Donație de Crăciun la Săvârșin, 2020

Marți, 22 decembrie 2020, Majestatea Sa Margareta a făcut o donație spitalului din Săvârșin, unde sunt internate persoane vârstnice aflate în suferință. Majestatea Sa a oferit saltele și echipamente pentru paturi, precum și un punct de spălătorie.

Majestatea Sa Margareta a fost însoțită de Principesa Sofia, de primarul localității, dl Ioan Vodicean, de reprezentanți ai Consiliului Județean Arad și de membri ai Casei Majestății Sale.

În aceeași zi, în Satul Regal, Majestatea Sa și Principele Radu au oferit daruri de Crăciun angajaților de la Castelul Regal și de la Ocolul Regal Silvic din Săvârșin. A fost prezentă Principesa Sofia. La întâlnire au luat parte primarul localității, dl Ioan Vodicean, și parohul bisericii ortodoxe, părintele Călin Mădăluță.

Mâine, 23 decembrie 2020, Majestatea Sa Custodele Coroanei va oferi, ca în fiecare an, pachete unor familii nevoiașe din Săvârșin.

Evenimentele publice de la Săvârșin sunt organizate de Fundația Colecția Familiei Regale a României cu sprijinul generos al Băncii Transilvania, Electrolux, Studio Moderna, Profi România, Procter & Gamble, Resolute Asset Management Romania și Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Fotografii realizate de Cristian Coposesc

2 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    ”Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să preţuieşti pacea şi bunăvoinţa, să oferi, din plin, compasiune.” Respect şi preţuire pentru Familia Regală !

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    Fiecare gest public al Casei noastre Regale izvoraste din dorinta autentica a membrilor sai de a alina suferinte, de a aduce bucurie in casele celor mai putin ajutati de soarta, de a reaminti celor indoiti de povara deznadejdii ca nu sunt totusi singuri. Este menirea lasata prin Legat testamentar ce se transmite de la Rege la Rege, pe care Majestatea Sa Margareta il duce mai departe cu toata energia si cu toata implicarea.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54152135
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate