Principesa Moștenitoare, noul președinte al Crucii Roșii Române

Știre video

 Astăzi, la Brașov, în cadrul Adunării Generale a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a fost aleasă președinte al Crucii Roșii Române.

Principesa Moștenitoare Margareta a fost aleasă cu 87% din voturile valabil exprimate.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România a fost înființată în anul 1876, în timpul domniei Regelui Carol I. Organizația a fost susținută, încă de la începuturi, de Familia Regală. Regina Elisabeta, Regina Maria și Regina-mamă Elena s-au implicat cu devotament și abnegație în acțiuni umanitare ale Crucii Roșii Române.

Principesa Moștenitoare Margareta a declarat, în cadrul Adunării Generale:

Prezența Familiei Regale alături de Crucea Roșie Română este o realitate istorică, respectată de societatea românească.

Am convingerea că demersul meu de a prelua calitatea de Președinte al Crucii Roșii Române este benefic și potrivit pentru cauza acestei prestigioase organizații.

Cred că mă  voi bucura de încrederea dumneavoastră și că vom putea acționa corespunzător și în spiritul Valorilor Fundamentale ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

Implicarea Familiei Regale a României în activitatea Societății Naționale de Cruce Roșie din România este un reper al organizației.

O perioada lungă de timp activitatea organizației s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Reginei Maria. Suverana a avut o extraordinară activitate caritabilă în timpul Primului Război Mondial.

Regina Elisabeta, Regina Elena și Regina Ana au avut, în diferite epoci, propria lor participare la război și o activitate medicală susținută, pentru tratarea răniților, și o activitate socială dedicată familiilor care pierduseră pe cei dragi.

Educată în sociologie medicală, am fost implicată în proiectele internaționale  ale Organizației Mondiale a Sănătății și ale Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite. Am lucrat și ca voluntar, în Etiopia, Sudan, Zambia, Elveția, Marea Britanie și Italia.

Am avut o experiență proprie în domeniul social și medical înainte de anul 1989, dar mai ales după venirea în România, acum 25 de ani.

Toate acestea sunt motive pentru care mă consider potrivită pentru această funcție.

Vă mulțumesc!

 Vizita la Filiala Brașov a Crucii Roșii Române

Adunarea Generală a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, Brașov, 15 mai 2015, Hotelul Aro

Fotografii de Daniel Angelescu

40 comentarii

  1. Cristian Ciurdar says:

    Multa putere de munca Alteta Voastra Regala ! TRAIASCA REGELE !

  2. Nicoleta Crenguta Ciocea says:

    O alegere mult mai buna decat inainte. Speram ca Alteta Sa sa insiste pentru acordarea asistentei umanitare romanilor refugiati din Bucovina de Nord si din Buceag in fata razboiului din Ucraina. Nimanui altcuiva nu-i pasa de ei.

  3. stelian r. says:

    Felicitari ! Succes in aceasta functie nobila ! Traiasca ASR Principoesa Mostenitoare Margareta a Romaniei ! Nimic fara Dumnezeu !

  4. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Alecu Liana DA.
    #
    Mela Mela Mai bine ar fi Presedinta Romaniei
    #
    Klarika Budai F.E.L.I.C.I.T.A.R.I. si multumiri!!
    #
    Liliana Alupoaei Felicitari si mult succes!
    #
    Dana Ratiu Succes!

  5. Gabriela Bucur says:

    Felicitari!

  6. Andreea Naum says:

    Romania incepe sa se regaseasca. Principesa Margareta vine in fruntea unei prestigioase organizatii ca o incununare a normalitatii. Alteta Sa este unde ii este locul. NORMALITATE – aceasta este numirea ASR Principesa noastra.
    Felicitari, Alteta Voastra.
    Traiasca Regele Mihai!

  7. lazar floriana says:

    NOBLETE!!!

  8. Prin Alteta Voastra petalele de crini s-au redeschis in inimile istovite ale romanilor patrioti! says:

    Omul potrivit,la locul potrivit!Cu voia lui Dumnezeu ASR Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei prin devotament si ravna va sfintii locul in fruntea Crucii Rosii a Romaniei!Felicitari si realizari deosebite!Traiasca MS Regele Mihai a Romaniei!

  9. Ideal este ca RO sa detaseze constitutional si bugetar in administrarea Regalitatii macar Cultura si Educatia.

  10. Jinga Tache says:

    Este o alegere care ma bucura enorm. Aici vom avea cu adevarat o activitate de cel mai inalt nivel, sub conducerea Principesei Margareta. Mult noroc si succes.

  11. Violeta says:

    Felicitari!!

  12. Monika Lungu says:

    O veste minunata, care ne bucura nespus !
    Mult succes, Alteta Voastra Regala !

  13. Incet,dar sigur vom avea Monarhie in Romania.

  14. Comentarii pe Facebook (II) says:

    Ene Eugenia O alegere f f f …buna.
    #
    Romeo Stoica ONOARE SI RESPECT.
    #
    Marian Si Irena Marinescu Felicitari ,sanatate si succes !
    #
    Mika Micka stirile bune ptr. ROMANIA nu au loc la TV,din cauza hotiilor prezentate.
    #
    Vilica Grama Felicitari.
    #
    Miron Alexandru Idee exceptionala! Sunt convins ca astfel Crucea Roșie din România va ieși din anonimat. Domnule Berlescu, nu am nici o intentie de polemica, dar, citind cu atenție istoria adevarata a neamului nostru , veți gasi răspunsul adecvat. Succes!
    #
    Laurentiu Terbes Actiunea in sine este bine venita . Dar mi se pare incompatibilitate intre asocierea de cuvinte Principesa Mostenitoare si Presedinte. Poate este dincolo de intelegerea mea dar cele doua sintagme se exclud reciproc. As vrea sa cred ca Societatea CRUCII ROSII Romane este sub patronajul Altetei Sale ! Multumesc.
    #
    Maria Niculae O veste buna.Crucea Rosie va iesi din anonimat prin alegerea Altetei Sale Regale Principesa Margareta.
    #
    Gaby Elena Iucha FELICITARI, si multumiri ca a acceptat
    #
    Adrian Reus felicitari! noua misiune nu este usoara si am convingerea ca o sa reusiti! Doamne ajuta!
    #
    Elena Ela Felicitari Alteta! Crucea Roșie este pe maini bune.

  15. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    ADMIRATIE SI RESPECT !
    SOCETATEA NATIONALA DE CRUCE ROSIE VA AVEA O NOUA ANVERGURA, AVAND IN FRUNTEA SA PE ASR PRINCIPESA MOSTENITOARE MARGARETA !
    FELICITARI PENTRU HOTARAREA SOCIETATII !

  16. Petrica says:

    Cred ca astazi Crucea Rosie si-a ales omul potrivi
    Felicitari pentru alegerea Altetei Voastre, Principesa Margareta!

  17. O hotarare inteleapta a Crucii Rosii din Romania care ar putea contribui la constientizarea romanilor ca regalitatea face parte din fiinta natiunii romane,
    Traiasca Regele !

  18. Despina Skeletti says:

    Felicitari Principesei Margareta.

    In viata familiei mele, care a fost grea, am fost si noi odata ajutati de Crucea Rosie, ca si de Biserica, ceea ce nu uit.

    Traiasca Casa Regala a Romaniei, Traiasca Regele Mihai I

  19. Catalin Zaharie says:

    Felicitari !

  20. Comentarii pe Facebook (III) says:

    Tironiac Ioan felicitari din tot sufletu
    #
    Moaca Raluca Elena Felicitari smile emoticon! Noua misiune sa va aduca multe bucurii si impliniri.
    #
    Dragomer Agnes Va felilicit!
    #
    Maricica Papuc multa bafta
    #
    Stanca Grigore misiune nobila…
    #
    Angela Mihaela Cinca Felicitari!
    #
    Irina Bozan va iubesc si va stimez , Altetele voastre
    #
    Mariana Cretu Felicitări !
    #
    Mihai Bâlc Felicitări!
    #
    Rodica Enescu Felicitarile mele ,Alteta Sa Regala Principesa Mostenitoare Margareta ,va doresc sanatate si putere de munca in functia de presedinteal Crucii Rosii Romine
    #
    Rodica Orlatean Felicitari !
    #
    Oprea Ioan Florin O demna urmasa a reginei Maria!
    #
    Nicoleta Gheorghe Felicitari!
    #
    Felicia Katz sincere felicitari Principesei Margareta.
    #
    Cristian Ciurdar Minunat heart emotion
    #
    Stanescu Silviu Felicitari !!!!!!!
    #
    Ecaterina Gligore Felicitari
    #
    Fanica Doncea Pentru ca a acceptat, foarte bine pentru Romania , ii doresc numai bine , si sa nu se dea batuta , mult succes
    #
    Maria Magdalena Murariu Felicitari doamna.
    #
    Dana Mustăția Romania incepe sa se regaseasca.
    #
    Gheorghe Farcas Respect Majestate!

  21. Comentarii pe Facebook (IV) says:

    Elena Paunescu Lady !
    #
    Ecaterina Bisinicu Distinsa !
    #
    Nicoleta Ciobanu A true queen
    #
    Marius Berila God save our Queen!!!!
    #
    Gabriela Figo O regina!
    #
    Constantin Paul Lucrul ce mi l-as dori cel mai mult ar fi s-o vad pe prinţesa in locul presedintelui
    #
    ياسر النفيلي
    طب مساءك
    #
    Dorina Mihai Felicitari Principesei pentru look. Minunata.
    #
    Silvia Cristoiu Distinsa !
    #
    Jane McCall Eleganta ,distinsa cu mult gust felicitari
    #
    Doina Nita Alteta Sa Regala,Principesa Margareta, este o femeie frumoasa si distinsa, o adevarata doamna. Mi-ar placea sa o vad si imbracata in portul nostru romanesc, ca Regina Maria.
    #
    Fluture Lavinia Congratulations and all the best for the future of Romania!!
    #
    Klarika Budai Felicitari si mult succes, multe rezultate!

  22. Dr. Dorina Nowak says:

    Extraordinar! Inca o mare bucurie pentru romanii de acasa si de departe…Cu Dumnezeu inainte!

  23. Comentarii pe Facebook (V) says:

    Marcel Braia Un mic pas inainte, spre normalitate.
    #
    Cristinna Dumitrescu Ajuta de ani de zile!
    #
    Sima Alexandra Va iubim Alteta si ne simțim iubiti !
    #
    Mariana Hutanu Stima si Respect pentru Fam. Regala din partea noastra

  24. Liliana Sora says:

    Atunci când sensibilitatea sufletească se măsoară cu inima și cu generozitatea minții , când delicatețea , calitatea supremă a sufletului omenesc , și inima bună se îmbină cu pasiunea , dăruirea , dar mai ales cu iubirea adevărată , compasiunea și respectul pentru oameni, meritul este binevenit. Felicitări și toată prețuirea, stima și considerația pentru ASR Principesa Margareta ale cărei merite adunate sunt în folosul sufletelor, și pentru care viața sufletească este valoarea supremă a vieții omenești.

  25. tuica says:

    ROMANIA intra in normalitate cu alegerea PRINCIPESEI MARGARETA in fruntea CRUCII ROSII din ROMANIA …TRAIASCA REGELE MIHAI I !….

  26. tuica says:

    ROMANIA INTRA IN NORMALITATE,FELICITARI …..TRAIASCA REGELE MIHAI I……

  27. Din toată inima, urez sincere felicitări Alteței Sale Regale Margareta, Principesa Moștenitoare a României!
    Prin această alegere se reînnoadă firul rupt de către republica adusă pe tancurile Armatei Roșii!
    Chipeșele, mândrele și curajoasele noastre regine, fără excepție, s-au implicat – în vremuri de răstriște – cu fapte umanitare excepționale în activitatea Crucii Roșii.
    Astfel Crucea Roșie se va revaloriza prin a-și defini o cu totul altă anvergură!
    Concluzia: NUMAI MONARHIA MAI SALVEAZĂ ROMÂNIA!

  28. Comentarii pe Facebook (VI) says:

    Maria Coste FELICITARI, functie binemeritata!
    #
    Felicia Vanga Felicitari Alteta!
    #
    Raduca Maria Cata modestie… Buna alegere!
    #
    Dumitru Latea Si tu CRISSA ARATI CA O PRINTESA
    #
    Kovacs Maria-irina Felicitari, Alteta!
    #
    Silvia Popa Felicitari!
    Mult succes.
    #
    Margareta Ene Sa traiti frumoasa noastra REGINA!
    #
    Petru-simion Bica SPER SA REVINA MONARHIA !!! SUCCES!!!!!
    #
    Stefan Anton SUCCES!!
    #
    Doina Ionescu Inca un pas spre normalitate.Felicitari.
    #
    Doina Serbanescu succes
    #
    Maria Pastragus Felicitari !
    #
    Adelina Ludosan Cea mai reușită realizare dacă nu sunt pleonastică, si cel mai onorant lucru pentru poporul roman ,după revoluție!Sa ne trăiți Alteța!

  29. Florin Ghioaca says:

    Felicitari si la multi ani principesa Margareta .Multa sanatate

  30. Illuminati Anonim says:

    Va iubim si va sustinem in continuare.

  31. Szerdahelyi Zoltan-Iulius says:

    Stimata Principesa Margareta de Romania,felicitari pentru functia dvs. in cadrul CruciiRosii.Casa regala se implica in viata natiunii,e bine!Ne- ar bucura o vizita pe meleagurile Banatului montan,Resita! Sunt locuri de amintire in muntii. Banatului.Ne onoreaza oricand prezenta dvs.Sanatate la toata familia,Zoly Szerdahelyi,pensionar.

  32. Carmen Iolanda Constantinescu says:

    incet, incet …. F E L I C I T A R I

  33. Cornelia Brus says:

    O idee stralucita! Avem incredere deplina in Crucea Rosie romana cu o astfel de conducere. Ceea ce a facut pana acum Casa Regala pentru oameni a fost dezinteresat si din suflet. Intr-aedar, incepem sa intram in normalitate. Succes!

  34. stancu ileana says:

    – ALTETZA , mii de felicitari / Ashtept momentul INSCAUNARII ,VINE ACASA MONARHIA / Majestatea SA ,REGINA ,ANA ,simbol devotat al CRUCII ROSHII , militanta de exceptzie / Cu urari de sanatate MAJESTATZILOR ,REGALE , REGELE MIHAI shi REGINA ANA ,ALTETZELOR REGALE ,CASEI REGALE ,VA asigur de respectul meu . ileana lelia stancu

  35. ionela stanescu says:

    O demna si puternica urmasa a ,,MAMEI RANITILOR”,a REGINEI MARIA,ASR PRINCIPESA MARGARETA! Felicitari pentru aceasta noua functie,care,sigur, are o mare insemnatate si responsabilitate pentru ALTETA VOASTRA!

  36. Felicitari pentru functia dvs. in cadrul CruciiRosii.Casa regala se implica in viata natiunii, O alegere mult mai buna decat inainte. si DA indradevar rana s-a inchis.

  37. Diana Lucia Zotescu says:

    Este pentru mine (as zice pentru mine in mod deosebit) o mare bucurie sa vad implinit acest act necesar si firesc: necesar intrucat o organizatie nationala de Crucea Rosie capata un prestigiu de inalta clasa atunci cand conducerea sa continua o traditie de inalta clasa; si este firesc pentru ca reface o punte istorica.

    Dupa parerea mea, cand am spus ca acest eveniment (si deziderat) a fost implinit, am avut in vedere doar poate 75% din ce ar fi trebuit sa fie. In mintea si dorinta mea (am sperat ca si a celor din C.A. al Crucii Rosii) ma asteptam la acordarea Patronajului Regal catre Societatea Romana de Cruce Rosie – daca SRCR ar fi solicitat-o. In loc de acest lucru. ei au oferit Altetei Sale Principesei Mostenitoare functia (reala sau onorifica?) de Presedinte al SRCR. Este, oricum, un lucru foarte bun. Crucea Rosie Romana se afla in maini foarte competente.
    Sper totusi ca, intr-o buna zi, sa le fie acordat si Patronaj Regal. Mi-ar placea sa pot fi acolo atunci cand acest lucru se va implini.

    Felicitari Altetei Sale Regale Principesei Margareta a Romaniei pentru noua Sa functie, care vine sa confere Societatii Romane de Cruce Rosie prestigiul, tinuta, prestanta si demnitatea pe care doar Familia Regala i le-a conferit (alaturi de multele activitati umanitare specifice domeniului) inca de la infiintarea acestei institutii.

    prof. Diana Lucia Zotescu

  38. vladut mihaela says:

    Mult succes Principesei Mostenitoare Margareta in nobila misiune ce i-a fost incredintata !

  39. GhilgamesCM says:

    Sa ne traiti PRINCIPESA , felicitari si succes ! Momarhia constitutionala este ultima speranta de a scoate Romania din situatia mizera in care se afla, impinsa de gunoaiele politice mafiote care ne conduc de 26 de ani , cu acceptul tacit sau verbal al institutiei prezidentiale .

  40. Cozmiuc Lidia says:

    Mult succes Principesa Mostenitoare Margareta in nobila misiune ce i-a fost incredintata.
    Am participat la toate actiunile legate de intimpinarea trenului Regal,de 10 mai 2016 am fost la Sinaia cu mare drag si entuziasm am participat la cei 150 de ani de Regalitate in Romania ,de mica bunica mea i-mi povestea de Regele Mihai.Am tot felul de carti legate de familia Regala pe care ai respect cu toata admiratia.
    Ma numesc Cozmiuc Lidia am 58 de ani ,sunt recent pensionara,sunt din Ploiesti si as vrea sa fac parte si eu sa fiu membra a Societatii Romane a Crucii Rosii din Romania .Am absolvit scoala de cruce rosie din Romania ,am diploma recunoscuta
    si as vrea sa ma implic si eu in actiuni caritabile si de voluntariat si nu stiu cum sa procedez.
    Cu multa stima si respect ,astept raspuns pe e-mail.
    Va multumesc anticipat

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50011591
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate