Colegiul Regal de Apărare din Marea Britanie la Palatul Elisabeta

Duminică, 20 mai 2018, Alteța Sa Regală Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta vizita unui grup de cursanți și profesori de la Colegiul Regal de Studii pentru Apărare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Colegiul (RCDS) este parte a Academiei de Apărare a Regatului Unit și reprezintă forma cea mai avansată de învățământ a instituției. El a fost fondat în anul 1927 de Winston Churchill, sub numele de Imperial Defence College.

Cursurile se adresează militarilor superiori, Corpului Diplomatic, funcționarilor publici și oficialilor aflați în poziții importante. În fiecare an sunt admiși la curs un număr de 90-100 de personalități. Cursul durează un an și este deschis personalităților din Marea Britanie, din Commonwealth și din alte țări ale lumii. Actualul comandant al Colegiului este Sir Tom Phillips KCMG.

În aceste zile, cursanții colegiului efectuează o călătorie de studii în România și în Republica Moldova.

Anul trecut, în februarie, Principele Radu a vizitat Colegiul Regal de Studii pentru Apărare și s-a întâlnit cu Sir Tom Phillips, cu cursanții și cu profesorii colegiului, pe care i-a invitat să viziteze România și Republica Moldova.

Fotografii de Daniel Angelescu

6 comentarii

  1. Vedinas Anca says:

    Multumesc frumos!
    O zi buna va doresc!

  2. In aceasta Sf zi Constantin si Elena , transmit sincerele mele felicitari ASR Principe Radu si Casei Regale a Romaniei pentru munca in propasirea Romaniei si Natiuni Romane!!Traiasca MS Margareta Custodele Coroanei Romaniei!!Traiasca Romania Regala!! Asa sa ne ajute Dumnezeu si Maica Domnului!!

  3. Liliana Sora says:

    ”Cu cât mai departe poţi privi înapoi, cu atât mai departe poţi vedea înainte, ” pentru că ” traiul este ceea ce primim, viaţa este ceea ce dăm ” şi ”ce rost are să trăim, dacă nu pentru a lupta întru cauze nobile şi a face din lumea asta tulbure un loc mai bun de trăit după ce noi ne-am dus? ” spunea Winston Churchill
    Tot respectul şi toată stima pentru Familiile Regale din Regatul Unit şi din România, pentru care ”preţul măreţiei este responsabilitatea.”( Winston Churchill )

  4. […] Prestigioasa instituție militară a fost fondată în anul 1927 la inițiativa lui Winston Churchill, sub numele de Imperial Defence College. Colegiul a fost vizitat de Familia Regală română în februarie 2017, iar membrii colegiului au vizitat Palatul Elisabeta în mai 2018. […]

  5. […] Prestigioasa instituție militară a fost fondată în anul 1927 la inițiativa lui Winston Churchill, sub numele de Imperial Defence College. Colegiul a fost vizitat de Familia Regală română în februarie 2017, iar membrii colegiului au vizitat Palatul Elisabeta în mai 2018. […]

  6. […] dialog cu cursanții în anul 2021. Cursanții Colegiului au mai trecut pragul Palatului Elisabeta în anul 2018. În anul 2017, Principele Radu s-a întâlnit cu profesorii și cursanții Colegiului la […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 49867927
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate