Filmul ”Regina-Mamă Elena. Regina celor patru exiluri” premiat la Gala UCIN

Luni, 21 septembrie 2020, în cadrul Galei Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), desfășurată la Teatrul Național din București, documentarul ”Regina-Mamă Elena. Regina celor patru exiluri” realizat de Camelia Csiki (producători, Cristina Ionescu și Lidia Voicu) a obținut premiul pentru cel mai bun film de televiziune din 2019.

Difuzat de Televiziunea Română în ediția specială a emisiunii ”Ora Regelui” din ziua în care Regina-Mamă a fost adusă acasă, în Catedrala istorică de la Curtea de Argeș, acesta prezintă imagini în premieră, filmate chiar de Regele Mihai în timpul exilului, documente prețioase din arhive și mărturii în exclusivitate.

Filmul Cameliei Csiki dedicat vieții prea puțin cunoscute a Reginei–Mamă Elena reunește zeci de interviuri prin care e descrisă personalitatea sa remarcabilă, dar și istoria zbuciumată a Familiei Regale Elene din care făcea parte și mai apoi aceea a Familiei Regale a României în care a intrat prin căsătoria cu Principele Moștenitor Carol, viitorul rege Carol al II-lea. Un film despre noblețe și farmec, despre credința în Dumnezeu, dar și despre demnitate și onoare.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50017373
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate