Vizită regală la Institutul de Fizică Nucleară

Majestatea Sa Margareta și ASR Principele Radu au fost oaspeții Institutului Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei din Măgurele.

Cuplul regal a vizitat reputata instituție de cercetare și învățământ marți, 24 aprilie 2018, și s-a întâlnit cu academicianul Nicolae Zamfir, directorul general al institutului, alături de grupul distinșilor directori ai instituției.

Familia Regală a participat la o întâlnire în sala de consiliu, unde a fost invitată să urmărească expunerea directorului general a proiectelor actuale de cercetare ale institutului.

Vizita a continuat la Acceleratorul de Particule cu un tandem de tensiune de 9 milioane de volți, una dintre cele mai importante realizări în domeniu din întreaga lume.

De asemenea, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au vizitat noul proiect, circumscris Uniunii Europene, Centrul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics  (ELI-NP), unde lucrările de asamblare sunt pe ultima sută de metri. Acest proiect curajos și de anvergură plasează România pe primele locuri în Europa în domeniu.

Institutul  a fost creat în anul 1949 și, în aproape șaptezeci de ani de existență, s-a dezvoltat continuu, ajungând astăzi la o cifră impresionantă de colaboratori, proiecte, contracte și teme de cercetare. Potențialul aplicațiilor descoperirilor în sfera nucleară în domeniul economic, al sănătății, ecologiei și industriei face din fizica și ingineria nucleară unul dintre subiectele fundamentale ale viitorului.

Institutul este un loc ce atrag românii din afara țării, pe cei care au absolvit prestigioase universități și pe cei care și-au construit excepționale cariere în străinătate. Tot la Măgurele sunt doritori să vină cercetători de toate vârstele din multe țări ale lumii.

Fotografii de Daniel Angelescu

5 comentarii

  1. Cristian Sandu says:

    Casa Regala stie sa promoveze valori adevarate! In anul centenarului, Romania Regat!

  2. Felicitari din suflet ,Majestate!!Felicitari, Alteta!!Doamne-ajuta!!

  3. Gabriela Bucur says:

    RESPECT!

  4. jurist Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Felicitări ! Trăiască MS Margareta Regina Românilor ! Nihil Sine Deo !

  5. Diana Lucia Zotescuu says:

    Acest Institut de Fizica Nucleara de la Magurele este de importanta mondiala si, desigur, o mandrie nationala care merita a fi vizitat la un astfel de nivel maxim. Maajestatea Sa si Alteta Sa Regala au vazut astfel, cu proprii Lor ochi, inca un obiectiv de rang superior al cercetarii romanesti de profil pe care, cu siguranta, il vor include in programul de promovare externa.

Leave a Reply to Cristian Sandu Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50004415
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate