Ora Regelui (355)

Televiziunea Română a prezentat sâmbătă, 7 septembrie 2019, a trei sute cincizeci și cincea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. A fost redifuzată ediția din 25 mai 2019.

Mai mult de 3 000 de oaspeți au luat parte la tradiționala întâlnire a Familiei Regale cu românii, în ziua de 10 Mai. Garden Party, o sărbătoare a eleganței vestimentare, dar și una la care se întâlnesc oameni de cultură, de știință, din lumea sportului, reprezentanți ai cultelor, demnitari și ambasadori acreditați la București.

Invitat special în ”Ora Regelui”, domnul Olivier Ammour-Mayeur d’Abington, profesor universitar, cercetător și scriitor, colaborator al unor instituții de învățămînt și de cultură din Franța, Belgia, Spania, Canada, Australia și Japonia, împărtășește impresiile sale despre România.

La mai puțin de un deceniu după încoronarea întâiului nostru rege, Carol I, lua naștere prima societate publică de presă a tânărului regat al României. La aniversarea celor 130 de ani ai Agerpres, Majestatea Sa Margareta i-a felicitat pe ziariști la Palatul Regal.

Papa Francisc va vizita România la sfârșitul acestei luni, iar Familia Regală română îl va însoți pe Suveranul Pontif în două dintre opririle Sale, la București și la Blaj.

Redactor: Diana Ilica / Producător: Lidia Voicu / Realizatori: Camelia Csiki și Cristina Ionescu

 

 

 

1 comentariu

  1. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Voi urmări, așa ca întotdeauna, cu mare plăcere și interes.Trăiască MS Margareta Regina Românilor ! Nihil Sine Deo !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50443175
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate