Vizită regală la Radio România

Astăzi după-amiază, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au făcut o vizită la Societatea Română de Radiodifuziune. Cuplul regal a fost mai întâi oaspetele președintelui-director general al instituției, dl Georgică Severin. În cadrul întâlnirii a fost evocată legătura dintre Casa Regală și Radio România, începând de la fondarea societății, la 1 noiembrie 1928, în timpul primei domnii a Regelui Mihai I, trecând prin toate generațiile regale, până astăzi.

Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au vizitat apoi studiourile Radio România Actualități. Aici, cuplul regal s-a întâlnit cu jurnaliștii și tehnicienii postului de radio, cei care asigură fără întrerupere, zi și noapte, fluxul de știri destinat ascultătorilor.

Următorul departament al Societății Române de Radiodifuziune vizitat de Familia Regală a fost Teatrul Radiofonic. Aici, cuplul regal s-a întâlnit cu un număr de specialiști, de la regizori artistici și regizori de studio până la editori și tehnicieni. Unul dintre reprezentanții Teatrului Radiofonic a făcut o frumoasă surpriză Majestății Sale, cântând la pian prima strofă și refrenul Imnului Regal Român.

În încheierea vizitei, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au vizitat departamentul Orchestrelor Radio și au admirat performantul studio de înregistrare și transmisie în direct de la Sala Radio.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a adresat președintelui – director general invitația de a lua parte, împreună cu reprezentanți ai instituției, în luna noiembrie, la o seară la Castelul Peleș dedicată Societății Române de Radiodifuziune, la ceas aniversar.

Fotografii de Daniel Angelescu

10 comentarii

  1. Strungari Florin says:

    Mare respect pt Casa Regala si pt acei oameni profesinisti Radio România Actualități !!!

  2. Strungari Florin says:

    “….profesioniști…”

  3. Cristian Sandu says:

    Regina pe Tronul Tarii!

  4. Radulescu Dan says:

    Am avut o zi minunata ,alături de MAJESTATEA SA MARGARETA ! VA MULTUMESC MAJESTATE !!! Cu stima Radulescu Dan

  5. Gabriela Bucur says:

    RESPECT!!

  6. Mihaela-Nicoleta says:

    Superb!! Respect pentru Casa Regala!

  7. Liliana Sora says:

    Toată stima şi consideraţia pentru Familia Regală, pentru care radioul a fost şi este unul dintre mijloacele importante de comunicare şi informare a opiniei publice, iar Societatea Română de Radiodifuziune , această ”mare doamnă”, cum spunea Doina Jalea, este o instituţie de prestigiu care coordonează şi transmite programe informative şi culturale de mare interes pentru recepţia publică.
    Vă asigur de gratitudine şi respect deplin, de admiraţia, preţuirea şi aprecierea pe care o meritați zi de zi !

  8. Mariana says:

    Multa sanatate si va multumim ca sunteti alaturi de noi! Va iubesc! <3

  9. Elena says:

    Decența lor este o marcă de respect față de poporul român!

  10. Mare respect pt Casa Regala si pt acei oameni profesinisti Radio România Actualități !!!

    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania-

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54150201
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate