Jubileul de Aur al Reginei Danemarcei

Queen Margrethe II of Denmark, Golden Jubilee, official portrait @Danish Royal Household

Astăzi, 14 ianuarie 2022, Majestatea Sa Regina Margareta a II-a a Danemarcei sărbătorește, alături de întreaga națiune daneză, cincizeci de ani de domnie.

Suverana s-a născut la 16 aprilie 1940, la reședința regală Amalienborg din Copenhaga, prima fiică a Regelui Frederik al IX-lea al Danemarcei și a Reginei Ingrid.

Majestatea Sa a urcat pe Tronul Danemarcei la 14 ianuarie 1972. Suverana și Principele Consort Henrik au doi fii, Principele Moștenitor Frederik și Principele Joachim. În anul 2018, Principele Consort Henrik a încetat din viață.

Cu ocazia aniversării a jumătate de secol de domnie, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a adresat o scrisoare Majestății Sale Regina Margareta a II-a.

Cele mai recente vizite ale Custodelui Coroanei și ale Principelui Radu la Copenhaga au avut loc în noiembrie 2010 și în aprilie 2019.

Relațiile româno-daneze din perspectiva Casei Regale

2 comentarii

  1. Crisan Marius says:

    La mulți ani! Descendenții Familiei Regale Daneze se găsesc/se găseau in cel puțin 3 dinastii ortodoxe: Grecia (ca fondatori), România prin Reginele Elena și Ana și Rusia prin Principesa Dagmar, mama ultimului țar, Nicolae al II lea. Acest aspect face Casa Regală Daneza importantă pentru noi.
    Poza Reginei de când era tânăra este întoarsă (in oglinda). Cineva a editat–o și a întors–o si asa se găsește internet, însă ordinul elefantului nu se poartă pe umărul drept. Acest aspect iese in evidentă și prin juxtapunerea celor doua poze in care Suverana poarta același ordin pe ambii umeri.

  2. Mesaj domnului Marius Crișan says:

    Domnule Crișan, vă mulțumim pentru observația referitoare la purtarea Ordinului Elefantului pe umărul stâng! Eroarea Biroului de Presă a fost corectată. Secretariatul Regal

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50397834
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate