Comemorarea victimelor războaielor

Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu

Vineri, 11 noiembrie 2016, Alteța Sa Regală Principele Radu a luat parte la ceremonia militară și religioasă de comemorare a victimelor din cele două războaie mondiale. Evenimentul  s-a desfășurat la cimitirul soldaților germani Pro Patria și la Parcela Eroilor Francezi din Cimitirul Bellu.

Comemorarea a fost organizată de ambasadele Germaniei, Franței și Bulgariei.

Au fost prezenți reprezentanți ai Instituției Președintelui României, ai Ministerului Apărării Naționale, ai Corpului Diplomatic acreditat la București și ai mai multor organizații.

Principele Radu a depus o coroană de flori din partea Familiei Regale a României.

Au luat cuvântul ambasadorii celor trei țări care au organizat ceremonia și a fost oficiat un scurt serviciu religios.

Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu  Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu a luat parte la comemorarea victimelor razboaielor, Cimitirul Pro Patria, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu

Fotografii de Daniel Angelescu

9 comentarii

  1. Dan Colhon says:

    POMENIRE VESNICA A CELOR CARE S-AU JERTFIT !

  2. Viorica M.V. says:

    Cinste lor!
    Prin jertfa lor raman faruri aprinse pentru perpetuarea Omeniei.
    Un stimul permanent pentru educatia mondiala a Recunostintei!

  3. Florin Loga, Codlea says:

    Respect familiei Regale care tine cont si de eroi . Indiferent din ce armata au facut parte , acestia au luptat si s-au sacrificat pt niste idealuri si merita pretuirea noastra . Eterna recunostinta tuturor eroilor tarii noastre dar si celor care au cazut la datorie in razboaiele purtate .

  4. Romeo Faifer, Svendborg says:

    Cinste lor ! Dumnezeu sa-i aiba in paza lui! Pacat ca acei bravi ostasi si-au dat jertfa pentru ca unii dintre noi sa-si bata joc de ea!

  5. Eroii sä odihneascä in pace… Ruhet in Frieden….
    Sträbunicul meu a murit in primul räzboi mondial in Italia, care a luptat, pentru Transilvania….

    Cu stimä si respect,
    Dietmar Melzer
    -Germania/Deutschland-

  6. Liliana Sora says:

    Un pios omagiu şi veşnică recunoştinţă eroilor, celor care prin idealurile şi jertfa lor , servite responsabil şi generos , ne-au arătat și ne face să înțelegem tot mai bine, valoarea libertăţii și a unității.
    ” Atunci când ne exprimăm recunoştinţa, nu trebuie să uităm faptul că cea mai înaltă apreciere nu este în rostirea cuvintelor, ci prin trăirea lor.” spunea John F. Kennedy
    Respect , stimă şi consideraţie pentru Familia Regală !
    Trăiască Regele !

  7. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Veșnică recunoștință ! Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  8. Ana-Maria says:

    Glorie eterna EROILOR! Nu-i vom uita niciodata! Le vorbesc mereu elevilor mei despre cei care au facut jertfa suprema pentru tara.

  9. […] Comemorarea victimelor războaielor […]

Leave a Reply to Viorica M.V. Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 49999665
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate