Album de familie de Crăciun, Săvârșin 2012

Artiștii fotografi Daniel Angelescu și Christian Coposesc au alcătuit două albume de fotografii cu Majestățile Lor și Familia Regală în zilele de 22, 23 și 24 decembrie 2012, la Castelul Regal Săvârșin. Ca de obicei, imaginile sunt mai elocvente decât cuvintele. Vă voi prezenta, așadar, cu plăcere câteva dintre momentele de familie, petrecute în prezența Majestăților Lor, care au făcut fericită întreaga comunitate prin prezența lor.

Principesa Moștenitoare și cu mine suntem tare bucuroși că am putut avea din nou privilegiul de a fi cu toții împreună, în jurul pomului de Crăciun. Au fost alături de noi Principesa Maria, Principele Nicolae și sora lui, Elisabeta Karina.

 

Familia (fotografii de Daniel Angelescu)

Castelul și pomul de Crăciun (fotografii de Christian Coposesc)

Daruri pentru locuitorii Săvârșinului (fotografii de Christian Coposesc)

Colindători la Castel (fotografii de Daniel Angelescu)

Ceremonia de acordare a titlului de Furnizor al Casei Regale și colindători (fotografii de Christian Coposesc)

Troy în Parcul Regal (fotografii de Daniel Angelescu)

Castelul (fotografii de Daniel Angelescu)

Pregătirea mesei de Ajun de Crăciun (fotografii de Christian Coposesc)

Dubașii la Castel (fotografii de Christian Coposesc)

Crăciun fericit tuturor!

 

99 comentarii

  1. Georgeta Predeanu says:

    DITINCTIE si MODESTIE!Frumos,foarte frumos si de luat aminte!

  2. dima oana says:

    Craciun Fericit !!!

  3. Poze si peisaje foarte frumoase. Vä dorim särbätori fericite de iarnä si un cälduros La Multi Ani.
    Asa un cäine frumos ca Troy am avut si eu la Brasov in copiläria mea….
    A fost odatä si momentele trecute sänt ca peisaje adevärate….
    Cu mult drag,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania-

  4. Maxa Sida-Florica says:

    Sa fiti binecuvantati si sa va bucurati ca puteti darui…Dumnezeu sa va ocroteasca!

  5. Maria says:

    Frumosi si atat de modesti!La multi ani!

  6. Mihai Firica says:

    Superbe fotografiile! Va ofer o inregistrare a emisiunii dedicata unui moment tragic din istoria noastra. Adevarul despre 30 decembrie 1947 – Cine se teme de Monarhie? – Vocile Olteniei 27/12/12
    http://www.digi24.ro/emisiuni-locale/craiova/articol/Vocile-Olteniei-27-12-12_68429

  7. Prostimea si guvernul se tem de Monarhie. Nu stiu de ce romanii sunt atat de incuiati. Monarhia ne-ar reprezenta mai bine, ne-ar guverna tara mai bine. Am toata admiratia si respectul pentru monarhia romana.

  8. greis andino says:

    me encantaron las fotografias y la nieve que lindo en mi pais n hay nieve ni realeza un cordial shalom u´braja

  9. Adriana Koster says:

    E foarte frumos sa ai un rege si o regina, printi si printese …dar cine va trebui sa plateasca mai mult impozit ca sa fie intretinuti ei si castelele lor ? …Poporul…

  10. marcelglodea says:

    Monarhia.. Vom afla candva cine suntem? La multi ani !

  11. Vlădescu Emilian says:

    Majestate, să ne trăieşti mulţi ani, în sănătate linişte şi pace, să vină vremea când vom putea cânta din nou : “Trăiască Regele!…”

  12. Felicitări pe Facebook (VII) says:

    Alice Bocancea Sarbatori fericite Majestatii Sale Regelui Mihai I si intregii Familii Regale a Romaniei! Sa ne traiti intru Multi Ani Fericiti!
    #
    Oameni de Bine La multi ani si sarbatori fericite, FAMILIEI REGALE !!!!
    #
    Luca Mariana RAFINAMENT,ELEGANTA , LA MULTI ANI EXCELENTELE VOASTRE.
    #
    Cristina Istrate Sanatate multa si La multi ani!!!!
    #
    Bulat Anastasia regele e rege!asa ingaduie Dumnezeu!
    #
    Chelbezan Aurelia o adevarata incantare,sa veziFamilia Regala a Romaniei,Sarbatori fericite si-un An Nou cu sanatate!!!
    #
    Oancea Damian Viitorul Rege al Romaniei va fi Nicolaie fiul Sofiei nepotul regelui Mihai . Se va repeta situatia din timpul lui Carol 1.Si va fi normal !
    #
    Stefan Nicolae TRAIASCA REGELE !!!
    #
    Pavel Pecora mai bine zis., traiasca bogati si saraci ?
    #
    Rodica Crisan traiasca regele MIHAI si fie vesnic binecuvantata memoria reginei MARIA
    28 December 2012 at 21:17 · Like · 1
    Sandu Olei Ne place nespus de mult familia REGALA……….multi ani inainte tuturor din familie……………..
    #
    Cristina Pociu uffff pierdere de vreme , de timp, irosireeee , se duc
    #
    George Carali Traiasca clasa muncitoare!
    #
    Diana Balea Tirigan Monarhia salveaza Romania!
    #
    Elena Popescu sa ne triasca si sa fie sanatosi
    #
    Aurora Pall le doresc multa sanatate si un an nou mai bun
    #
    Sergiu Cataraga O familie extraordinara!!!
    #
    Cristina Pociu o familie super, felicitari pentru realizarea aceasta, Sarbatori Fericite, dar 33 de mii nu inseamna milioane ci doar o comuna din tara asta.
    #
    Tarus Irina Catalina un An Nou plin de bucurii!
    #
    Sorina Dorojan Va multumesc pentru timpul acordat si va urez un An Nou cu bucurii
    #
    Carmen Hariton An Nou cu bucurii !
    #
    Marilena Proteasa La multi si fericiti ani!
    #
    Frunza Iulian La multi ani cu sanatate intregii familii REGALE!
    #
    Violeta-Doina Chiru An Nou fericit!
    #
    Cornelia Alexoi La multi ani!
    #
    Iordana Ferent Un An Nou cu mii de bucurii !
    #
    Virginia Elizabeta Tanasoiu Sa aveti un an magnific!! La multi ani!

  13. Alexandrina Filip says:

    Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va binecuvinteze cu viata lunga in sanatate!!! Prin mama mea nascuta in Savirsin am aflat ce caracter minunat aveti si cit de multa bucurie si speranta in mai bine i-ati creat ei si multora ca ea. Cu lacrimi in ochi imi povestea despre copilaria ei in Savirsin si despre cum v-ati apropiat de oamenii obisnuiti! Domnul sa va inspire si in continuare si veniti mai des la Savirsin!!
    Cu stima si deosebita simpatie,
    Alexandrina Filip

  14. Viorica Albu says:

    LA MULTI ANI cu sanatate, bucurii si impliniri FAMILIEI REGALE a ROMANIEI!
    Cu deosebita consideratie si multa admiratie, Viorica Albu ,Buzau

  15. Adrian Haisan says:

    Minunate pozele!

    Un an nou fericit familiei regale!

  16. Un An Nou 2013 cu bucurie intregii Familii Regale!
    Cata distinctie,rafinament si demnitate reflecta aceste minunate poze de la Savarsin!
    Ca intotdeauna Familia Regala a intampinat Sfintele Sarbatori uniti in fata bradului de Craciun,daruind minunate daruri si celor aflati in serviciul Casei Regale!

  17. Iana Druta says:

    La multi ani!
    Sanatate sa va daruiasca Dumnezeu! Suntem binecuvantati ca va avem!

  18. Mariuta Balint says:

    Cu deosebit respect pentru Regele Mihai si toata familia sa.La Multi Ani fericiti si sa ne traiti multi anii.

  19. Maria says:

    La multi ani, cu sanatate !Este o mare onoare sa fii atat de aproape de fauritorii ADEVARATI ai istoriei romanesti.

  20. Muresan Ovidiu says:

    La multi Ani si multa sanatate va doreste un fost elev al liceului militar Nicolae Filipescu din Predeal

  21. Dragos Petre Ionascu says:

    La Multi Ani intregii Casei Regale! Sa va dea Domnul multa sanatate si cat multe zile senine va doreste din Canada fiul unui fost elev al liceului militar din Predeal.

  22. Kun Ilona-Anna says:

    Cu tot respectul Va doresc multa sanatate,pace si inplinirea tuturor dorintelor!
    LA MULTI ANI!
    Este o onoare sa am ocazia sa comunic macar pe aceasta cale cu oameni care realmente reprezinta Romania in aceasta lume.
    Multumesc Pricipelui Radu pentru modul cum vorbeste limba romana.Este o incantare sa auzi cursivitatea cu care isi exprima gindurile,cum are cuvinte potrivite fiecarui gind;are un vocabular vast fara sa fie nevoie de “a….a”.
    Mersi pentru aceasta sansa sa aud un roman vorbind frumos limba lui materna.
    Cu tot respectul,
    Kun Ilona-Anna

  23. Din Exil ca si Regele says:

    Degeaba avem un rege scolit, diplomat etc ca tara de 23 de ani e pe mana neocomunistilor.Nu cred ca o sa ne fie vreodata mai bine nici in 50 de ani, tari ca Spania, Grecia , Italia , Portugalia o duc in anii acestia destul de greu si sunt de 100 de ori mai dezvoltate decat Romania.

  24. Dan Balasescu says:

    La Multi Ani familiei regale si n special Majestatii Sale
    Tatal meu a fost in garda regala a Palatului si mi-a vorbit mult de Domnia sa
    La Multi Ani

  25. Eugenia tiugea says:

    La multi ani, cu respect, majestatilor voastre!

    Mi-as dori sa mai am ocazia sa cant, in mod oficial, “Imnul regal”, asa cum l-am cantat cu ani in urma, la M-rea Agapia, cand m-am simtit intr- un moment istoric, de mare insemnatate pentru mine si elevele mele.
    Dea Domnul sa mai ajung, sa traiesc reinstaurarea Monarhiei!

  26. Victoria Codricel says:

    CAT NE MAI TREBUE SA NE INTOARCM LA MATCA?

  27. Crisanta Ilie says:

    Distincție, modestie, educație aleasă. patriotism. Modele pentru noi toți.

  28. Mihaela Untea says:

    LA MULTI ANI , MAJESTATILOR VOASTRE !
    SANATATE MULTA, FERICIRE SI REALIZARI DEOSEBITE!
    Este o onoare sa pot transmite urarile mele in noul an MAJESTATII VOASTRE.
    MULTUMESC!

  29. IOSEF BIALY says:

    CASA REGALA CONSTITUIE NUCLEUL POPULARIZARII VALORILOR ETICO-MORALO-SPIRITUALE IN ROMANIA .MA ALATUR ACESTUI DEMERS !
    LA MULTI ANI !

  30. Michael Calin says:

    La Multi Ani Maria Ta!

  31. alina ioana says:

    LA MULTI ANI, MAJESTATILE VOASTRE!
    FIE CA ADEVARATA NOBLETE A SPIRITULUI, A CULTURII, A EDUCATIEI SA IASA LA LUMINA, DIN NOU, IN ROMANIA!

  32. Maria says:

    LA MULTI ANI! MAJESTATE.
    LA MULTI ANI! MAJESTATILOR VOASTRE.
    Iubesc si doresc revenirea pe tron a regelui Mihai.
    Doresc ca poporul roman sa-si reinvete istoria, sa aprecieze cat mai degraba valoarea monarhica – mai ales, contextul in care ne aflam astazi in uniunea europeana.
    Dzeu sa aiba grija de regele nostru.

  33. ion marin says:

    Ceva NORMAL ,TRADITZIONAL ptr oameni normali.Lumina si bunatatea INALTELOR FETZE sa fie transferate si pe a actualilor conducatori.Felicitari GAZDELOR !

  34. Mihau Codita says:

    LA MULTI ANI MAJESTATE !

    DUMNEZEU SA OCROTEASCA ROMANIA !

  35. Tabacu Constanta says:

    Ma rog la Dumnezeu sa-l tina in viata pe Majestatea Sa pana la revenirea pe tron, pana la anularea acelui act nedemn si nedrept, care a asezat in genunchi Romania. Foarte grav este ca tot in genunchi e si astazi. La multi ani Majestate!

  36. prof.univ.dr.ing.G.Kumbetlian,membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România. says:

    TRĂIASCA REGELE, în pace şi onor, de ţară iubitor, şi-apărător de ţară !

  37. Calin Marian says:

    Toata admiratia si respectul pentru Casa Regala a Romaniei, pentru Membrii Familiei Regale, pentru Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei care este istoria vie a poporului roman.
    Urez Majestatilor Lor multa sanatate, viata lunga si sa dea bunul Dumnezeu sa ajunga cat mai repede posibil sa conduca Romania.

  38. Dana Kirileanu says:

    Un calduros La multi ani familiei Regale.
    Cu stima si recunostinta,

    Nepoata lui Gh. T. Kirileanu

  39. M. Zegrea says:

    Frumoasa suita de imagini care releva foarte bine evenimentul

  40. Marioara Manea says:

    MULTI ANI TRAIASCA ,REGELUI NOSTRU,INTREGII FAM REGALE ,SANATATE !

  41. Aurora Vasilache says:

    La multi ani, cu respect, majestatilor voastre!
    SANATATE MULTA, FERICIRE SI REALIZARI DEOSEBITE!
    Este o onoare sa pot transmite urarile mele in noul an MAJESTATII VOASTRE.
    FIE CA ADEVARATA NOBLETE A SPIRITULUI, A CULTURII, A EDUCATIEI SA IASA LA LUMINA, DIN NOU, IN ROMANIA!

  42. MARGARETA BUCATARU says:

    EXCEPTIONAL, LA MULTI ANI ! PACAT ,PACAT CA ESTE PREA

    TARZIU .

  43. Mihai tzopulos says:

    Din toata inima majestati si familiei ,un an plin de sanatate si ginduri bune pentru poporul roman!
    Traiasca Regele tuturor Romanilor
    La Multi Ani!
    Mihai

  44. MARIANA DIACONU says:

    MONARHIA ESTE UNICA SOLUTIE PENTRU O ROMANIE LIBERA SI CU RADACINI PUTERNICE.TRAIASCA REGELE MIHAI SI INTREAGA FAMILIE REGALA.LA MULTI ANI MAIESTATE.

  45. Tudor Besuan says:

    Daca in 1990 am fi avut sansa acordata Spaniei , Majestate , poate eram altii…

    La multi ani!

  46. Maria says:

    Urez Majestatii sale Mihai de Romania si familiei regale,
    PASTE FERICIT! si, HRISTOS A INVIAT!

    Cu respect,
    Maria din Onesti.

  47. Maria says:

    LA MULTI ANI! Casei Regale de 1o Mai.
    Sanatate reginei Ana.
    Sanatate Majestatii sale – Mihai de Romania si, intregii familii regale.
    Multumesc ptr onoarea care mi se ofera de a transmitei gandurile si dorinta mea – adevarata, ptr reinstaurarea monarhiei in tara in care regele Mihai s-a nascut si a slujit cu devotament si credinta.
    Cu profund respect, Maria.
    TRAIASCA REGELE! TRAIASCA MONARHIA!

  48. nan daniel says:

    va multumim ca va avem
    va asteptam la cluj
    cu respect TRAIASCA REGELE TRAIASCA ROMANIA

  49. Marin NANU says:

    Din toata inima Majestatilor Sale Regele MIHAI si Regina ANA urez multa sanatate si realizari INCA ce se lasa asteptate de noi, toti romanii. Nepot al celui ce a fost Duta Costantin (Costel) fost coleg cu Majestatea Sa la “”Liceul Manastirea Dealul.”” Cu stima M.N.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54150349
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate