE AJUTA !!!
    #
    Vasile Baghiu La mulți ani, Majestății Sale!
    #
    Corina Ciuciu Respect !!
    #

    Daniel Gaman Mai bine mai tarziu decat niciodata.
    #

    Bogdan Ocroteala Si ce alternative (nu)avem noi peste exact o luna… TRIST
    #

    Luminita Mihaela Dobre la multi ani regelui Mihai
    #

    Mihai Dumitrescu La multi ani, Regelui! 🙂

    Sper sa ne mai faca onoare cum numai Maria Sa o face, inca multi multi ani de acum incolo!
    #

    Cosnita Cosmin-Gabriel La multi ani Majestati sale!
    #

    Aakash Arun Ashwin La Multi Ani, Maiestate! Smerita plecaciune din partea tuturor celor care va iubim!
    #

    Mihaela Rujan La Multi ani, majestate!
    #

    Daniel Craitoiu Traiasca Regele ! Nihil sine Deo , nihil sine Rex !
    #

    Felicia Stefan La multi ani,Maiestate!
    #

    Radu Roxelana La multi ani sanatosi!
    #

    Marius Androne La multi ani, Majestate!
    #

    Otvos Bruno La Multi Ani,Majestate!
    #

    Catalina Mihaela Susanu La multi ani, Majestate!
    #

    Alice Zamfir LA MULTI ANI !!! La inca multi ani sanatosi !!!
    #

    Felicia Mayr La multi ani Majestate!!
    #

    Maimut Adrian La multi ani!!! NIHIL SINE DEO!!!
    #

    Semciuc Florin La Multi Ani! Majestatii Sale Mihai I al Romaniei
    #

    Doina Marin La multi ani! M.S. Regele Mihai I al Romaniei!
    #

    Popa Adela La Multi Ani! Majestatii Sale
    #

    Florentina Codreanu La Multi Ani! Majestate
    #

    Ines Pepenaru Ce fericit e…toata fata ii zambeste…LA MULTI ANI CU TOT SUFLETUL, MAJESTATE!
    #

    Costinela Iordanescu La multi ani, Majestate!
    #

    Adrian-Mihai Butnariu La multi ani, Maria Ta!
    #

    Cristea Claudiu La multi ani!
    #

    Smaranda Lazarescu La multi ani!
    #

    Sorin Birceanu Ce trist ca, din pacate, atat pe Regele Mihai, cat si pe poporul roman, l-au parasit aliatii traditionali de atatea ori si, mai nou si mai grav, ne mai si baga pe gat porcaria de UE, cu un scop “nobil”, de altfel, impingandu-ne spre rusi cu o “dragoste frateasca”
    #

    Marius Frangulea La mulți ani !!! Long life of King..!!!
    #

    Florea Maria La multi ani, Majestate!
    #

    Bogdan Motocu La multi ani, Majestate!
    #

    Dan Andronescu Monarhia britanica omagiază Monarhia romana la Londra.
    Republika romana are alte griji din 1989 încoace…
    #

    Alina Nagy La multi ani,Majestate!
    #

    Elisabeta Blaga De Sarbatoarea Sf.Mihail si Gavriil
    urez Majestatii Sale, Regele Mihai I
    LA MULTI ANI, CU SANATATE !
    #

    Alexandru Simion La multi ani !
    #

    Robert N Any Drollinger La multi ani, Majestate!
    #

    Adi Tarta Fie ca sfantul ce va protejaza sa va aduca mult noroc, fericire si impliniri. Sa aveti o zi minunata! LA MULTI ANI MAJESTATE !
    #

    Dan Gramadă La multi ani!
    #

    Adriana Asi Din nou zic: sunt mandra ca traiesc aceste zile si ca vad in timp real implinindu-se dorintele si planurile Familiei Regale. Chiar daca viata mea nu este prea buna in aceasta perioada, toate aceste minunate evenimente ma fac feicita, imi dau speranta si putere sa perseverez si eu asemenea majestatilor lor, in ciuda esecurilor. La multi ani, Majestate!!!
    #

    Bonnie Cynthia La multi ani Majestate!!!Sa fiti sanatos si fericit!!!Long live the Royal Family!!!!!
    #

    Nicolaie Silviu Felicitari si sa Traiasca La Multi Ani spre Gloria si Onoarea Romaniei si a Lui Dumnezeu !
    #

    Dorina Draghici La multi ani! Majestate.
    #

    Rodica Saracutu LA MULTI ANI
    #

    Ela Sandu La multi ani , Majestate !!!
    #

    Cornel-Florin Seracin La mulţi ani, Majestate! Multă sănătate! ♥ >:D< # Daisy Gopalakrishnan La multi ani, Sire! # Liana Stan La mulți ani, Majestate!. Imi doresc tare mult ca românii să înteleagă beneficiile monarhiei constituționale. Până atunci, vă doresc sănătate și viață lungă! # Ana Agneta La Multi Ani de Sf Mihail si Gavriil! # Andrei Nistor La multi ani de ziua numelui, Majestate!!! Sa va dea Dumnezeu viata lunga. # Felicia Lucian La multi ani de sfantii Mihail si Gavril! # Filimon Gabriel La multi ani Majestate ! # Diana Andrei La multi ani, Majestate! # Stefan Olteanu La multi ani! # Ana-Maria A La multi ani! # Olteanu Mariana LA MULTI ANI ! # Elena Nina Ionita LA MULTI ANI! # Dana Chiliban La Multi Ani cu multa sanatate!!! # Camelia Samota La multi ani, Majestate! # Anca Condoros La multi ani si multa sanatate, Majestate! # Pompilia Taifas La multi ani ,Majestate ! # Ana Prisecaru LA MULTI ANI MAJESTATE. # Laura Stoicescu La Multi Ani, Majestate ! # Albastroiu Elena La multi ani, Majestate! # Horatiu Gherghel La Multi Ani!!! Sa ne traiti cu drag mult , mult timp... # Doina Popa La multi ani sa ne traiti! # Iren Bucur La Multi Ani,Alteta sa,multi ani inainte in sanatate,si fericire. # Frunza Iulian La Multi Ani Majestatii Voastre! Sa ne traiti sanatos ani buni inainte. # Trifu Mihail La Multi Ani! TRAIASCA REGINA MARGARETA! # Monika-Christina Spikowitsch La multi ani, Majestate! # Lica Pop La Multi Ani MAJETATII SALE si CASEI REGALE A ROMANIEI ! # Dan Hoffmann Romania era mult departe decat e, daca se´ntorcea ! Am zis-o mereu,unii nu ´nteleg nici acum acest lucru! # Georgeta Radulescu Long live the King! # Mihai Maftei La multi ani! # Varbanciu Nelu LA MULTI ANI MAJESTATE ! # Ani Cretu La Multi Ani Majestatii Sale!!! # Simian Anda Petronela LA MULTI ANI,MAJESTATE!!! # Miulescu Mihai La multi ani! # Ovidiu Zaim La Multi Ani, Majestate! Multa sanate si impliniri! # Ristea Vali La multi ani, Majestate! # Lucius De'Marco Ce poate fi mai frumos?Din pacate,in Romania nu este nimeni in stare sa faca acest gest!!! # Valentin Vasile La multi ani Sire! # Rosca Marius Victor Multumim Majestate! # Ciprian Padure Big up for RESPECT, your Majesty ... # Cristina Marinescu God bless your Majesty! # Micaela Stefanescu la multi ani! # Elisabeta Ionescu LA MULTI ANI de ziua numelui. # Robert Buta LA MULTI ANI< MAJESTATE ! # Eduard -emil Gurtler Da, LA MULTI ANI!! ;-)) # Radu Gabriela LA MULTI ANI ! # Sorin Cazan LA MULTI ANI , MAJESTATE ! # Wtt Tatiana La multi ani Majestate! 3 Andrei Bunulescu La Multi Ani Sire! # Cornel Ioan Guzu Dumnezeu sa va dea sanatate si multi ani sa ne traiti ! # Ofelia Mateescu La multi ani! # Daniela Chivu La Multiani Majestatea Vostra, cu multa sanatate, fericire, si cu cei apropraiti intotdeaun linga d-vstra! # Paula Truta La multi ani, # Sorin Cazan TRAIASCA REGELE! LA MULTI ANI, MAJESTATE! # Slado Suljanovic kraljevsko # Marius Macarie REGELE SI PATRIA! # Mateasiu Marius REGELE SI PATRIA JOS REPUBLICA. # Ruxandra Tomescu Traiasca Majestatea sa , Regele Mihai I, Regele romanilor! # Buruian Eugenia Multumim Majestate , # Catherine, Duchess of Cambridge, Style Files Very nice pictures! Thank you for sharing! # Chirila Mariana La Multi Ani,ce trist ca am uitat ca regele nostru este un sfint!mi-as dori sa fie mai tanar cu vreo 20 de ani # Rodi Andreescu La Multi Ani Majestate. # Alix Amalia La Multi Ani Majestate. # Iuliana Paiusan Un prilej de a se pomeni de Romania intr-o situatie, de aceasta data, fericita. Britanicii raman gentelmani. Felicitari & La multi ani! # Emilia Elena Milutinovici Succes! # Filip Gabriel Vasile Printre putinii care mai fac cinste Romaniei. Respect si admiratie.

  30. martin_dinca says:

    La multi multi ani , Majestate ! Si nu numai de ziua Sf. Mihail si Gavril !

  31. Runceanu Gheorghe says:

    La Multi Ani M.S. REGELUI MIHAI ! Dumnezeu sa ii dea sanatate iar noi romani sa il meritam si sa ne fie REGE pe tronul ROMANIEI ! Numai si numai in acest fel D-zeu isi va intoarce fata spre Romania ! Asa sa ne ajute D-zeu !

  32. […] urmă cu șase ani, în luna noiembrie 2012, Regele Mihai I era sărbătorit cu mult respect și cu admirație la Guildhall, la Lordul Primar al Londrei și la Capela Regală […]

  33. […] anul 1924, iar Regele Carol al II-lea în anul 1938. Regele Mihai s-a întâlnit cu trei succesivi Lorzi Primari ai Londrei în anii 2011, 2012 și 2013. Regele Mihai a fost distins cu titlul onorific de Freeman of the City […]

Leave a Reply to martin_dinca Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50009150
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate