2022   2021   2020   2019   2018   2017   2016   2015   2014   2013   2012   2011   2010   2009   2008   2007

Gama de vinuri “Minima Moralia”, lansată de Domeniul Regal Segarcea

/ Jurnal

În prezența Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta, luna aceasta a avut loc la Palatul CEC din București lansarea gamei de vinuri “Minima Moralia“, adusă pe piață de Domeniul Regal Segarcea, companie ce deține calitatea de Furnizor al Casei Regale…

Camerata Regală, trei ani

/ Atitudini

  Alteţa Voastră Regală, Astăzi se împlinesc 3 ani de la înfiinţarea Cameratei Regale. Uitându-ne retrospectiv, putem afirma cu toată certitudinea că orchestra de tineri aflată sub Înalt Patronaj Regal a reuşit să se impună nu numai ca unul dintre…

Cadouri de Crăciun 2012 la Palatul Elisabeta

/ Jurnal

Personalul și colaboratorii Casei Majestății Sale Regelui au primit cadouri de Crăciun, într-o ceremonie care a avut loc în Sala Regilor a Palatului Elisabeta. Principesa Moștenitoare și cu mine am împărțit fiecăruia cadoul primit din partea Regelui Mihai. Împărțirea cadourilor…

Principele Nicolae, nouă zile în Mureș, Bistrița, Maramureș, Cluj și Sibiu

/ Jurnal

În perioada 5 – 13 decembrie 2012, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a efectuat o serie de vizite în județele Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Cluj și Sibiu. Miercuri, 5 decembrie, în municipiul Reghin, Principele Nicoale a vizitat Spitalul Municipal…

Ora Regelui (XXI)

/ Jurnal

Sâmbătă, 15 decembrie 2013, TVR1 a prezentat a douăzeci și una ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Sumarul: Telespectatorii emisiunii “Ora Regelui” au cunoscut-o sâmbătă pe Lidia Toher. Românca trăieşte în Marea Britanie de 24 de ani, iar casa ei este un…

Ștefan Câlția: Stejar pentru Rege, flori pentru Regină

/ Jurnal

În perioada 1 noiembrie – 8 decembrie 2012, Galeriile AnnArt din București au găzduit o expoziție cu lucrările pictorului Ștefan Câlția dedicată Majestăților Lor Regele Mihai și Regina Ana și intitulată “Stejar pentru Rege, flori pentru Regină”. Curatorul expoziției a…

Principesa Moștenitoare deschide “Serile de poveste” la Cărturești, ediția a VI-a

/ Jurnal

Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a deschis ediția a șasea a “Serilor de poveste“, un proiect realizat pentru copiii bucureșteni de Fundația Principesa Margareta a României și Librăria Cărturești. Timp de patru zile, de marți 11 până sâmbătă 15…

Calendarul 2013 al Echipei Naționale de Rugby în beneficiul Fundației Principesa Margareta a României

/ Jurnal

Zilele trecute, la Athénée Palace, Principesa Moștenitoare Margareta a participat la festivitatea de lansare a Calendarului 2013 realizat de Alexandru Ciucu și Echipa Națională de Rugby a României. Evenimentul s-a bucurat de prezența unui mare număr de personalități din domeniul…

Primii colindători ai anului 2012, primiți de Majestățile Lor

/ Jurnal

Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana au primit, la reședința din Elveția, primii colindători din anul 2012. Reprezentanți ai comunității românești din Geneva și Lausanne, împreună cu copiii lor, au fost prezentați Majestăților Lor de părintele Adrian Diaconu. Au…

Seara regală în onoarea Corpului Diplomatic, 2012

/ Jurnal

Ca în fiecare an, Palatul Elisabeta a găzduit, în seara de joi, 6 decembrie 2012, seara dedicată Corpului Diplomatic acreditat în România. Majestatea Sa Regele continuă astfel o lungă tradiție inaugurată de Regele Carol I, cu aproape 150 de ani…