Asociația Furnizorilor Casei Regale a României

Marți, 25 martie 2014, în prezența domnului Andrew Popper, Șeful Onorific al Casei Majestății Sale Regelui, a avut loc adunarea generală constitutivă a Asociației Furnizorilor Casei Regale a României.

Reprezentând majoritatea celor 57 de furnizori ai Casei Regale, asociația a fost înființată pentru promovarea principiilor care stau la baza acordării acestui titlu de onoare, comparat uneori cu “un titlu nobiliar al comercianților”. Reunind firme și profesioniști din domenii precum alimentația, moda, electronic, porțelanuri, vinificație si diverse meșteșuguri tradiționale, asociația dorește să devină catalizatorul eforturilor Furnizorilor Casei Regale de a promova înaltele standarde de calitate și excelență în activitatea comercială.

Reînviind o tradiție întemeiată odată cu Dinastia Română, calitatea de Furnizor al Casei Regale presupune, potrivit statutului său, o recunoaștere și apreciere a calității  produselor sau serviciilor oferite de o persoană sau de o companie comercială, seriozitatea și înaltul  profesionalism în relația cu clienții. Asociația este modelată după exemplul britanic, al Asociației Furnizorilor Regali (http://www.royalwarrant.org/), care servește la informarea publicului despre activitatea și produsele deținătorilor acestui respectat simbol al calității.

Asociația are ca Protector pe Șeful Casei Regale a României. Casa Majestății Sale Regelui va fi în permanent contact cu asociatia, urmărind încurajarea evenimentelor și inițiativelor pe care aceasta și le propune, dar mai ales respectarea valorilor și principiilor Coroanei.

Fotografii de Daniel Angelescu

4 comentarii

  1. […] În prezența domnului Andrew Popper, Șeful Onorific al Casei Majestății Sale Regelui, a avut loc adunarea generală constitutivă a Asociației Furnizorilor Casei Regale a României. […]

  2. stelian r. says:

    Uram succes si viata lunga noii Asociatii ! Traiasca Regele !

  3. Urez succes noii Asociatii si sa dea bunul Dumnezeu sa fie un punct pozitiv de pornire catre refacerea socio-economica a Romaniei!TRAIASCA REGELE!

  4. =Ne pregatim O REGINA CU UN REGAT===SUCCESS OUR DEAREST QUEEN MARGARETA of ROMANIA=== https://www.facebook.com/groups/249141012112734/

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50449170
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate