Principele Nicolae, lansare de carte în municipiul Curtea de Argeș, 8 iulie 2014

Marți, 8 iulie 2014, Alteța Sa Regală Principele Nicolae, a luat parte, în municipiul Curtea de Argeș, la evenimentul de lansare a volumului “Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”, apărut la Curtea Veche Publishing, în colecția “Cărți Regale”.

Lansarea a fost găzduită de Sala Multifuncțională a Muzeului Municipal Curtea de Argeș.

Au luat cuvântul Principele Nicolae, coautorul volumului, domnul Filip-Lucian Iorga, directorul Curtea Veche Publishing, doamna Iren Arsene, directorul Bibliotecii Municipale Curtea de Argeș, domnul Marian Ghiță, precum și managerul Muzeului Municipal, domnul Ștefan Dumitrache.

La eveniment au participat prefectul județului Argeș, domnul Mihai Adrian Oprescu, primarul municipiului Curtea de Argeș, domnul Nicolae Diaconu, reprezentanți ai clerului, dar și un număr impresionant de localnici.

Evenimentul de lansare s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de Alteța Sa Regală Principele Nicolae.

Evenimentul face parte dintr-un turneu național de promovare. Până acum, peste o mie de cititori din țară au participat la evenimentele de lansare a volumului “Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României” în: București, Târgu Mureș, Sibiu, Sebeș, Alba Iulia, Cluj, Pitești, Constanța, Tulcea și Craiova.

Fotografii realizate de Alunița Munteanu 

2 comentarii

  1. martin says:

    Felicitari!

  2. Mihail says:

    Curtea de Arges,un loc cu profunde semnificatii pentru istoria romanilor si implicit a Casei Regale!Traiasca ASR Principele Nicolae!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50401639
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate