Expoziția de pictură Vadim Crețu, la Galeriile Carol

Principele Radu viziteaza expozitia de pictura Vadim Cretu, Galeriile Carol, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu

Alteța Sa Regală Principele Radu al României a vizitat vineri, 11 noiembrie 2016, expoziția de peisaje a pictorului Vadim Crețu, găzduită de Galeriile Carol din Capitală și intitulată “Hortus Conclusus – Grădini Misterioase”.

Pe parcursul vizitării expoziției, autorul lucrărilor a fost gazda Principelui Radu. Vadim Crețu este autorul a două portrete în ulei înfățișând pe Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta.

Expoziția cuprinde lucrări recente, precum și lucrări din ultimul deceniu ale pictorului. Ea este deschisă la Galeriile Carol din 10 până în 30 noiembrie 2016.

Discipol al maestrului Ștefan Câlția, Vadim Crețu este unul dintre sutele de studenți basarabeni care au trecut, în toamna lui 1990, „podul de flori” de peste Prut, sosind la București să studieze pictura; între 1986 și 1990 se formase la Școala de Arte din Chișinău. În 1995 câștigă bursa „Lion Club” oferită de Institute of Architecture, Darmstadt, Germania, iar între 1996-1998 este asistent universitar, perioadă în care devine și membru al U.A.P.R. O adevărată carieră artistică începe pentru Vadim Crețu în 1998, de când colaborează cu Van Rijn Gallery din Paris. Are la activ peste 20 de expoziții de grup și personale din România, Italia, Germania, Franța și Grecia, iar lucrările sale se află în colecții private sau publice din România, Grecia, Franța, Elveția. (ARTINDEX)

Principele Radu viziteaza expozitia de pictura Vadim Cretu, Galeriile Carol, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu viziteaza expozitia de pictura Vadim Cretu, Galeriile Carol, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu viziteaza expozitia de pictura Vadim Cretu, Galeriile Carol, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu viziteaza expozitia de pictura Vadim Cretu, Galeriile Carol, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu viziteaza expozitia de pictura Vadim Cretu, Galeriile Carol, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu viziteaza expozitia de pictura Vadim Cretu, Galeriile Carol, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu viziteaza expozitia de pictura Vadim Cretu, Galeriile Carol, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu Principele Radu viziteaza expozitia de pictura Vadim Cretu, Galeriile Carol, 11 noiembrie 2016, foto Daniel Angelescu

Fotografii de Daniel Angelescu

6 comentarii

  1. Viorica M.V. says:

    Felicitari!

  2. Cristian Sandu says:

    Un artist deosebit!

  3. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Felicitări ! Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  4. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    SUPERB !
    TOATA ADMIRATIA PENRU OPERELE PREZENTATE !
    MULTUMIRI ASR PRINCIPELUI RADU PENTRU IMPLICARE !
    TRAIASCA REGELE!

  5. Felicitari pt ASR Principele Radu care a onorat acest vernisaj!Felicitari dl Vadim Cretu!!

  6. […] Expoziția de pictură Vadim Crețu, la Galeriile Carol. [online] [citat 7 decembrie 2023]. Disponibil:https://www.romaniaregala.ro/jurnal/expozitia-de-pictura-vadim-cretu-la-galeriile-carol/ […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53554013
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate