Vizita Principesei Maria în municipiul Făgăraș

Marți, 15 septembrie 2015, Alteța Sa Regală Principesa Maria a României a vizitat municipiul Făgăraș.

Gazda Alteței Sale Regale a fost primarul orașului, domnul Sorin Mânduc, care i-a stat alături pe tot parcursul vizitei.

În Făgăraș, Principesa Maria a luat parte la ceremonia de deschidere a anului școlar, la Colegiul Național „Doamna Stanca”.

Alături de Alteța Sa Regală, s-au aflat directorul colegiului, doamna Corina Drăgoiu, membri ai consiliului de administrație, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, elevi și cadre didactice.

Principesa Maria a vizitat, apoi, sălile de clasă ale colegiului și s-a întâlnit cu elevii și profesorii unității de învățământ.

Vizita Alteței Sale Regale a continuat la Colegiul Național „Radu Negru”. Principesa Maria a fost întâmpinată de directorul colegiului, domnul Ion Bogdan și a făcut cunoștință cu elevii și cadrele didactice din cadrul liceului.

În încheierea vizitei, Alteța Sa Regală Principesa Maria s-a oprit la Cetatea Făgăraşului. Aici, gazda Alteței Sale Regale a fost directorul muzeului Ţării Făgăraşului, doamna Elena Băjenaru.

Principesa Maria a vizitat Turnul Temniţă, Sala Tronului, Sala Dietei, precum și întreaga expoziție din cadrul Muzeului „Valer Literat“.

La final, Alteța Sa Regală Principesa Maria a semnat în cartea de onoare a Muzeului Ţării Făgăraşului, chiar sub semnătura Majestății Sale Regelui Mihai I, care a vizitat Făgărașul, alături de Majestatea Sa Regina Ana, în vara anului 1997.

5 comentarii

  1. stelea radu dan says:

    foarte frumos, mai poftiti.

  2. Anda Comanescu says:

    Cata eleganta!
    Alteta, este un mare noroc sa va avem printre noi.

  3. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Cand traditia istorica , nobletea , rafinamentul confera stralucire ambientala = superlativul poarta nume unic: MONARHIA !

  4. Mihai Pascutiu says:

    Regele si Patria !

    Sper ca pe parcursul vizitei s-a amintit si despre rolul pe care l-a avut Fagarasul si eroii lui in rezistenta armata anticomunista din munti .

  5. Gabriela Bucur says:

    RESPECT!

Leave a Reply to stelea radu dan Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50012080
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate