Prima gală anuală a Asociației Furnizorilor Casei Regale

Știre TV

În seara de 11 mai 2015, a avut loc în Salonul Diplomat al hotelului Athénée Palace Hilton, prima gală anuală a Asociației Furnizorilor Casei Regale a României. Creată la 25 martie 2014, organizația a aniversat, la o zi după sărbătoarea națională de 10 Mai, primul an de activitate.

La eveniment a participat Alteța Sa Regală Principele Radu, alături de care au fost dl Ion Tucă, directorul Casei Majestății Sale și dl Radu Ghină, consilier regal responsabil de activitățile economice și de furnizorii regali.

Filmul de prezentare al asociației poate fi vizionat aici.

Reprezentând majoritatea celor mai bine de 60 de furnizori ai Casei Regale, asociația a fost înființată pentru promovarea principiilor care stau la baza acordării acestui titlu de onoare, comparat uneori cu “un titlu nobiliar al comercianților”. Reunind firme și profesioniști din domenii precum alimentația, moda, electronic, porțelanuri, vinificație si diverse meșteșuguri tradiționale, asociația dorește să devină catalizatorul eforturilor Furnizorilor Casei Regale de a promova înaltele standarde de calitate și excelență în activitatea comercială.

Reînviind o tradiție întemeiată odată cu Dinastia Română, calitatea de Furnizor al Casei Regale presupune, potrivit statutului său, o recunoaștere și apreciere a calității  produselor sau serviciilor oferite de o persoană sau de o companie comercială, seriozitatea și înaltul  profesionalism în relația cu clienții. Asociația este modelată după exemplul britanic, al Asociației Furnizorilor Regali (http://www.royalwarrant.org/), care servește la informarea publicului despre activitatea și produsele deținătorilor acestui respectat simbol al calității.

 

 

 

 

3 comentarii

  1. Liliana Sora

    Parafrazând vorbele lui Confucius, putem spune că omul superior este întotdeauna modest prin ceea ce spune , dar excelează mereu prin tot ceea ce face. Iată de ce Familia Regală este imaginea excelenței , care este un obicei și nu o acțiune, și care are la bază riguroase criterii de calitate și standarde bine definite. Felicitări furnizorilor regali, adevărați profesioniști, pentru care exigența este o datorie iar triumful calității primează în detrimentul cantității. . Consider că, atunci când suntem mai exigenți unii față de alții , ne vom ridica mai mult deasupra cotidianului, iar câmpul nostru de observație asupra fenomenelor vieții , din interiorul și exteriorul fiecărui om , este mai vast. Respect și considerație pentru Familia și Casa Regală a României ! Trăiască Regele !

  2. Doina Nita

    Le doresc Altetelor Lor Regale toate cele bune, alaturi de poporul roman !

  3. Cristina Vagner

    Ma bucur ca sunt promovate si valorile umane ale acestei tari. Respect Casei Regale a Romaniei!

Lasa un comentariu

© 2007-2017 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 15628109
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook