Vizită regală la Banca Națională a României

Vineri, 26 ianuarie 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și ASR Principele Radu au vizitat Banca Națională a României, unde au fost musafirii guvernatorului BNR, dl academician Mugur Isărescu.

Cuplul regal a fost invitat să viziteze tezaurul băncii, precum și muzeul, galeria guvernatorilor, biblioteca, birourile și încăperile istorice ale edificiului. Banca Națională, ca și palatul vechi și palatul nou ale băncii sunt puternic legate istoric și instituțional de Coroana română.

Toate generațiile regale au colaborat, mai întâi constituțional, iar în anii noștri instituțional, cu această entitate fundamentală a Statului român. După revenirea Familiei Regale în țară, vizitele la Banca Națională ale Regelui Mihai și Reginei Ana au fost frecvente.

Guvernatorul BNR și Majestatea Sa au evocat evenimentul dedicat împlinirii de către Regele Mihai I a vârstei de 90 de ani, găzduit de Banca Națională în octombrie 2011.

De-a lungul vizitei, cuplul regal și guvernatorul BNR au discutat despre proiecte comune, ca și despre principii și valori pe care Banca Națională și Coroana Română le slujesc.

Majestatea Sa și Principele Radu au depus, în chip simbolic, o floare roșie la monumentul din interiorul palatului vechi al BNR dedicat lucrătorilor băncii care și-au pierdut viața în Primul Război Mondial.

Fotografii de Daniel Angelescu

18 comentarii

  1. Cristian E. says:

    Nihil Sine Deo!!!!

  2. Cristina Popescu says:

    O intalnire deosebita! Fotografii de colectie. Nihil sine deo!

  3. Ce poate fi mai frumos!!!Traiasca Regina!!Respect pentru Familia Regala si Casa Regala a Romaniei °Respect pentru Guvernatorul BNR!!Sper sa fie cu folos aceasta vizita pentru Familia Regala,Casa Regala a Romaniei,Romania si Natiunea Romana!!Nihil Sine Deo!!Asa sa ne ajute Dumnezeu si Maica Domnului !!!

  4. Alice Butu - Italia says:

    Senza parole… Stupendo! Viva la monarchia !!!

  5. Georgeta Herea says:

    Respet și admirație petru, Familia Regală A României !!!
    Doamne Ajută, această ȚARĂ !!!

  6. Mihai Maria says:

    În sfârsit Casa Regală primește respectul cuvenit! Trăiască Monarhia constituțională! TRĂIASCĂ REGINA MARGARETA A ROMÂNIEI!

  7. Muscanescu Cristina says:

    Trăiască Monarhia constituțională ! TRĂIASCĂ REGINA MARGARETA A ROMÂNIEI !

  8. Carlo Franco - Venezia, Italia says:

    I’m writing from Italy, being simply one among the “18 milioane de vizitatori unici” of the website Romaniaregala. I was very pleased to discover the website, together with Familiaregala.ro, in december 2017, in the days which immediately followed the death of His Majesty the King Mihai.

    First of all, I would like now to pay hommage to the memory of His Majesty (I discovered only too late that by the Rumanian Institute in my hometown I would have had the opportunity to leave a condoleance message). The more I know about His life, the better I understand and appreciate His high sense of dignity. Even when after a long exile He came back to his homeland, and was faced with some distrust (not to say worse) by the local government, He did not utter a single public word of complaint. His silence allows us now to see very clearly, who was right, and who was afraid…

    I would also express my deep appreciation for everything is being done in order to spread information about the Familia Regală (activities, visits, foundation, charities, concerts, scholarships, etc.). The noble, actually regal style of the activities is properly shown on the web, not least grace to the beautiful pictures (I refer only to the “Săvârșin trist” series).

    I think, it would be very interesting for many to find more English stuff about Familia Regală (I’m trying to learn some basic Rumanian, but despite my Latin, and my Italian, some texts or interviews are difficult). Reading Her Majesty’s Christmas message in English was great. Some past items could also be offered: it would be very profitabile to read the English translation of some speeches by the late King Mihai (for example, His speeech to the Parliament in 2011, since the video is not easy to follow, for me at least).

    As you can understand, I have been very impressed by realizing the importance, and the dignity, of the Familia Regală. It is absolutely true, as Her Majesty observed, that all which was done in the days of the mourning has contributed to assess a worldwide honorable image of Rumania.

    Thank you also for all that. My respect to Her Majesty, and best wishes for Her success, and the future achievements of the Familia Regală.

    Carlo Franco
    Venezia

    P.S. A large amount of stuff is available on the net: nevertheless, some media could be amended (the Wikipedia entries about Her Majesty do not seem so satisfactory: for example, no mention of Her return to Romania in january 1990 in the English version; see also the incorrect title in the Italian version, and so on).

  9. lesevschi eugenia says:

    Superb, Traiasca Monarhia, NIHIL SINE DOE, NIHIL SINE REX!

  10. Ritta Stoica says:

    Respect pentru Familia Regala, Respect pentru Guvernatorul BNR.
    Nihil Sine Deo

  11. Emilian T.Vandenboer says:

    Majestate,

    cum privesc fotografiile si urmaresc cu deosebita atentie activitatile Majestatii Voastre sunt convins ca Majestatea Voastra va fi pentru Regatul Romaniei leacul cel mai de pret in sensul renasterii Patriei noastre.
    Felicit pe Majestatea Voastra pentru elanul si inima pe care le depuneti pentru Romania.
    Asa sa binecuvanteze Dumnezeu pe Majestatea Voastra,
    Cu adanc respect pentru Monarhia Cosntitutionala
    Emilian T.Vandenboer

  12. Popescu Gilda says:

    Da .E frumoasă și distinsă Regina noastră Margareta.Are toate calitățile. Respect.

  13. Reliana says:

    E frumos ca un italian intelege importanta.monarhiei romane. Traiesc in Italia si sunt surprinsa cat de negativi sunt italienii in ceea ce priveste Monarhia in general. Va iubim, Majestate!

  14. Tudor, Daniela, Andrei și Ana-Maria J. says:

    Imi cer scuze… nu stiu sa ma adresez… dar zic…
    Majestate
    Veniti
    REGINA ROMÂNIEI

  15. Ioana Rusu says:

    O cladire superba ca multe altele din tara noastra! Superbe fotografii! Traiasca Regina Margareta si Printul Radu ! Oamenii acestia fac cinste tarii!

  16. Diana Lucia Zotescu says:

    Doresc Majestatii Sale si Altetei Sale Regale Principelui Radu mult succes in ducerea la bun sfarsit a acestui cel mai recent proiect de colaborare cu Banca Naitonala, proiect care, daca s-ar realiza, ar conduce la repatrierea – in fine !! – a Tezaurului National al Romaniai ramas captiv la “cinstitii’ nosri vecini de la rasarit.

  17. Stancu Ileana Lelia says:

    – Altetele Voastre , Va multumim duios fiindca ne permiteti sa Va vedem din cand in cand. Speram sa aveti o perioada mai linistita ,mai prietenoasa . Va urmarim cu drag si cu deosebit respect. ileana lelia stancu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50402315
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate