Seara Palatului Elisabeta dedicată Poloniei, iunie 2019

Miercuri, 12 iunie 2019, Majestatea Sa Custodele Coroanei a găzduit la Palatul Elisabeta o seară dedicată Poloniei, cu ocazia centenarului relațiilor diplomatice dintre România și Polonia, stabilite la 9/22 februarie 1919, sub domnia Regelui Ferdinand I și în timpul președinției mareșalului Józef Klemens Piłsudski.

La eveniment a participat Excelența Sa dl Marcin Wilczek, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Polone la București, împreună cu diplomații și colaboratorii ambasadei, membri ai comunității de afaceri poloneze din București și din țară, ofițeri ai armatei poloneze aflați în diferite misiuni de cooperare cu Ministerul Apărării Naționale, precum și personalități din lumea politică românească.

Familia Regală a avut, de-a lungul ultimei sute de ani, o contribuție importantă la aprofundarea cooperării dintre țările noastre, în domeniile militar, diplomatic, educațional, economic și politic.

AGERPRES

Fotografii de Daniel Angelescu

 

Centenarul relațiilor diplomatice dintre țara noastră și Polonia, din perspectiva Familiei Regale a României

La 9/22 februarie 1919, în timpul domniei Regelui Ferdinand I și al președinției mareșalului Józef Klemens Piłsudski, au fost stabilite reprezentanțe provizorii, la București și Varșovia. La 31 mai 1919, relaţiile au fost ridicate la nivel de legaţie.

La 31 mai 1938, în timpul Regelui Carol al II-lea și al președintelui Ignacy Mościcki, misiunile diplomatice au fost ridicate la nivel de ambasadă. La 28 octombrie 1940, în timpul domniei Regelui Mihai I, relaţiile diplomatice au fost suspendate, fiind reluate în 1945.

Anul 1923

La finalul lui iunie 1923, Regele Ferdinand I, însoțit de Regina Maria, face o vizită de Stat în Republica Polonia, vizitând Varșovia, Cracovia și Łańcut. Plecarea spre Polonia și revenirea din vizită au loc la Sinaia. Suveranii au călătorit cu Trenul Regal.

Anul 1931

La 12 octombrie 1931, la invitația Regelui Carol al II-lea, vine în vizită la Castelul Regal Peleș mareșalul Józef Piłsudski. Carol al II-lea oferă un dejun oficial, la care iau parte Principele Moștenitor Mihai (în vârstă de 10 ani) și Nicolae Iorga.

Anul 1936

Principele Moștenitor Mihai face o vizită oficială la Varșovia, reprezentând pe Regele Carol al II-lea.

Anul 1937

24 mai 1937. Principele Moștenitor Mihai a făcut o vizită de două zile la Varșovia și Lublin. La 24 mai 1937, principele a fost primit la Varșovia de reprezentantul Președintelui și de Ministrul de Externe, Jósef Beck. El a primit onorul companiei Școlii de Ofițeri din Varșovia si apoi a mers la Palatul Prezidențial, unde a locuit. Principele Moștenitor Mihai s-a întâlnit cu președintele Ignacy Mościcki și soția sa, cu mareșalul Smigly Rydz și cu doamna mareșal Piłsudski. Președintele Moscicki a oferit un dineu în onoarea moștenitorului Coroanei române. La plecare, pe 25 mai, Principele Moștenitor Mihai a primit onorul unei companii a Școlii de Ofițeri de Geniu din Varșovia. În drum spre România, principele s-a oprit la gara din Lublin, unde organizațiile de tineret au făcut o manifestație în onoarea sa.

Anul 1937 rămâne cel mai important în istoria relațiilor româno-polone: președintele Ignacy Mościcki a vizitat Romania la începutul lunii iunie, iar mai apoi, în zilele de 26-30 iunie 1937, Regele Carol al II-lea a făcut o vizită de Stat în Polonia, însoțit de Principele Moștenitor Mihai.

La 26 iunie, Regele Carol al II-lea și Principele Moștenitor Mihai au ajuns la Varșovia, cu Trenul Regal. Carol al II-lea a asistat la manevre militare la Belochow, a vizitat Palatul Belvedere și Institutul de Educație Fizică din Varșovia, precum și Uzina de armament de la Radom.

În seara de 27 iunie, în Palatul Lazienki, în fața oficialilor polonezi și a Corpului Diplomatic acreditat la Varșovia, au luat cuvântul președintele Ignacy Mościcki și Regele Carol al II-lea, in special vorbind despre alianța româno-polonă. Apoi a avut loc un bal.

La 28 iunie 1937, Regele Carol al II-lea a fost numit Comandant onorific al Regimentului 57 Infanterie, unul dintre cele mai glorioase regimente pe care le avea Polonia. În plus, i s-a înmânat Sabia de Onoare, cu mâner de aur, lucrată în întregime în atelierele militare polone. Regimentul era stabilit la Bolechov / Belochov, lângă Poznan.

Apoi, Regele Carol al II-lea a mers la Cracovia, unde a vizitat Cripta Regilor Poloniei, Castelul Wawel, Muzeul Czartoryski și monumentul în cinstea mareșalului mareșalului Józef Piłsudski de la Sowiniec. La 1 iulie s-a încheiat vizita de Stat a Regelui Carol al II-lea în Polonia.

În luna septembrie 1937, mitropolitul Dionisie al Varșoviei, șeful Bisericii Ortodoxe poloneze a venit în vizită în România, la invitația patriarhului Miron Cristea și a vizitat mânăstirile din Moldova.

În noiembrie 1937, s-a inaugurat Institutul Polonez de Cultură din București si a apărut la Poznan antologia de poezie “Teme Românești”, culese și traduse de Emil Zegadlowicz din opera lui Mihai Eminescu.

Despre Regimentul 57 Infanterie “Regele Carol al II-lea al României”:

În februarie 1919, în Biedrusk, lângă Poznan, a fost format Regimentul 3 Pușcași “Wielkopolska”, sub comanda generalului Jozefa Dowbor-Musnicki. El cuprindea 2 ofițeri și 100 de soldați. În ianuarie 1920, unitatea a primit titlul de Regimentul 57 Infanterie, după extindere, prin includerea unor subunități. La 6 decembrie 1920, pe câmpul de la Zelwa, mareșalul Józef Piłsudski a decorat drapelul regimentului cu Ordinul Virtutea Militară. La 28 iunie 1937, Regele Carol al II-lea a României a preluat conducerea onorifică a regimentului și a decorat drapelul regimentului cu Ordinul Mihai Viteazul Clasa a III-a. Prin Ordinul Președintelui, tot la 28 iunie 1937, regimentul a primit și numele “Regelui Carol al II-lea al României”. El a participat la lupte în războiul polono-bolșevic după campania din septembrie (probabil 1939).

Anul 1938

Reprezentarea diplomatică reciprocă dintre Regatul României și Republica Polonia a fost ridicată la nivel de ambasadă în anul 1938, în timpul Regelui Carol al II-lea și al Președintelui Ignacy Mościcki.

În luna mai 1938, patriarhul Miron Cristea, atunci prim-ministru, a făcut o vizită la Varșovia.

Anul 1939

Președintele Poloniei (Ignacy Mościcki), premierul (Felicjan Skladkowski) și alți membri ai guvernului s-au refugiat în România la 17/18 septembrie 1939, la Cernăuți, fiind găzduiți de Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, la Palatul Metropolitan. După aceștia au sosit aproape 100 000 de refugiați, din care aproximativ 60 000 de militari. Pe teritoriul României, președintele Moscicki a demisionat, după 20 septembrie 1939, fiind urmat de Wladyslaw Raczkiewicz,  instituit in exil, ulterior emigrat la Paris.

Au tranzitat România pentru a fi salvate:

– Rezerva de aur a Băncii Poloniei (Varșovia), gratuit, cele 82 403 kg aur fiind îmbarcate la 12 septembrie de la Constanța spre bănci de stat occidentale;

– Tezaurul național cultural de la Muzeul Wawel (Castelul Wawel, Cracovia), depozitate la București și apoi, în octombrie-noiembrie, ajunse în Canada.

Vizita din 2003

Firul vizitelor regale a fost reînodat după 64 de ani. În zilele de 20-24 ianuarie 2003, Principele Radu al României a făcut o vizită în Polonia, reprezentând pe Regele Mihai I. Vizita a făcut parte din acțiunile Familiei Regale pentru integrarea României în Uniunea Europeană. Atunci, Principele a vizitat Varșovia și Cracovia și s-a întâlnit cu reprezentanți ai Senatului, Seimului și Guvernului. Principele Radu a vizitat cinci universități poloneze: Colegiul European Natolin, Academia Militara si Academia Diplomatica la Varsovia, Universitatea Jagellonian si Institutul de Studii Strategice la Cracovia.

Vizita din 2006

Prima întâlnire dintre Regele Mihai I și președintele Lech Wałęsa a avut loc la București, în 18 decembrie 2006, la Parlamentul României, cu ocazia ședinței solemne de condamnare a comunismului.

Vizita din 2014

În seara de 20 noiembrie 2014, Regele Mihai a primit la Palatul Elisabeta nouă șefi de stat ai Europei de sud-est, primii președinți aleși democratic începând cu anul 1989. Cu această ocazie, Regele Mihai a decorat, în Sala Regilor, pe președintele Lech Wałęsa al Poloniei cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României (actualmente ordin dinastic).

Vizită în Polonia, mai 2017

În numele Custodelui Coroanei, Principele Radu a efectuat o vizită de 4 zile în Polonia, în zilele de 11-14 mai 2017. Alteța Sa Regală a vizitat Varșovia, Poznan, Cracovia și Centrul memorial Auschwitz-Birkenau. Cu această ocazie, Principele Radu a reprezentat pe Custodele Coroanei române la ceremoniile de la Poznan dedicate revenirii Brigăzii 17 Mecanizate la tradițiile anului 1937, prin preluarea numelui “Regele Carol al II-lea al României” de către Batalionul Logistic și acordarea patronajului regal unității militare de către Custodele Coroanei.

Miercuri, 17 mai 2017, Custodele Coroanei române a primit la Palatul Elisabeta o delegație comună a Parlamentului României și Parlamentului Republicii Polonia.

Luni, 19 iunie 2017, Custodele Coroanei române a primit la Palatul Elisabeta o delegație militară din Polonia, reprezentând Batalionul Logistic “Regele Carol al II-lea al României”, subordonat Brigăzii a 17-a Mecanizată a Poloniei, al cărei patron regal este Majestatea Sa Margareta.

În zilele noastre, despre Brigada a 17-a Mecanizată “Wielkopolska”:

Brigada a 17-a mecanizată este o parte din Divizia de Cavalerie Blindată a Poloniei. La 5 iunie 1996, marea unitate a primit titlul de “Mare Brigadă” și numele patronului, generalul Jozefa Dowbor-Musnicki (1867-1937). A fost înființată în 1944/1945.

Este una dintre cele mai mari unități militare din Polonia, cu echipament modern, antrenată să raspundă amenințărilor militare și non-militare în țară și în străinătate, unde a luat parte la misiuni in Irak, Afghanistan și Chad. De asemenea, este implicată în viața socială și culturală a regiunii.

Armata poloneză are un program prin care unitățile militare înființate după 1945 preiau tradiția unităților militare dinainte de 1945. Ca atare, începând din 12 mai 2017, Batalionul Logistic al Brigăzii a 17-a Mecanizate poartă numele “Regele Carol al II-lea al României”.

1919, stabilirea relațiilor diplomatice în timpul Regelui Ferdinand și al mareșalului Piłsudski

Principele Moștenitor Mihai, vizită în Polonia 1936

Principele Moștenitor Mihai, vizită în Polonia 1937

 

Regele Carol al II-lea, însoțit de Principele Moștenitor Mihai, vizită de Stat în Polonia 1937

Primirea delegației parlamentare poloneze, 2017

Primirea delegației militare poloneze, 2017

Vizita regală în Polonia, mai 2017

4 comentarii

  1. Vasilica says:

    Este o mare bucurie să mă număr printre fanii activi ai Familiei Regale . Urmăresc cu mare interes și dragoste !
    “Nihil sine Deo ” !

  2. ALEXANDRU - GRIGORE PISOSCHI says:

    OMAGIU POLONIEI SI VITEJIEI OSTASILOR EI !
    OMAGIU FAMILIEI REGALE PASTRATOARE A TRADITIILOR NOASTRE !

  3. […] București, 12 iunie 2019, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au găzduit la Palatul Elisabeta o seară dedicată Republicii Polone, pentru a aniversa centenarul relațiilor diplomatice dintre țările noastre. […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50015937
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate