Casa Musafirilor a fost inaugurată de Majestățile Lor

Vineri, 15 august 2014, în ziua marii sărbători a Sfintei Maria, Regele Mihai I și Regina Ana au onorat cu prezența Majestăților Lor inaugurarea “Casei Musafirilor”, edificiu situat în “Satul Regal”, la intrarea pe domeniul Săvârșin.

Au luat parte Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu, care au inițiat lucrările de reconstrucție, cu trei luni în urmă. Au fost prezenți primarul și parohul ortodox al comunei, reprezentantul Guvernului, personalități din societatea civilă bănățeană, precum și compania Mondial Villeroy & Boch. La realizarea acestui proiect au contribuit companiile Carpatcement, Electrolux, Gealan și Lemnaterr.

Clădirea a fost ridicată în anul 1850, în același timp cu încheierea celei de-a treia variante a castelului. Castelul regal a avut o primă variantă în piatră, în jurul anului 1650, apoi o a doua variantă în 1750, iar a treia, și ultima, un secol mai târziu. Din epoca celei de-a doua variante a castelului există pe domeniu doar o singură clădire, grajdul.

Casa Musafirilor a fost reconstruită cu forțe locale. Au fost selectați zilieri dintre locuitorii comunei, iar ei au fost îndrumați de dirigintele de șantier Ion Ștefan, angajat al Casei MS Regelui. Arhitectul construcției a fost dl Eugen Cordoș, de la Alba Iulia. De administrarea proiectului s-a ocupat dl Ion Tucă, directorul Casei Majestății Sale, iar pe teren au petrecut aproape tot timpul dnii Radu Ghină, consilier regal, și Sebastian Brînzaș, intendentul castelului.

Clădirea a fost refăcută într-un timp-record, 90 de zile, iar materialele folosite pentru refacere au fost doar cele din anii 1800: lemn, cărămidă, piatră, nisip, var. Țiglele de pe casă sunt cele originale, care au fost curățate cu peria, una câte una, și așezate la locul lor.

 

Fotografii realizate de Cristian Coposesc.

18 comentarii

  1. Foarte, foarte frumos si

    vacantä frumoasä, schöne Ferien , nice vacation

    la Sävärsin M.S. Casei Regale a Romäniei….
    Cu drag,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland-Germania-

  2. […] “Clădirea a fost ridicată în anul 1850, în același timp cu încheierea celei de-a treia variante a castelului. Castelul regal a avut o primă variantă în piatră, în jurul anului 1650, apoi o a doua variantă în 1750, iar a treia, și ultima, un secol mai târziu. Din epoca celei de-a doua variante a castelului există pe domeniu doar o singură clădire, grajdul”, a scris principele Radu pe blogul său. […]

  3. Diana Lucia Zotescu says:

    Cladire de cladire, Satul Regal de la Savarsin prinde contur, anticipand frumoasele – si utilele – activitati ce se vor derula acolo din fericita initiativa a Majestatilor si Altetele Lor. Nu stiu exact ce destinatie va capata Casa Musafirilor (Casa de Oaspeti) dar, daca ea intr-adevar va gazdui pe cei ce vor vizita – ca oaspeti ai Familiei Regale sau ca simpli turisti – domeniul si castelul regal, atunci ea va fi folosita in deplinatatea scopului sugerat de denumire. Orice proprietate regala de oriunde, din Romania sau de oriunde, presupune multe eforturi umane si financiare pentru administrare si intretinere. O “Casa a Musafirilor” (sau a Oaspetilor) functionala si activa va ajuta la acoperirea unei parti a acestor mari cheltuieli – asta adaugat la beneficiul psihologic si satisfactia turistica a vizitatorilor.

    Sper ca nu peste multa vreme sa-si gaseasca implinirea si celalalt mare proiect, Satul Mestesugarilor, care va intregi Satul Regal si va contribui la perpetuarea mostenirii de aur a mestesugului traditional romanesc in lucrul de mana (broderii, tesaturi, dantele), sculpturi in lemn, piatra si marmura, olarit, prelucrarea metalelor, etc. Si poate isi va gasi realizarea si un muzeu cu artefacte populare cu valoare istorica, cele care au facut dintotdeauna faima Romaniei.

    Fie ca gandul bun si eforturile intense ale Majestatilor si Altetelor Lor sa se implineasca cat mai curand.

    Cu alese sentimente de respect, dragoste si profunda credinta si loialitate pentru Rege, Coroana si Familia Regala,

    prof. Diana Lucia Zotescu

  4. pr Iustinian Deac Udine says:

    Bunul Dumnezeu sa păzească Casa Regală a României , intru sănătate și pace spre ridicarea neamului !

  5. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    Felicit pe toti care au realizat restaurarea Casei Musafirilor !
    Am o implinire sufleteasca, fiind de fata MMLL Regele Mihai si Regina Ana !
    Traiasca Familia Regala !

  6. Alin says:

    Felicitări pentru restaurare ! În imaginile postate aici se văd şi celelalte case din satul regal care nu arată la fel de bine şi ar avea şi acelea nevoie de o restaurare. Iar castelul Săvârşin a fost restaurat doar în părţile laterale, faţadele încă arată urât, iar acele foişoare din grădina castelului probabil că aşteaptă şi ele o restaurare care să le pună-n valoare.

  7. Bucur Gabriela says:

    Mult respect si admiratie!

  8. Ileana Șinc says:

    Este o bucurie să-I vezi pe Majestățile Lor Regale și Altețele Lor Regale, împreună, în asemenea momente frumoase!

  9. Cristian. E. says:

    ce bine ar fi daca am trece la monarhie cat mai rapid…Traiasca Regele!!

  10. Niculae Marian says:

    Cu alese sentimente de respect, dragoste si profunda credinta si loialitate pentru Rege, Coroana si Familia Regala

  11. Niculae Marian says:

    Cu alese sentimente de respect, dragoste si profunda credinta si loialitate pentru Rege, Coroana si Familia Regala

  12. Niculae Marian says:

    Cu alese sentimente de respect, dragoste si profunda credinta si loialitate pentru Rege, Coroana si Familia Regala

  13. Niculae Marian says:

    Cu alese sentimente de respect, dragoste si profunda credinta si loialitate pentru Rege, Coroana si Familia Regala

  14. Mihaela Demetrescu says:

    ce frumos arata NORMALITATEA . E ceeace trebuie sa speram pentru natia romaneasca . Noroc ca mai avem o familie regala care se comporta NORMALsi stim incotro sa o apucam.

  15. Viorel Nicolaescu says:

    Restaurare superbă,plină de bun gust,în anti teză cu fastuoasele palate ale noilor
    îmbogățiți!
    Majestatea Sa arată minunat,să- l țină Dumnezeu sănătos să poată duce la capăt și alte proiecte de genul ăsta.
    Casa Regală este singura salvare a României,sper că odată și odată își va găsi locul potrivit!

  16. Mihaela Capanu says:

    Am mult respect pentru aceasta familie care a iubit cu adevarat Romania,sa aiba parte de sanatate si multi ani fericiti!

  17. Doina Negroiu says:

    Multumesc Casei Regale pentru aceasta bucurie pe care ne-a facut- in prag de toamna. Imi exprim nesfarsita admiratie si afectiune pentru Majestatile Lor si astept cu nerabdare restaurarea monarhiei, pentru a intra, in sfarsit in legalitate si a scapa definitv de dementele istoriei recente.
    Inca o data, respect si omagii!
    SA NE TRAITI MAJESTATE!

Lasa un comentariu

© 2007-2021 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 33987845
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate