Inspectorul General al Jandarmeriei Române la Palatul Elisabeta

Inspectorul general al Jandarmeriei Române, generalul de brigadă Alin Mastan, a fost primit de Majestatea Sa Custodele Coroanei luni, 14 martie 2022. La întâlnire a luat parte ASR Principele Radu.

A fost discutată posibilitatea de a coordona acțiuni ale Casei Regale și Jandarmeriei Române pentru a contribui la rezolvarea gravei crize umanitare ca urmare a conflictului armat din Ucraina.

Totodată, au fost trecute în revistă proiecte comune ale anului 2022.

Urmând o tradiție consfințită încă din anii 1866-1867, continuând cu promulgarea prin Decretele Regelui Carol I a Legii Jandarmeriei Rurale în 1893 și a Legii Jandarmeriei în 1908, Casa Regală a încurajat și sprijinit activitatea militarilor jandarmi, de-a lungul timpului, până în zilele noastre.

Jandarmeria Română ia parte la importante activități publice anuale ale Familiei Regale, precum Garden Party de 10 Mai, vizite ale unor înalți demnitari străini la Palatul Elisabeta, Trenul Regal de 1 Decembrie. Majestatea Sa și Principele Radu susțin, în vizitele externe, colaborarea dintre Jandarmeria Română și instituții-surori din țări precum Franța, Italia și Spania.

Royal Central

Fotografii de Daniel Angelescu ©Casa Majestății Sale

1 comentariu

  1. […] Luni, 14 martie 2022, Custodele Coroanei și Principele Radu s-au întâlnit cu inspectorul general al Jandarmeriei Române, generalul de brigadă Alin Mastan. „A fost discutată posibilitatea de a coordona acțiuni ale Casei Regale și Jandarmeriei Române pentru a contribui la rezolvarea gravei crize umanitare ca urmare a conflictului armat din Ucraina” (detalii, aici). […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50428112
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate