Principesa Sofia, expoziție la Ateneul din Iași

principesa-sofia-expozitie-la-ateneul-din-iasi-17-mai-2017-6

Alteța Sa Regală Principesa Sofia a sosit ieri, miercuri, 17 mai 2017, la Iași unde, în cursul serii, a luat parte la vernisajul expoziției personale de fotografie de artă, intitulată “Elementele Naturii”. Evenimentul a avut loc la Ateneul din Iași. În aceeași seară a fost inaugurată și Galeria Regală de Artă a ateneului.

La vernisaj a fost prezentată publicului colecția de 36 de ilustrate cu lucrări de artă ale Principesei Sofia, intitulată “Ultramarine” și editată de Curtea Veche Publishing.

La vernisaj au luat parte primarul municipiului Iași, dl Mihai Chirica, directorul Ateneului din Iaşi, dl Andrei Apreotesei, personalități din societatea civilă și jurnaliști.

Cu ocazia vernisajului, Principesa Sofia a spus:

“În fotografiile mele încerc să vă transmit sentimentele pe care mi le inspiră un anumit peisaj și să vă ofer o parte reprezentativă a creației mele, cu accent pe natură și pe mediul înconjurător.

În cei o sută cinci zeci de ani ai istoriei sale în România, membrii Familiei Regale au susținut artele nu doar în calitate de patroni, ci și în calitate de artiști. Îmi doresc să contribui și eu la continuarea angajamentului pe care familia mea și l-a asumat, de a consolida prestigiul țării și de a promova în toată lumea tradițiile culturale și viața artistică ale României.”

principesa-sofia-expozitie-la-ateneul-din-iasi-17-mai-2017-1 principesa-sofia-expozitie-la-ateneul-din-iasi-17-mai-2017-2 principesa-sofia-expozitie-la-ateneul-din-iasi-17-mai-2017-3 principesa-sofia-expozitie-la-ateneul-din-iasi-17-mai-2017-4 principesa-sofia-expozitie-la-ateneul-din-iasi-17-mai-2017-5 principesa-sofia-expozitie-la-ateneul-din-iasi-17-mai-2017-7

Fotografii: © Ateneul din Iaşi 

7 comentarii

  1. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE

    OMAGIU ASR PRINCIPESEI SOFIA !

  2. ionela stanescu

    O prezenta discreta cu un mesaj ce vine din Istorie!
    Ar fi minunat sa ajunga si in Constanta,orasul regal care pastreaza urmele inaintasilor!

  3. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor

    Felicitări Alteța Voastră Regală ! Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  4. Dragos Ciolacu

    Va felicit si va doresc noi reusite !

  5. Diana Lucia Zotescu

    Mult succes, Alteta Voastra Regala. Talentul artistic prezent in actrivitatea multor membri ai Casei Regale, este din plin vizibil in inalta valoare artistica a fotografiilor Altetei Voastre. Va multumim ca ne bucurati ochii si inima cu aceste fotografii artistice.

    Mult succes si in viitor, si Va dorim cat mai des acasa.

    Cu deosebita dragoste, respect si loialitate,

    prof. Diana Lucia Zotescu

  6. Viorica M.V.

    O adevarata si emotionanta incantare vizuala fotografiile AVR Principesa Sofia.

Lasa un comentariu

© 2007-2017 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 14635640
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook