Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2012

Ajunși la Săvârșin, după un an plin de activități publice, Regina și cu mine, alături de întreaga noastră Familie, sărbătorim nașterea Domnului Nostru Isus, cu speranță și credință. Ca de fiecare dată în ultimii șaptezeci și doi de ani, mă adresez vouă, de Crăciun, cu aceeași afecțiune și cu bucurie.

Ne îndreptăm recunoștința spre toți cei care, în viață sau plecați dintre noi, au făcut astfel ca Țara să continue drumul ei greu, dar atât de frumos și de înălțător.

În lunga mea viață, am avut timp să înțeleg rostul fundamental al soldatului în mersul Națiunii. Gândurile mele se îndreaptă, așadar, spre toți militarii români aflați în țară sau în misiuni de apărare a păcii în lume, precum și la soțiile, soții, părinții și copiii lor.

Săvârșinul este un loc binecuvântat, înnobilat de iubirea cu care a fost alcătuit de mama mea, Regina Elena, și continuat de fiica mea, Principesa Moștenitoare. În atmosfera căminului, al doilea gând al nostru se îndreaptă către oamenii în vârstă. Cu sau fără familii, în bună stare fizică sau cu sănătatea șubredă, vârstnicii României au nevoie de înțelegerea și iubirea semenilor, de ajutorul și încurajarea lor. Îndrept un cuvânt de laudă către medicii români care, uneori în chip anonim și cu dificultăți, dau zile suportabile bătrânilor și bolnavilor noștri.

Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii. Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea.

Ca în fiecare an, ne bucurăm de dovezile de afecțiune și respect ale societății românești. Porțile Săvârșinului sunt deschise sutelor de tineri și adulți, copii și bătrâni care vin să cânte colinde, să-și arate costumele păstrate din bătrâni, să danseze în ritmurile tradiționale de Crăciun. De orice confesiune ar fi, românii sunt bineveniți. Prezența lor dă rost noțiunii de familie și sărbătorii Nașterii Domnului petrecută în comunitate.

Românii au arătat anul acesta multă încredere, speranță și atașament față de Coroană. Familia Regală a fost prezentă neîncetat în comunitățile locale și a făcut vizite de prestigiu în Europa, pentru a servi interesele fundamentale ale României. La 85 de ani de la proclamarea mea ca Rege, am fost bucuros să văd felul în care este prețuită Familia mea, în toate generațiile. Am fost mișcat de simțul datoriei și patriotismul de care au dat dovadă orașele Alba Iulia, Oradea și București, în sărbătorile lor dedicate Coroanei.

Reamintesc românilor că Nașterea Domnului Isus Hristos este povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. Este o frumoasă lecție despre grija față de cei neînsemnați, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecție de umilință, dar și de mândrie. De durere, dar și de înălțătoare umanitate. O lecție necesară în lumea de astăzi, în care atâția oameni se simt uitați, umiliți sau neînțeleși.

Viața noastră publică lasă încă de dorit, dar sper să găsim puterea de a îndrepta lucrurile. Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele.

Felicit pe cei care au făcut ceva bun pentru țara lor! Doresc tuturor românilor din țară, din Basarabia și din toate colțurile lumii Crăciun fericit și la mulți ani!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Săvârșin, 24 decembrie 2012

Mesajul video

  http://www.youtube.com/watch?v=RinTJ7Ulg84&list=UUU09nIpdZMGHY5vJI5p-u8A&index=1

32 comentarii

  1. Monika Lungu says:

    Multumim Majestatii Sale pentru cuvintele venite din suflet, adresate de Craciun. Sarbatori fericite Familiei Regale, bucurii si realizari in Anul Nou. Dumnezeu sa va ocroteasca pe toti, sunteti ingerii pazitori ai acestui popor !
    La multi ani !
    Monika si Dr. Serban Lungu

  2. NELU APOSTOL says:

    CRACIUN FERICIT MAJESTATE, ATAT DUMNEAVOASTRA CAT SI TUTUROR MEMBRILOR CASEI REGALE A ROMANIEI. NU-MI DORESC DECAT SA VA VAD CAT MAI CURAND LA CARMA TARII.
    ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU.
    NIHIL SINE DEO.

  3. radu puspana says:

    Va iubim Sire, din tot sufletul nostru ! Sa traiti multi ani in pace, liniste si onor. Mai mult decat orice, va multumim pentru inca un an de serviciu impecabil in slujba patriei si va rugam sa nu ne parasiti niciodata, sunteti parintele nostru, al tuturor. Nu in ultimul rand urez Familiei Regale romane cel mai frumos Craciun din totdeauna si un An Nou, plin de sanatate, noroc si cele mai scumpe vise sa devina realitate. Cu adanc respect si dragoste, Radu Puspana

  4. […] 24 decembrie 2012 (Mesajul complet il puteti citi pe http://www.romaniaregala.ro/jurnal/mesajul-majestatii-sale-regelui-mihai-i-de-craciun-2012/ ) Share this:EmailFacebookLinkedInGoogle +1StumbleUponTwitterPrintLike this:LikeBe the first to […]

  5. Puiu Salagean says:

    Pretuire netarmurita istoriei vii, valorilor prezente care au compus si sustin unicele repere morale din tara noastra.

  6. Stefan Caliga says:

    Sfanta Sarbatoare a Nasterii Domnului sa gaseasca intreaga Familie Regala in deplina sanatate si in mijlocul Poporului Roman !
    La Multi Ani, Majestatea Voastra !

  7. Dobrescu Mirela Alis says:

    Craciun fericit, Majestate!

  8. Mihai Panait says:

    Cu prilejul nasterii Mantuitorului nostru doresc Majestatilor Lor si intregii familii regale Craciun fericit,cu sanatate si bucurii!La multi ani!

  9. George Bistriteanu says:

    Craciun fericit, Majestate ! Craciun fericit, Altetele Voastre regale! Traiasca Regele ! Regele si Patria !

  10. stelian r. says:

    Craciun Fericit! Va iubim si Va pretuim! Nimic fara Dumnezeu!

  11. Matilda şi Silviu Ştefan Gogulescu says:

    Sărbătoarea Naşterii Domnului să aducă,  Majestăţii Sale Regele Mihai şi  Întregii Familii Regale a României,  multă sănătate, bucurii şi împliniri 
    De asemenea, Vă urăm  cele mai alese gănduri pentru noul an 2013!  
       

  12. Maria Palliu says:

    Multa sanatate Majestate ,Dvs. si intregii familii si tuturor romanilor alaturi de Dvs.

    Eu stiu doar atat ,ca si eu din bunicii mei ,sunt o bratianca si sunt mandra de acest lucru. La noi in familia ati fost intotdeauna de sarbatori amintit si va transmiteam din casa noastra mereu urari de bine , de sanatate ,chiar daca dvs. nu aveati cum sa stiti.Acum am prilejul sa va scriu acest mesaj din suflet.

    Cu Binecuvantare si iubire va imbratisam cu multa dragoste , Maria si Ion Palliu

  13. Dan Polizu-Micsunesti says:

    Multumim, Sire, pentru urarile de Craciun! Va multumin deasemenea pentru ce ati facut pt România, pentru ceea ce faceti, ca si pentru ceea ce veti face de acum incolo.
    Doresc un Craciun fericit Casei Regale a României si va doresc in acelas timp multa sanatate si La multi ani!
    Traiasca Tegele si tara! Nihil Sine Deo!

  14. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Mirela Popa SARBATORI FERICITE !!!
    #
    Felicia Lucian Sarbatori fericite!
    #
    Dragos Cristian Frincu mulțumim Majestate. Sărbători fericite în pace, sănătate și bucurii !
    #
    Staicu George Emilian multumim din inima Majestatilor voastre pentru urare. Traiasca monarhia.
    #
    Elena-Cristina Grozav Sarbatori Fericite!
    #
    Ionela-Claudia Serbanescu mulțumim Majestate.Sarbatori fericite!Long live the king!
    #
    Ligia-Adina Ivanescu Sarbatori cu liniste si pace.
    #
    Manescu Nicoleta Sărbători fericite!!!
    #
    Nicolescu Mihaela Craciun fericit!
    #
    Gina Manafu Craciun Fericit,Majestate!
    #
    Doina Sandu Semartian Craciun fericit cu multa sanatate!
    #
    Mihai Alexandru Dumitrica Mulțumim majestății sale, regele, pentru urări și îi urez sarbatori fericite domniei sale și intregii familii regale.
    Trăiască regele
    #
    Laura Trofin Craciun fericit familiei regale a Romaniei!
    #
    Raluca Vasiliu Sarbatori fericite Majestatilor Sale!
    #
    Radu Carmen Un Craciun binecuvantat Majestatilor Voastre!
    #
    Laura Vintan sarbatori fericite , un craciun binecuvantat cu multa liniste, pace si caldura in casele si inimile d-voastra!!!!!!!
    #
    Roxana Avraham Minunat mesaj ! CRACIUN FERICIT FAMILIEI REGALE .
    #
    Tatiana Balan Craciun binecuvantat la toata familia Majestatii voastre! http://www.youtube.com/watch?v=Q1DCq35WXOw
    #
    George Togor Craciun binecuvantat !
    #
    Dimitrie Lupu C răciun fericit Majestăţii Sale şi întregii familii regale a Eomâniei!
    #
    Gabryel Constantin Sărbători fericite sănătate sa va dea bunul Dumnezeu si tot ce va doriți cu respect!! Gabriel

  15. Imi amintesc de alte ierni,cd erau parintii si bunicii meri in viarta si ascultam cu nesat la gura sobei,discursurile Majestatii Sale Regelui Mihai I al tuturor romanilor la Radio BBC,,Radio Europa Libera si la posturile de radio din America care difuzau discursurile Regelui.Sa dea bunul Dumnezeu sa-l avem pe Rege pe tronul Romaniei Regat si sa reconstruim cu mic cu mare Romania adevarata pe care o stim din povestile bunicilor nostri,Romania al-17-lea granar al Europei.
    Un Craciun cu lumina si multa bucurie intregii Familii Regale a Romaniei.
    La multi ani!

  16. Dorin Rodina says:

    Crăciun Fericit Majestate!, Domnul Dumnezeu să vă dea sănătate, pace și viață lungă.

  17. Cräciun fericit si un cälduros LA MULTI ANI !!!!!

    Frohe Weihnachten und einen guten Rutsch ins neue Jahr 2013

    Herzlichst,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania-

  18. ion says:

    Craciun Fericit si La Multi Ani ! Cu speranta numaram zilele pana la revenirea Majestatii Voastre pe tronul Romaniei ! Traiasca Regele ! Traiasca Romania !

  19. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Cu ochii umezi am ascultat mesajul MAJESTATII SALE. Cuvinte pline de patriotism , demnitate, izvorate dintr-o puternica iubire fata de natiunea romana, vorbele REGELUI NOSTRU raman flacara vie in inima mea , luminandu-mi sufletul la ceas de Sfanta Sarbatoare. Craciun fericit, cu multa sanatate MAJESTATILOR LOR REGALE ! La multi ani, ALTETELOR VOASTRE REGALE ! TRAIASCA MONARHIA !!!!!!!! NIHIL SINE DEO !

  20. constantin says:

    sarbatori fericite si Craciun binecuvantat!

  21. constantin ittu says:

    Dorim Casei Regale a Romaniei sarbatori fericite, cu pace, liniste si armonie, Craciun fericit si “Nihil Sine Deo”.

  22. Constantin-Valeriu Trifan says:

    La Multi Ani!
    Să ne unim cu toţii în jurul Casei Regale a României, al Majestăţii Sale Regele Mihai I, pentru un nou început!
    Asa sa ne ajute Dumnezeu.

  23. Bogdan says:

    Nimic fara Dumnezeu, nimic fara Rege! Sa aveti viata lunga si un CRACIUN MINUNAT alaturi de cei dragi!

  24. Aurel V. Zgheran says:

    Majestatea Voastră, Vă urez sărbători cu bine şi frumuseţe. Un an nou schimbător al încrâncenării cu pacea, iubirea, liniştea şi o viaţă mai uşoară pentru toată lumea! Vă doesc o viaţă îndelungată în care să revedeţi România Restaurată iar noi să răscumpărăm dreptatea, binele sufletesc şi material, luând şi fructificând exemplul Vostru, fiindu-vă fideli şi mulţumindu-Vă! Urez Majestăţii Sale Regina, sărbători minunate, un nou an cu darurile de la Dumnezeu sporite şi apărate de noi, ale libertăţii, prosperităţii şi demnităţii!
    Aurel V. Zgheran

  25. Ca mereu, cuvintele simple ca susurul din clar izvor de munte deșteaptă ațipite simțăminte curate, ne fac să vibrăm dimpreună. Majestatea Sa evocă, în sincronie și diacronie, valorile familiei – acum, în ceas de bucuroasă retrăire a Nașterii Pruncului ceresc – și ne amintește că la izbândă trainică putem ajunge numai prin “unire-n cuget și-n simțiri”.
    Precum un părinte iubitor, își îndeamnă fiii și fiicele, nepoții și strănepoții, îi laudă pentru faptele destoinice, le cere să nu uite pilda înaintașilor, să răspundă la chemarea datoriei. Se adresează românilor de oriunde, românilor pe care o apă n-a putut să-i despartă de tot, nici când era umilită de vecinătatea sârmei cu ghimpi.
    Neuitarea și deplina viețuire în prezent sunt firele de mătase împletite în șnur de mărțișor: firul alb, firul roșu. Ne împodobim cu el în întâmpinarea primăverii, de fapt, îl purtăm necurmat în suflet, acolo unde sălășluiește dorul. Al nostru și numai al nostru. Pentru că numai nouă, românilor, ne-a lăsat Tatăl ceresc sâmburele de durere din străfund, bob de viu chin, din care se naște – iar și iar – frumusețea. Până și voioșia noastră ascunde o ceață de plâns. De aceea, suferința cu mute lacrimi a bătrânilor, a fraților noștri atinși de boală nu putea fi uitată, cum nu putea fi lăsată fără lauda cuvenită veghea medicilor, a dascălilor, a părinților, a soldaților. Sau truda de orice fel.
    Că avem de îndreptat multe, că ne apasă responsabilități mari, că avem puterea de a răzbate ne spune cu părintească stăruință Suveranul nostru. Înțelegem cu recunoștință că blândețea poate dojeni mai cu folos decât arțagul. Cu recunoștință pentru tot ce fac, zi de zi, cele tei generații ale Casei Regale de România, reunite – acum – la Săvârșin, pentru o clipă de senin răgaz, în ceas de reculegere și cumpătată veselire creștină.
    Să cugetăm alb, fără umbră de retorism, cu picătura de umilință necesară fundamentalelor cotituri: există, oare, adagiu mai potrivt decât NIHIL SINE DEO?

  26. Sanda Florentina Popa says:

    Multumiri Majestatii Voastre pentru urarile si gandurile bune pentru noi toti romanii, este greu sa facem ceva bun pentru tara impotriva curentului care ne tot obstructioneaza sa putem face ceva bun pentru noi insine, de aceea, oricat am vrea, nu reusim mereu,- dar nu este totusi imposibil. Craciun Fericit, sanatate si izbanda Majestatii Voastre, Familiei Regale a Romaniei, un gand bun special de aceasta data ASR Principele Nicolae !

  27. Comentarii pe Facebook (II) says:

    András Báthory We all gather around Christmas, members of royal families and Grof, to celebrate our Savior’s birth! Faith, hope, a new beginning, love, gifts, real friends … are just some of the things that we want for Christmas! The magic of the holidays to bring the light of Jesus’ birth in the soul, good health and most beautiful dream come true to come with family and loved ones.
    Merry Christmas!
    #
    Adrian Cris Craciun fericit, sanatate si la multi ani Regelui si intregii Famili Regale a Romaniei!
    #
    Gabriela Mocanu Craciun fericit MSRegelui Mihai,MSRegina Ana,ASRegale Principesa Mrgareta,ASRegale Principele Nicolae,ASRegale Principele Radu!La multi ani Casei Regale a Romaniei!
    #
    Alina Sarmasan Craciun fain sa aveti Majestate si sa ne traiti intru multi ani!
    #
    Sanda Florentina Popa Craciun Fericit, sanatate si izbanda !
    #
    Mirela Popa SARBATORI FERICITE !!!
    #
    Felicia Lucian Sarbatori fericite!
    #
    Dragos Cristian Frincu mulțumim Majestate. Sărbători fericite în pace, sănătate și bucurii !
    #
    Staicu George Emilian multumim din inima Majestatilor voastre pentru urare. Traiasca monarhia.
    #
    Elena-Cristina Grozav Sarbatori Fericite!
    #
    Ionela-Claudia Serbanescu mulțumim Majestate.Sarbatori fericite!Long live the king!
    #
    Ligia-Adina Ivanescu Sarbatori cu liniste si pace.
    #
    Manescu Nicoleta Sărbători fericite!!!
    #
    Nicolescu Mihaela Craciun fericit!
    #
    Gina Manafu Craciun Fericit,Majestate!
    #
    Doina Sandu Semartian Craciun fericit cu multa sanatate!
    #
    Mihai Alexandru Dumitrica Mulțumim majestății sale, regele, pentru urări și îi urez sarbatori fericite domniei sale și intregii familii regale.
    Trăiască regele
    #
    Laura Trofin Craciun fericit familiei regale a Romaniei!
    #
    Raluca Vasiliu Sarbatori fericite Majestatilor Sale!
    #
    Radu Carmen Un Craciun binecuvantat Majestatilor Voastre!
    #
    Laura Vintan sarbatori fericite , un craciun binecuvantat cu multa liniste, pace si caldura in casele si inimile d-voastra!!!!!!!
    #
    Roxana Avraham Minunat mesaj ! CRACIUN FERICIT FAMILIEI REGALE .
    #
    Tatiana Balan Craciun binecuvantat la toata familia Majestatii voastre! http://www.youtube.com/watch?v=Q1DCq35WXOw
    #
    George Togor Craciun binecuvantat !
    #
    Dimitrie Lupu C răciun fericit Majestăţii Sale şi întregii familii regale a Eomâniei!
    #
    Gabryel Constantin Sărbători fericite sănătate sa va dea bunul Dumnezeu si tot ce va doriți cu respect!! Gabriel
    #
    Miron Eugen La multi ani,Majestate!Craciun fericit!
    #
    Smaranda Nicula CRACIUN FERICIT FAM REGALE!
    #
    Georgiana Pantea Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!
    #
    Georgiana Pantea Un an nou de exceptie!
    #
    Sorin Daniel Tic Craciun Fericit Si Multa Sanatate Majestate!!!!
    #
    Delia-Cristina Draghici Sarbatori fericite! Pace si iubire.
    #
    Pascal Simina Sarbatori fericite!
    #
    Mariana Enache uram familiei regale multa sanatate si un Craciun fericit!
    #
    Georgeta Cucu Craciun fericit!
    #
    Stefan Nicolae Craciun fericit Casei Regale !!! Traiasca Regele !!!
    #
    Valeriu Decebal Stoica Craciun fericit !
    #
    Iordana Ferent Craciun fericit!
    #
    Alex Azuga Craciun fericit !
    #
    Elisabeta Badea Craciun fericit !
    #
    Gabriela Maria Craciun binecuvantat!
    #
    Albumita Cretu CE BINE AR FI SA CITIM ADEVARATA ISTORIE A ROMANIEI, NU CEA IMPUSA DE COMUNISTI.
    #
    Nicole Stanescu Sarbatoarea Sfanta a Nasterii Domnului Nostru Isus Hristos sa Va fie, Majestatea Voastra, prilej de bucurie, incredere in buna credinta si iubirea poporului Vostru fata de Majestatea Voastra si intreaga Familie Regala a Romaniei, sa Va aduca reinnoita sanatate, putere de munca, speranta, odata cu Binecuvantarea Divina asupra Majestatii Voastre si a intregii Familii Regale! Craciun Fericit si Binecuvantat, Majestate!
    #
    Angel Simpetru Sarbatori Fericite si La Multi Ani !
    #
    Ileana Csepregi multumesc CRACIUN FERICIT !!!!!!SI AN NOU FERICIT !!!!!!
    #
    Stela Gherasim Mateianu Craciun Fericit Familei Regale!La Multi Ani!

  28. Comentarii pe Facebook (III) says:

    Roxana M. Gabriela Emotionant, minunat !!!!! LA MULTI ANI , FAMILIEI REGALE !!!!!!!
    #
    Mircea Ilie Liviu Traiasca,Majestatea sa.Regele Mihai 1,”La Multi Ani”!
    #
    Dumitru Vasiliu transmitem si noi aceleasi urari de bine si sanatate, Casei Regale; Sarbatori fericite si La Multi Ani !.
    #
    Societatea Culturala Bizantina Sarbatori fericite ! La Multi Ani !
    #
    Gabriela Gxg Multumim Majestatii Voastre pentru caldurosul mesaj . Va dorim ca sarbatoarea Nasterii Domnului sa va umple sufletul de bucurii si viata de sanatate !!!
    #
    Potra CArmen Craciun fericit, Majestate!
    #
    Mihaela Maria Dobarcean Multumim! Mesajul Majestatii Voastre este minunat, ne umple sufletul de bucurie! Craciun fericit!
    #
    Coman Lüscher Monica Sa ne traiti Majestatea Voastra … Craciun fericit cu sanatate si bucurie !
    #
    Marina Popa Ce mesaj emotionant. La Multi ani Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei si intregii Case Regale.
    #
    Mariea Crasmaru CRACIUN FERICIT ! LA MULTI ANI, FAMILIEI REGALE A ROMANIEI !
    #
    Sorin Manea Sa va tina Dumnezeu sanatos Majestate , pentru binele nostru, al tuturora !!! Crăciun fericit !
    #
    Roxana M. Gabriela Minunate sunt cuvintele MAJESTATII SALE , REGELE MIHAI I al Romaniei! Cate o lacrima in coltul ochilor tradeaza emotia pe care o simt ascultand mesajul REGELUI NOSTRU ! Craciun fericit ! LA MULTI ANI , CU SANATATE FAMILIEI REGALE A ROMANIEI !!!!!!DOAMNE AJUTA !!!
    #
    Coman Lüscher Monica Multumim pentru mesajul Majestatii Voastre … spus in cuvinte simple dar incarcate de multa emotie si simtire ! Doamne ajuta … Craciun fericit !
    #
    Marina Popa Sa ne traiti Majestatea Voastra. Un discurs plin de substanta si emotie. Va multumim.
    #
    Pop Ionut Craciun Fericit Majestatea Voastra ,ne faceti sa ne simtim mandri . Va multumim.
    #
    Laurentiu Selegian LA MULTI ANI FAMILIEI REGALE!
    #
    Laura Stoian MAJESTATE ,VA DORESC DIN TOT SUFLETUL UN AN NOU FERICIT ,sanatate ,multa putere si sa fiti mereu alaturi de noi asa cum ati fost si pana acum!
    #
    Lavinia Ciobanu La Multi Ani Fericiti, Majestate!
    #
    Cioroianu Lucian LA MULTI ANI FAMILIEI REGALE,TRAIASCA REGELE MIHAI !
    #
    Diana Vintan La multi ani!!!
    #
    Ciprian Nedelcu Traiasca Regele! Si sa gaseasca putere si sa se intoarca! Il asteptam!
    #
    Viorel Chis Anul nou care vine sa aduca intregii familii regale ;bucurie,sanatate,fericire ,proiecte noi pentru popor si binecuvintari divine alaturi de toti cei dragi !!! http://www.youtube.com/watch?v=9C314X-IVTw
    Happy New Year Everyone!
    #
    Everybody… Happy New Year!!
    #
    Paula Nina La Multi Ani!
    #
    Padurean George La Multi Ani Fericiti intregii familii regale,cu deosebit respect George
    #
    Matyasi Karoly va salutam, majestatea voastra! traiasca regele!
    #
    Matyasi Karoly asa cum ziveti.
    #
    Matyasi Karoly asa sa ne ajte Dumnezeu
    #
    Liana Stan Sa ne traiti Majestate! Sper din tot sufletul ca anul 2013 sa fie anul in care Romania devine Regat.
    #
    Gabriella Di Sant’Angelo Traiasca Regele !
    #
    MarianGheorghe Mihai La multi ani !2013
    #
    Orha Eniko LA MULTI ANI
    #
    Marian Petru La mulţi ani
    #
    Aurel Curdov Va dorim sanatate, fericire si bunastare….ma inclin in fata majestatilor voastre….La Multi Ani !
    #
    Catalina Grigoriu TRAIASCA DINASTIA RAMANA !
    #
    Anele Anele LA MULTIAI CASEI REGALE!!!
    #
    Nicusor Daniel B La Multi Ani!
    #
    Lorena Rusovan La multi ani cu sanatate Majestate!
    #
    Mihaela Arcan La multi ani intregii familii regale!
    #
    Sasu Viorica An nou fericit!!
    #
    Nik Gogirla LA MULTI ANI cu SANATATE la toti membri familiei REGALE
    #
    Violeta Zamfir La multi ani,Majestate!Respect!
    #
    Sergiu Cataraga Majestate, la multi ani!!! Un An Nou plin de fericire si realizari cit mai frumoase!
    #
    Tavi Tileaga La Multi Ani !!!!!
    #
    Luminita Andrei Cocarta La multi si fericiti ani Majestatii sale si tuturor membrilor familiei regale!
    #
    Ana Hadadi La multi ani!
    #
    Marian Beldean LA MULTI ANI! si multa,multa sanatate.
    #
    Tincu Gheorghe La multi ani si multa sanatate Majestatilor voastre! La multi ani si multa sanatate Altetelor voastre!
    #
    Ramona Jurca LA MULTI ANI!

  29. Bucur Gabriela says:

    Am asteptat cu nerabdare mesajul de Craciun ,pe care Majestatea Sa , Regele Mihai I al romanilor ni l adreseaza. Este plin de emotie si ne ridica moralul.Doresc sarbatori fericite intregii Familii Regale a Romaniei Si multa sanatate.Si ca in povestile noastre ,Sa Ne Traiti ,pana la adanci batraneti !La Multi Ani !Cu respect ma plec in fata Familiei Noastre Regale.Gabriela Bucur.

  30. Liana Faber says:

    Multumim pentru emotionantul mesaj de Craciun al Majestatii Voastre.
    Va dorim Sarbatori fericite si La multi, multi ani!

    Liana Faber (Germania)

  31. Diana Lucia Zotescu says:

    Majestatea Voastra,

    Inca imi rasuna in minte finalul mesajelor de Craciun si Anul Nou ale Majestatii Voastre din anii ’50 pe care, copil fiind, le ascultam alaturi de parintii mei in pivnita casei unde mai pastram un aparat de radio cu galena (ce scapase ca prin minune de la jaful cu care isi incheiasera sederea in casa noastra cei trei ofiteri rusi incartiruiti la noi care ne-au luat tot ce-au vrut, inclusiv un aparat normal de radio Telefunken). Puneam pe rand urechea la casti si ascultam pe fragmente mesajul Majestatii Voastre: “Sus inima, Romani”, a sunat indemnul Majestatii Voastre din finalul mesajului. Si tot la fel si in anii ce au urmat – atata cat am mai avut aparatul care, in final, a disparut intr-una din multele noastre mutari (parte a politicii de dezradacinare).

    Nici acum nu ar fi nepotrivit acest indemn, doar perspectiva ar fi schimbata. Am citit si recitit mesajul Majestatii Voastre din acest an: este poate cel mai senin si mai plin de speranta pe care l-am citit in ultimii ani, pentru ca incheie un an foarte plin de realizari ale Casei Regale, iar pentru noi a fost anul in care ne-am simtit – in fine – mangaiati pe crested de mana destinului si a lui Dumnezeu atunci cand, datorita Majestatii Voastre, ne-am simtit in fine si noi respectati ca popor la Londra (ca sa mentionez momentul de varf), dar in multe alte imprejurari unde Familia Regala a reprezentat tara.

    Multumim, Sire, pentru curajul ce ni-l dati, pentru urarile si sfaturile de parinte iubitor, pentru iubirea cu care ne simtim in mod real invaluiti oridecateori ne sunteti in preajma. Familia mea Va ureaza Craciun Fericit si ani indelungi si sanatosi alaturi de Regina, de Familia Regala si de noi, care suntem deja cei mai multi dintre romani.

    Cu mereu mai puternica dragoste, veneratie, credintaa si loialitate,
    prof. Diana Lucia Zotescu
    dr. arh. Robert Zotescu

  32. ababei adelin says:

    Excelenta un Craciun si un An Nou care sa se repete inca 1000 de ani deacum inainte. Sunteti o istorie vie cu care ne mai mandrim anca , atat nea mai ramas si mi-as dori ca poporul Roman sa pretuiasca acest lucru si sa manuiasca spada vieti cu aceiasi dibacie , pentru respectul casei Regale si an amintirea strabunilor Regali ce au purtat pe umeri povara grea a Romanilor. Iubite REGE te iubesc si-ti urez LA MULTI ANI fericiti.

Leave a Reply to Mesajul Regelui « Dan Ghenea Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 49999936
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate