Vizită regală română la Crucea Roșie spaniolă

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, s-a întâlnit la sediu Crucii Roșii spaniole cu dl Javier Senent Garcia, președintele societății naționale. Majestatea Sa a fost însoțită de ambasadorul României în Regatul Spaniei, Excelența Sa doamna Gabriela Dancău, de reprezentanți ai Casei Majestății Sale și de diplomați ai ambasadei României.

Au fost discutate posibilități de cooperare între cele două mari organizații naționale de Cruce Roșie, precum și proiectele importante ale țării-gazdă, cu un puternic impact social.

Crucea Roșie spaniolă a fost creată în anul 1864, doar cu doisprezece ani mai devreme decât Crucea Roșie română, fondată în anul 1876, din inițiativa Reginei Elisabeta a României și a Regelui Carol I (pe atunci principi suverani).

Crucea Roșie spaniolă beneficiază de o amplă structură organizatorică, de un sistem vast și bine organizat de voluntariat și dezvoltă proiecte cu un puternic impact social, totodată asigurând ajutor medical tradițional. Unul dintre proiectele de mare valoare ale Crucii Roșii spaniole este HOMETELECARE, o asistență la domiciliu asigurată de la distanță.

 

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50017156
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate