Camerata Regală în Festivalul Internațional George Enescu, 2013

Camerata Regală a evoluat remarcabil în Festivalul Internațional “George Enescu”, la Sala Mică a Palatului. Concertul a avut loc luni, 2 septembrie 2013, la ora 17, în fața unei săli pline, care a aplaudat entuziast pe tinerii muzicieni.

Alături de “Camerata Regală” au evoluat membri ai “Pittsburg Symphony Orchestra”, din Statele Unite ale Americii. Împreună, ei au dat dovada unei alese măiestrii și a unei remarcabile energii creatoare. Au fost apreciați pianistul sud-african Ben Schoeman și dirijorul american Vlad Vizireanu, amândoi tineri și cu cariere promițătoare.

Cel mai mult a impresionat atmosfera serii, caracterizată de inspirație și de comuniune profundă cu sala. Am văzut rareori atâta entuziasm al publicului îndreptat către o orchestră tânără.

Concertul s-a intitulat “Side by side” și a avut în program George Enescu (Preludiu la unison din Suita nr. 1 pentru orchestră), Franz Liszt (Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră) și Ludwig van Beethoven (Simfonia nr. 7).

7 comentarii

  1. Carmen says:

    Mi-as fi dorit sa pot vedea si eu concertul, dar din pacate nu se poate…….poate alta data.

  2. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Va fi un eveniment deosebit , care va incanta sufletul iubitorilor muzicii de inalta clasa.

  3. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    Doresc o evolutie deosebita “CAMERATEI REGALE” pe care am admirat-o in interpretarile de la Palatul Elisabeta !
    Voi fi bucuros daca se va imprima pe CD concertul consacratilor muzicieni ai “Cameratei Regale” !

  4. stelian r. says:

    Traiasca Regele !

  5. Gabriela Bucur says:

    Mult succes tinerilor din Camerata Regala.

  6. Comentarii pe Facebook says:

    Mariana Vacus foarte elegant
    #
    Zapirtan Iulian superbi
    #
    Liliana Sora Cu o tradiţie de peste 50 de ani acest eveniment muzical românesc de prestigiu internaţional , ne aduce pe scenă nume grele ale muzicii clasice din intreaga lume. Să fim mândri şi onoraţi de aceasta şi să învăţăm să preţuim, să admirăm, să respectăm adevăratele valori. Sunt momente unice care îţi încântă sufletul şi a căror aducere aminte te bucură mereu.
    #
    Editha Tarr nici chiar asa
    #
    Cinnamon Intaia ba da! chiar asa!!! cine are romania in suflet chiar asa gandeste!!!!
    #

  7. Diana Andreea Mîrzea says:

    Buna seara! Am gasit acest articol pe Internet ( http://www.realitatea.net/sondaj-credeti-ca-monarhia-este-o-solutie-pentru-romania_1177506_sondaje.html#view ) unde se punea urmatoarea intrebare: “Credeţi că MONARHIA este o SOLUŢIE PENTRU ROMÂNIA?”. Mai jos erau 2856 ( 83%) voturi DA si 581 (17%) voturi NU. Daca sunt atatia romani care vor ca regele sa se intoarca, de ce nu se intoarce? Putem sa facem ceva pentru ca Majestatea Sa Regele Mihai sa se intoarca? Consider ca ar fi singura solutie si ma rog la Dumnezeu sa ni-l pastreze si sa ii dea viata lunga regelui. Traiasca Regele! Multumesc!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50611711
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate