Trenul Regal de 1 Decembrie la Alba Iulia

Familia Regală a sosit la Alba Iulia în această dimineață. Trenul Regal a ajuns în gara din Alba Iulia la ora 9.30, remorcat de locomotiva cu abur Pacific 231.065, construită în anul 1922, precum și de o locomotivă electrică din zilele noastre.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și Principele Radu au coborât din tren, urmați de ASR Principesa Elena și soțul ei, ES dl Alexander Nixon, de ASR Principesa Sofia și de ASR Principesa Maria.

Familia Regală a fost întâmpinată de sute de persoane, locuitori ai Alba Iuliei și români veniți din toate provinciile istorice. Au fost intonate Imnul Național și Imnul Regal, iar apoi Majestatea Sa a fost întâmpinată cu pâine și sare. Familiei Regale i-au fost oferite buchete de flori tricolore.

Au salutat pe Custodele Coroanei primarul municipiului Alba Iulia, dl Mircea Hava, președintele Consiliului Județean, dl Ion Dumitrel, și prefectul județului Alba, dl Dănuț Emil Hălălai.

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu, alături de ceilalți membri ai Familiei Regale, au participat, la ora 10.00, la un Te Deum oficiat în fața pridvorului Catedralei Încoronării. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de Preafericitul Teofil, Patriarhul Ierusalimului. Au fost prezenți Înalt Preasfinția Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de mitropoliți, arhiepiscopi și episcopi ai Bisericii Ortodoxe Române. A fost prezent ierarhul locului, Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Irineu al Albei.

Slujba a onorat sacrificiul strămoșilor noștri din Primul Război Mondial, a omagiat înfăptuirea Marii Uniri și a ridicat rugi pentru ca idealurile și valorile care au însuflețit pe strămoșii noștri să rămână veșnice.

În cursul șederii la Alba Iulia, Majestatea Sa și Principele Radu, alături de ceilalți membri ai Familiei Regale, au participat la un prânz oficial oferit de Arhiepiscopia Albei, în prezența Patriarhilor Teofil al III-lea și Daniel și a membrilor Sfântului Sinod.

 

Trenul Regal în Gara Alba Iulia

Catedrala Încoronării de la Alba Iulia

Fotografii de Daniel Angelescu și Cristian Coposesc

59 comentarii

  1. ALEXANDRU - GRIGORE PISOSCHI says:

    ONOARE CASEI REGALE A ROMANIEI !
    ROMANIA MARE SA REANVIE !

  2. Viorica Mwais says:

    Unitate in demna diversitate!

  3. Liliana Sora says:

    Un Tren Regal, o istorie, o legendă…, o călătorie simbolică şi istorică ca un omagiu adus Regelui Ferdinand Întregitorul, Regelui României Mari şi Reginei Marii Uniri .
    Cinste, onoare , respect pentru Familia regală !

  4. Mihai Gabriel says:

    Respect pentru tot ceea ce a reprezentat și reprezintă această familie pentru noi…rămân cu speranța că într-un viitor cît mai scurt România v-a reveni la monarhia constituțională care este parte a istoriei noastre…..
    Mihai Gabriel.

  5. Anatolie Cărbune, Florești, Soroca, Moldova says:

    A iubi România, înseamnă a te iubi pe tine! Doar așa poți demonstra ca esti român în suflet.

  6. Emil Gheorghe Slemco, Slatina, Olt says:

    TRĂIASCĂ MONARHIA. TRĂIASCĂ ROMÂNIA ÎN PACE ȘI ONOR REGALĂ. LA MULȚI ANI REGALI ROMÂNIA.

  7. Vilciag Florin - Urziceni says:

    NIHIL SINE DEO …
    Multumesc frumos Familiei Regale a Romaniei ! Doamne ajuta …

  8. Comentarii FB says:

    Roxana-Daniela Nastase Stimă si respect familiei Regale, Doamne ajută!
    #
    Roxana-Daniela Nastase Am 38 de ani și sper să apuc a trăi sub Regalitate.
    #
    Stelică Bîrsan Cinste și Onoare !
    Din Iași Oraș Regal voi participa cu mare drag alături de toți Frații Români veniți din tot Regatul României, Trăiască Regina !
    #
    Norica Vasilian Doar prezența MS MARGARETA ȘI A FAMILIEI REGALE ROMÂNE – conferă stralucire și credibilitate Sărbătorii Unirii . SĂ NE TRĂIȚI MAJESTATE !
    #
    Maria Mattes Cinste si onoare.
    #
    Florina Silviana Va iubim si va asteptam, Majestate!
    #
    Lica Cristea TRĂIASCĂ FAMILIA REGALĂ CU CINSTE SI ONOARE SA NE CONDUCA TARA
    #
    Corina Cocian-Mircu Ne faceți cinste majestate ori de câte ori sunteți prezentă la fiecare eveniment,mai cu seamă acum la marele centenar.Moștenirea tatălui majestatii voastre,regele Mihai,adică demnitatea și modestia vă însoțesc intotdeauna.
    #
    Sorin Manole Oare sa mai apucam o Românie regala?
    #
    Flori Tianu Te așteptam acolo sa dai măreție evenimentului draga noastra regina!
    #
    Viorica Vrabies Mwais Doamne ajuta! Unitate in demna diversitate!
    #
    Tudor Nicoleta O mare onoare ptr tara noastra a voastra majestate
    #
    Badila Simion-Andrei De unde pleaca trenul?
    #
    Popescu Gillda Popescugillda Eu vă iubesc ,vă admir,vă respect!Vă doresc să fiți sănătoasă și fericită! Mă simt foarte bine știindu -vă alături de poporul român.
    #
    Diana Tocitu Suntem nerăbdători să ne întâmpinăm Regina la Alba Iulia! Vom veni din toată țara pentru a cinsti memoria făuritorilor României Mari, iar comemorarea legitimă se poate face doar în prezența Reginei noastre și a întregii Familii Regale! Cu toții vom înălța o ruga pentru ca Domnul să ne binecuvânteze Regina și țara și să îngăduie ca în cel mai scurt timp să refacem Regatul României Mari!! Așa să ne ajute Dumnezeu!
    #
    Adina Stanculescu LEIT TATAL ! INTR’U MULTI ANI SA TRAITI!
    REVERENTE MAJESTATII SALE MARGARETA REGINA A ROMANIEI SI ROMANILOR!
    #
    Silvia Nichifor SA FITI BINECUVANTATI ! Romanii va iubesc !
    #
    Elena Popa Frumos și regal gest.
    #
    Mariana Irimescu Cel mai frumos si mai onorabil gest in cinstea Centenarului! Fara barfe si scandaluri fara lupte ptr putere, fara mahalagismele celor care vor sa pateze aceasta data istorica. Demnitate, onoare, respect!
    #
    Maria Mutihac Va fi o zi extraordinar de emotionanta cu maretia prezentei Familiei Regale celebrind 100 de ani de UNIRE. Va fi o mare bucurie. Sper ca aceste emotii si bucurii sa nu fie umbrite de prezenta bolsevicilor care chiar ca nu au ce cauta acolo
    #
    Costy Drăghici Doamne dumnezeu nostru îndreaptă privirea către noi Romanii și în ziua marii uniri să ne aduci Regina Margareta a României acolo unde este locul,pe tronul României. Am mari emoții și toată dragostea și respectul cuvenit pentru Majestatea sa Regina Margareta a României. Așa să ne ajute dumnezeu.
    #
    Sava Cristian Daniel Traiasca! Traiasca! Traiasca sa traiasca! Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca!Bucovina, si Banatul sunt Perlele Casei Regale. Doamne ajuta!
    #
    Gyori Lina Dumnezeu sà và ajutá !!!Meritati respect şi mult stimá VORBA LUI REGELE MIHAI AL ROMÂNIEI …NIMIC FÀRÀ DUMNEZEU !!! REGELE MIHAI TRÂIEŞTE IN NOI CINE IL IUBIM !!! ŞI IN URMAŞII LUI !!!SÂ VÁ FIE CÄLÁUZÁ FAMILIEI REGALA A ROMÁNIEI ……NIMIC FÀRÀ DUMNEZEU !!!!!
    #
    Maria Bogdan Tare mult mi-as dori sa apuc ziua în care România sa fie condusa de Majestatea Voastră. Veti reda stralucire si demnitate unei tari mult prea triste.
    #
    Despina Tulea Adânc respect!❤
    #
    Vera Zegrean PRETUIRE!
    #
    Lira Rotaru Va iubim, Majestate!
    #
    Thor Nysveen Traiasca MS Regina Margareta!!Traiasca Romania Regala!!❤
    #
    Luminita Stoica Multumim.Pentru cateva ore,Romania va fi in normalitate.
    #
    Elena Radanta Datorăm unirea mare,casei regale!Cinstire veșnică!
    #
    Corny Nyki Nicu Cel putin o zi ne intoarcem in timp si vom scapa de actuala condcere (grup organizat impotriva poporului)!
    #
    Floriana Tanase Asa este corect! Regii au facut Romania Mare! Nu au ce cauta Impostorii
    #
    Ina Manolescu Cu adânc respect Majestatea voastră
    #
    Ioan Antal Tot respectul pentru Familia Regala!
    #
    Valeria Van Slooten-Duca Respect.
    #
    Mady Kineto Trăiască Regina României Mari!
    #
    Catalina Bratosin Adâncă prețuire, majestatii sale!
    #
    Irma Incze Aparati acceasta tara frumoasa,te rugam Maestate,sa traiasca,,Romania Mare.
    #
    Stoica Rodica Drum bun Familiei Regale la Alba Iulia! Eterna recunoștință Regelui Carol I, Regelui Ferdinand Cel Loial, Reginei Maria, Regelui Mihai I a Romaniei-Marele Absent la aceasta Sfântă Comemorare!Familia adevărată a romanilor eroi și martiri, a romanilor de pretutindeni este doar Sfânta Monarhie reprezentată în prezent de MS Regina Margareta, demna urmașa a eroicilor noștri Regi, adevărații întemeietorii ai Romaniei Mari!
    #
    Gabriela Stroe VA IUBIM..SALVATI ROMANIA DUPA CUM A VRUT REGELE NOSTRU MIHAI 1 S-O FACA.
    #
    Athos Zamfirache Dar la Timișoara când veniți, Majestate? Vreau să veniți la noi!
    #
    Ileana Ileana La mulți ani!
    #
    Barbu Marioara Salvați Romania, Majestate!

  9. Maria Popescu, Lupeni - Hunedoara says:

    Buna dimineata !! Sanatate , Bucurii si imlpiniri !! Clipe frumoase si fericite !!!

  10. Mihaela Alexandru, Ploiești says:

    Ma simt onorata ca pot coresponda cu Dumneavoastra !
    Am avut mereu stima si consideratie pentru ce insemna monarhie.
    Copiii mei : fiica mea Mihaela iar fiul meu-Carol.
    Va salut cu respect !

  11. Alexandru Vîlceanu, Bumbești-Jiu says:

    LA MULTI ANI REGINA LA MULTI ANI ROMANIA

  12. Ungureanu Victor, Prăjeni says:

    La mulți ani Familiei Regale, la mulți ani România!

  13. Ionel Duță says:

    Tot respectul,aprecierea
    ….si stima!!!

  14. Constantin M. says:

    Dumnezeu Sfanta Treime, Maica Domnului cu Sfantul Ap. Andrei sa binecuvanteze poporul roman si Monarhia Romana spre slava lui Dumnezeu in Romania si in lume! Sarbatori fericite !

  15. C. Ciumageanu says:

    Vă iubesc, Majestate! La Timișoara când veniți?

  16. Irma Incze - Canicattì, Italia says:

    Maiestate,va rugam noi cei din diaspora sa nu uitati ca si noi santem ,,romani,,si santem ai Romaniei,aparati acceasta tara frumoasa si ajutatine sa putem intoarce acasa la patria mama,,Traiasca Romania Mare,,.

  17. Lili Dumitrașcu, Craiova says:

    LA MULTI ANI va doresc din tot sufletul,eu personal mi.as dorii ca d.voastra sa fiti la conducerea acestei tari,nu altii care nu merita,e meritul d.voastra de drept,cu stima si respect,multa sanatate si va iubesc din suflet LA MULTI ANI

  18. Aurelia Munteanu, Cetea Albă says:

    D-zeu sa-i odihneasca asa ceva nu o sa mai fie poate la cealalta suta de ani

    Va doresc Majestate si intregii fam. sanatate si LA MULTI ANI!

  19. Victor Cebotari says:

    Respect si mare onoare sa Va pot urmari

  20. Cornelia Iordache, Bacău says:

    DE CENTENAR UN GAND BUN PENTRU FAMILIA REGALA A ROMANIEI!
    LA MULTI ANI!
    CU MULT RESPECT SI RECUNOSTINTA.

  21. Coroana unește, zidește și înalță. Ocrotește, Doamne, România!

  22. LEPADATU D. says:

    LA MULTI ANI ROMANIA! LA MULTI ANI FAMILIA REGALA!
    CU MULT RESPECT SI RECUNOSTINTA.

  23. Dochaillou@laposte.net Dominique Chaillou says:

    Je suis de tout coeur avec Vous tous aujourd hui
    Dominique

  24. NIHIL SINE DEO

    LA MULTI ANI, CASEI REGALE A ROMÄNIA

    Herzliche Glückwünsche an das KÖNIGSHAUS VON RUMÄNIEN – HAUS VON HOHENZOLLERN-SIGMARINGEN (schwäbische Linie) aus BADEN-WÜRTTEMBERG; AUS DEM SCHWABENLAND/DEUTSCHLAND/GERMANY/GERMANIA

    cu drag, HERZLICHST,

    Dietmar Melzer
    -DEUTSCHLAND/GERMANIA – SIEBENBÜRGEN/RUMÄNIEN

  25. Mureșan Gabriela says:

    La mulți ani, de ziua României!

  26. Gabriel Candet, Bacau says:

    RESPECT majestaților sale fam.regale

  27. Alex Dani, Reghin says:

    Vă implor să vă întoarceți la putere în Țara voastră, vă rog nu o mai lăsați pradă acestor hiene care ne conduc, vă implor să faceți cea ce este normal, vă iubim și nu dorim altceva decât să ne conduceți nu uitați de noi cei care vă adoram cei care nu vă dorim decât bine întregi familii Regale!!!!!

  28. Vă mulțumim, Majestate, pentru tot! Din fotografiile publicate aici să știți că nu ne-au lipsit politicienii de la București – și vă mulțumim și pentru asta. Din imaginile de aici se vede parcă mai bine ca oriunde că o Coroană nu poate să șadă pe capete pătrate, nu dezbină, nu se poartă cu necuviință.

  29. – pentru Alex Dani, Reghin –
    Impresionant apelul tău. Rar am citit ceva mai rațional și pe tonul cel mai potrivit.

  30. Marius Constantinescu says:

    La mulți ani ,de ziua națională a României!

  31. Mimi Nicola says:

    la multi ani majestatilor voastre va multumim ca sunteti alaturi de noi!

  32. Ioana Rusu, Craiova says:

    LA Multi Ani Majestate!!

  33. Ignoranta unora naste iubire profunda la altii. La Multi Ani Romania ! La Multi Ani si toate cele frumoase Casei Regale a Romaniei ! Va iubim Majestate ! , chiar daca politicienii vremelnici nu au dorit sa acorde respectul cuvenit Familiei Regale a Romaniei , multi oameni din aceasta tara pretuiesc aportul decent al Coroanei in dezvoltarea Romaniei !
    Cele mai alese ganduri de la Timisoara catre Majestatea Voastra !
    cu deferenta. al .DVS av.Ovidiu Constantin Seculi

  34. Nicoleta Bogaceanu says:

    România cheamă Monarhia!

  35. Diana Alexandru - Târgu Mureș says:

    La mulți ani! Elevii clasei a III-a A, Școala Gimnazială “Europa”, Târgu-Mureș
    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=932980050423851&id=100011355931378

  36. Maria Iordache - San Francisco, California says:

    BUNA DIMINEATA!!! VA Multumesc din tot sufletul pt.msg.ce mia facut inima sa imi bata de fericire, in aceasta dimineata de Duminica…. “DORESC DIN TOATA INIMA CASEI REGALE A ROMANIEI, MULTA SANATATEA SI FERICIRE, NASTEREA SFINTULUI JESUS CHRIST SA LE ADUCA”!!!! “HAPPY HOLIDAYS SEASON”!!!! MARIA S. I.

  37. Vasile Cret - Gârda de Sus, Hunedoara says:

    multa sanatate , implinirea tuturor dorintelor ! sa dea dumnezeu !

  38. Veronica Sirko says:

    Maiestate vă respect și vă stimez.Multa sănătate vă doresc multă fericire bucurii și împliniri ✍

  39. Andrei Dragan - Galați says:

    Vă salut cu respect maxim, Maestate !!!

  40. Florin Galiș says:

    Familiei Regale sănătate și împăcare cu vlăstarele regale mai tinere de care România de azu are nevoie pentru a fi cu Voia lui Dumnezeu din nou Monarhie! Faceți pași înțelepți spre Pace în familie, pentru a putea fi un demn exemplu Țării!Așa să Vă Ajute Dumnezeu!

  41. Florin Galiș says:

    Familiei Regale sănătate și împăcare cu vlăstarele regale mai tinere de care România de azu are nevoie pentru a fi, cu Voia lui Dumnezeu din nou Monarhie! Faceți pași înțelepți spre Pace în Familia Regală, pentru a putea fi un demn exemplu Țării!Așa să Vă Ajute Dumnezeu!

  42. Iată că nici după 30 de ani de la prăbușirea imperiului comunist noi nu am reușit reîntregirea. Ce națiune europeană ar mai fi ratat atât de jalnic? În zilele acestea, ale Centenarului, mi-am pus de mai multe ori această întrebare. Iar răspunsul l-am avut, întreg, chiar în cele ce se petreceau de 1 Decembrie la Alba Iulia – privind când la viermuiala politică pestilențială, când la urmașii lui Ferdinand Întregitorul.

  43. NIHIL SINE DEO

    LA MULTI ANI, CASEI REGALE A ROMÄNIEI

    TRÄIASCÄ REGINA MARGARETA I. A ROMÄNIEI

  44. Diana Lucia Zotescu says:

    Prezenta Majestatii Sale Margareta, a Altetei Sale Regale Principelui Consort si a celorlalti Membri ai Familiei Regale este elementul esential care a conferit maretia cuvenita evenimentului sarbatori nationale a Centenarului Marii Uniri. Familia noastra Regala a ramas singura noastra sursa de bucurie si de speranta. Fie-Le viitorul si viata binecuvantata !

  45. Ioana Rusu says:

    Va doresc SARBATORI REGALE!!!!!

  46. Ileana B. says:

    Eu sunt de acord cu Monarhia, eu am minte și acum tot ce îmi spunea bunicul meu, știu că Regele Mihai a fost alungat, știu că nu a luat mai nimic, de aceea a fost nevoit să muncească enorm pentru a-și putea crește și educa fiicele lor!!! Iubesc mult Monarhia, iubesc fiicele Regelui Mihai al României mele!!!!
    Ileana Bazna
    Ileana
    Prințesa Margareta poate fi numită pe bună dreptate, REGINA MARGARETA A ROMÂNIEI MELE!!! EU ÎMI DORESC ACEST LUCRU ENORM DE MULT!!!
    RESPECTUL MEU ESTE ȘI VA FI!!!

  47. Elena Costache Bucuresti says:

    sa. traiesti. majestate. multi ani

  48. Carmen Lia Păduraru says:

    Toata admiratia si tot respectul !

  49. Zaharia Vasi says:

    Sărbători fericite Majestății sale și întregii case regale!!!

  50. Costel Petrescu - Motru says:

    Tot respectul meu pentru familia Regală

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53192661
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate