Vizită regală în Belgia, martie 2024 (II)

În seara de luni, 18 martie, Custodele Coroanei și Principele Consort au vizitat Primăria din Saint-Gilles, comună integrată în capitala Bruxelles. Primăria reprezintă un veritabil monument istoric neo-renascentist, construit în 1904, o perioadă de înflorire a zonei. Această perioadă s-a definit, în Saint-Gilles, printr-o dezvoltare arhitectonică remarcabilă, în special în stil Art Nouveau, pe teritoriul comunei aflându-se și casele memoriale ale celor mai importanți reprezentanți ai stilului, Victor Horta și Paul Hankar. AGERPRES

Oaspeții regali români au fost întâmpinați de domnul Jean Spinette, primarul din Saint-Gilles, cu care au avut un dialog vizând principalele elemente de interes în relația cu această componentă a capitalei Belgiei, în special legăturile culturale și cele legate de comunitatea de români din aceasta. Au făcut și o scurtă oprire la statuia emblematică a clădirii, la ”La Porteuse d’eau” care a fost îmbrăcată în costum tradițional românesc special pentru această ocazie. Statuia are o semnificație aparte, fiind o mărturie a activităților din Saint-Gilles în perioada preindustrială, profesiile ulterior apărute fiind, la rândul lor, evidențiate prin statuete plasate pe fațada primăriei. HISTOIRES ROYALES

În superb decorata Sală de Căsătorii a Primăriei Saint-Gilles, a avut loc un eveniment aniversar dedicat Centenarului vizitei de Stat a României în Belgia. Cu această ocazie, a fost inaugurată o expoziție vizând vizita suveranilor României Mari din 1924, prin alocuțiuni ale reprezentanților Familiei Regale, primarului comunei, ambasadorului României în Regatul Belgiei, urmate de o prezentare extinsă făcută de domnul Nicolae Pepene, director al Muzeului Județean de Istorie Brașov, de la care provin lucrările. Participanții au urmărit un concert de muzică clasică de înaltă ținută, susținut de Cvartetul Lakmé – Maria Boilă, cvartet care și-a făcut un renume în cadrul concertelor de prânz de la Palais des Beaux-Arts din Bruxelles și a fost ales în repetate rânduri să reprezinte Belgia și Orchestra Națională a Belgiei în misiuni diplomatice în străinătate, inclusiv în cadrul vizitei Regelui Philippe în Polonia din anul 2015. Repertoriul a fost ales din lucrările lui George Enescu, amintind de faptul că, la vizita regală din 1924, oficialitățile din Bruxelles au organizat un concert în care celebrul compozitor a dirijat ”Rapsodia Română”. HISTOIRES ROYALES

Surpriza serii a constituit-o dezvelirea, de către primar, a plăcii cu numele “Strada României”, numită astfel cu ocazia vizitei regale, prin votul consiliului local al Comunei Saint-Gilles. RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI

La sediul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord

©AGERPRES

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50320760
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate