Principele Radu la Chișinău, Bălți, Cimișeni, Regina Maria și Purcari, 18-20 aprilie 2016

 Știre Pro TV Moldova

Interviu Radio Chișinău

Luni, 18 aprilie 2016, Alteța Sa Regală Principele Radu a început o vizită de trei zile în Republica Moldova, care a cuprins un număr de 16 întâlniri cu caracter oficial și public.

Principele a vizitat municipiile Chișinău și Bălți, precum și satele Regina Maria, Cimișeni și Purcari. În această vizită, Alteța Sa Regală a fost însoțit de 23 de oameni de afaceri din Cluj, de o delegație a primăriei comunei Săvârșin din județul Arad, precum și de reprezentanți ai Revistei Timpul, de la Iași.

A fost a doua vizită publică în afara țării a Familiei Regale în anul 2016. În zilele de 5-7 aprilie, Principele Radu a vizitat Republica Turcia.

Principele Radu s-a întâlnit în prima zi a vizitei cu Președintele Parlamentului Republicii Moldova, dl Andrian Candu. Discuțiile s-au purtat pe tema proiectelor Familiei Regale de susținere a Republicii Moldova pe calea integrării în Uniunea Europeană. De asemenea, au fost discutate proiecte de sprijinire a educației și culturii, a diplomației și economiei țării.

În cursul vizitei, Principele Radu a fost însoțit de o amplă delegație economică reprezentând companii private din județul Cluj și din Transilvania, interesate în colaborarea cu parteneri economici din Republica Moldova.

În cele trei zile ale vizitei, Alteța Sa Regală a avut întâlniri cu viceprim-ministrul și ministru al Economiei, dl Octavian Calmîc, cu ministrul Apărării, dl Anatolie Șalaru, cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, dl Eduard Grama, și cu ministrul Culturii, dna Monica Babuc. Reprezentanților Executivului moldovean le-au fost prezentate personalitățile care au însoțit pe Principele Radu în vizită și proiectele pe care acestea doresc să le dezvolte, în domeniul economic și cultural.

Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu președintele Academiei de Științe a Moldovei, profesorul Gheorghe Duca, și cu primarul Municipiului Chișinău, dl Dorin Chirtoacă. Ambele instituții moldovene desfășoară proiecte cu Familia Regală, îndeosebi pe teme științifice, educaționale, culturale și de dezvoltare economică. Din partea Custodelui Coroanei, Principele Radu a donat Primăriei Municipiului Chișinău o pictură în ulei reprezentând, simbolic, Castelul Regal Peleș.

Principele Radu a vizitat Academia Militară a Forțelor Armate “Alexandru cel Bun”, unde a ținut o prelegere pe teme de securitate națională în fața unui număr de 30 de ofițeri și ofițeri cu grad superior, precum și civili cursanți ai academiei. Alteța Sa Regală a făcut, cu această ocazie, o donație de carte de specialitate academiei. La întâlnirea cu profesorii și studenții militari a luat parte ministrul Apărării Naționale, dl Anatolie Șalaru. Principele Radu a oferit Academiei Militare a Forțelor Armate “Alexandru cel Bun” din partea Custodelui Coroanei române un portret al Regelui Ferdinand Întregitorul realizat de pictorul militar Valentin Tănase, ilustrând Suveranul României Mari pe câmpul de luptă, în timpul Primului Război Mondial.

Principele a vizitat Liceul Teoretic “Regele Mihai” din Cimișeni, Liceul “Gheorghe Asachi” din Chișinău și Liceul Academiei Republicii Moldova. Liceul Asachi, ca și fosta lui capelă, au fost ctitorite de Regina Maria și au purtat numele Suveranei României Mari. La Liceul Teoretic “Regele Mihai”, Alteța Sa Regală a făcut o donație de carte din partea Custodelui Coroanei române și a sa. În grădina liceului, Principele a plantat un stejar.

La Bălți, marți, 19 aprilie 2016, Principele Radu a vizitat Catedrala “Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ctitorie din anul 1935 a Regelui Carol al II-lea. La Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Alteța Sa Regală a prezidat o întâlnire între oamenii de afaceri clujeni și reprezentanți ai domeniului economic din Bălți.

La Chișinău și Bălți, Alteța Sa Regală a asistat la lansarea volumului “Calea europeană a Republicii Moldova”, coordonat de profesorii Sorin Bocancea și Radu Carp și publicat de Editura Adenium din Iași. La Chișinău, volumul a fost lansat la sediul Uniunii Scriitorilor, în prezența unui mare număr de scriitori, jurnaliști și oameni de artă basarabeni. În municipiul Bălți, Alteța Sa Regală a fost  oaspetele Universității “Alecu Russo”, iar lansarea volumului a avut loc în Aula Mare, în prezența unui mare număr de studenți, profesori și invitați din Italia și din România.

În dimineața ultimei zile a vizitei, miercuri, 20 aprilie 2016, Principele Radu a vizitat podgoria “Purcari”, deținătoare a titlului de Furnizor al Casei Regale. La vizită au luat parte membrii delegației clujene ai oamenilor de afaceri. În parcul podgoriei, Alteța Sa Regală a plantat un butaș de viță de vie, din soiul Sauvignon alb.

Cu o zi înainte, Alteța Sa Regală s-a aflat pentru a patra oară în Raionul Soroca, unde a vizitat satul Regina Maria. Întreaga suflare a localității a fost prezentă la ceremonia de dezvelire a bustului Reginei Maria, oferit de Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare. În grădina primăriei, Principele Radu a plantat un brad.

Principele a vizitat din nou Gimnaziul Regina Maria, unde a oferit cărți și discuri cu muzică profesorilor și elevilor.

Cu ocazia vizitei în satul Regina Maria a fost semnat, în prezența Alteței Sale Regale, acordul de înfrățire între comuna Săvârșin din județul Arad și satul Regina Maria din Raionul Soroca, două localități surori aflate la 700 de kilometri distanță.

Fotografii de la întâlnirea cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare

Academia Militară a Forțelor Armate “Alexandru cel Bun”

Liceul Academiei de Științe a Moldovei

Fosta capelă și Liceul Gheorghe Asachi, numite în trecut “Regina Maria”

Liceul Teoretic “Regele Mihai” din satul Cimișeni

Primăria Municipiului Chișinău

Întâlnirea cu președintele Parlamentului, dl Andrian Candu

Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Bălți

Plimbare prin centrul municipiului Bălți

La Agenția de Dezvoltare Regională Nord

La Universitatea “Alecu Russo” din Bălți

În satul “Regina Maria”

Podgoria Purcari

Fotografii de Bogdan Șerban-Iancu și Mihai Covrig.

13 comentarii

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Sunt deosebit de insufletitoare denumirile de larga semnificatie ROMANEASCA pe ambele maluri ale Prutului, denumiri ce gtin de istoria noastra comuna: |Ac\ademia Militara “Alexandru cel Bun” (Chisinau), Liceul “Gheorghe Asachi” (Chisinau), Lic\

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    Sunt deosebit de insufletitoare denumirile de larga semnificatie ROMANEASCA pe ambele maluri ale Prutului, denumiri ce tin de istoria noastra comuna: Academia Militara “Alexandru cel Bun” (Chisinau), Liceul “Gheorghe Asachi” (Chisinau), Liceul Teoretic “Regele Mihai” (Cimiseni), Universitatea “Alecu Russo” (Balti). Acestea, si multe altele, imi sporesc nadejdea ca, intr-o buna zi, poate foarte curand, aceste vizite ale membrilor Casei noastre Regale in Basarabia sa devina nu doar de rutina, dar si efectuate in interiorul tarii, si nu inafara ei.

    Alteta Sa Regala Principele Radu contribuie, prin vizita Sa alaturi de numeroasa delegatie ce Il insoteste, la adancirea relatiilor noastre cu fratii romani de peste Prut. Prezenta membrilor Casei Regale printre romani, oriunde in tara sau inafara ei, le confera acestora un sentiment de siguranta, de unitate. Alteta Sa se face astfel purtatorul de mesaj al dragostei si solidaritatii noastre pentru co-nationalii nostri basarabeni. Ei au nevoie sa stie acest lucru, ca noi si ei formam un singur trup national.

    Binecuvantati de Dumnezeu sa fie toti basarabenii, cei adanc incercati de viscolul siberian al istoriei !
    prof. Diana Lucia Zotescu

  3. Pantea Alexandru - Sorin says:

    Vizita pe care o efectueaza ASR Principele Radu al Romaniei in Republica Moldova – alaturi de cele din trecut – se constituie intr-unul dintre putinele exemple de implicare a unei personalitati din Romania pe calea unui proces de unificare sau de apropriere pe calea reunificarii celor doua state romanesti.

    Din pacate, niciunul dintre politicienii celor doua state nu a inteles sa inceapa un asemenea dialog totul ramand la stadiul de lozinci pe care din cand in cand un interes electoral il impune.

    Este inca o dovada ca sistemul republican, in aceasta materie, este unul gresit pentru ca fiecare dintre cele doua state se raporteaza intr-un final la interesele de partid ale guvernarii neexistand un grup de personalitati care sa conduca o asemenea miscare in mod permanent.

    In august 2016 se implinesc – din cate imi amintesc eu – 25 de ani de la declararea independentei Republicii Moldova. S-a facut ceva in mod concret pe calea reunificarii sau integrarii sociale, economice si culturale a celor doua state de catre guvernarile republicane ce s-au succedat de o parte si de alta a Prutului? Raspunsul este Nu.

    In mod normal, daca tot nu s-a dorit – intr-un mod de altfel tacit si cu rea-credinta de catre diferitele guvernari ale celor doua state – o Unire, s-ar fi putut crea macar – in pregatirea si asteptarea acestui moment istoric o Uniune economica si sociala asemanatoare Uniunii Benelux-ului. S-ar fi putut realiza inclusiv o Uniune Vamala si de paza comuna a frontierelor. Am fi putut avea un minister comun al unificarii legislative care ar fi putut, spre exemplu, sa coordoneze crearea de Coduri de legi comune – cum ar fi codul civil sau de procedura civila. In acelasi timp ar fi trebuit sa avem un sistem unic de cadastru, topografie si publicitate imobiliara ca si institutia Oficiilor Registrului Comertului. Ar fi trebuit ca locuitorii ambelor tari sa poata tranzactiona liber proprietati si bunuri in interiorul unui spatiu economic unic si integrat. Apoi generatia urmatoare ar fi definitivat Unirea. Politicienii ambelor state s-ar fi putut inspira din istoria dezvoltarii interne – economica, monetara si legislativa a Imperiului German intre 1871 si 1914.

    De aceea consider ca initiativa Casei Regale a Romaniei in aceasta chestiune este mai mult decat binevenita cu atat mai mult cu cat departarea reciproca ce a avut loc pe toate planurile in acesti 25 de ani a facut ca singura institutie la care sa se mai poata raporta cele doua state sa fie astazi Casa Regala a Romaniei.

  4. Emilian T.Vandenboer says:

    Deosebit de importanta aceasta vizita. Oare va fi ultima cand Alteta Sa Regala Printul Radu mergand spre Basarabia trece granita de stat ? Sa speram !!!
    Doamne ajuta pentru ca Dumnezeu iubeste Romania si
    Monarhia renaste Romania !
    Cu adanc respect fata de Casa Regala de Romania
    Emilian T.Vandenboer

  5. Cristian Sandu says:

    Consecventa ASR Principelui Consort Radu in cultivarea relatiilor cu Moldova de peste Prut este admirabila!

  6. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    CU ADMIRATIE SI DORINTA CA VIZITA SA AIBA CELE MAI BUNE
    REUSITE !

  7. stancu ileana says:

    ALTETEA Voastra , PRINTUL RADU , va doresc un sejur incununat de succes . Sunt convinsa ca vizita Dumneavoastra in Basarabia inseamna o mare bucurie pentru fratii moldoveni . Cu deosebita consideratie , ileana lelia stancu

  8. Lucia Argint says:

    Am așteptat Vizita Altețelor Sale Regale din 2009 la LT ”Gh. ASachi” din Chișinău….Atunci ne-am adresat Majestății Sale Regelui Mihai I cu rugămintea de a valida trecutul istoric al acestei instituții sub egida Casei Regale a României http://www.romaniaregala.ro/jurnal/lucia-argint-din-chisinau/ Am așteptat anul acesta să primească și Liceul ”Gh. Asachi” Înaltul Patronaj al Principelui Radu al României. Poate cu următoarea vizită…. Așteptăm și Sperăm…
    Impresiile de pe urma acestei vizite sunt unele dintre cele mai frumoase, și vor fi obligatoriu reflectate în presa locală. Vă așteptăm cu drag și altă dată
    Cu adanc respect fata de Casa Regala de Romania
    Lucia Argint, profesor de istorie LT ”Gh. Asachi”, Chișinău

  9. Diana Lucia Zotescu says:

    Doamnei Lucia Argint:

    Poate ca rugamintea ce ati adresat in 2009 Majestatii Sale Regelui Mihai de “a valida trecutul istoric al acestei institutii (Lic. Teoretic ‘Gh. Asachi’ – not. aut.) sub egida Casei Regale a Romaniei” – dupa exprimarea dvs., nu a fost inteleasa ca o solicitare de acordare a Inaltului Patronaj Regal (care se acorda la cerere, nu se ofera, asa cum se ofera de exemplu ordinele si medaliile), sau poate ca situatia din 2009 nu permitea acest lucru.

    Cred ca ar trebui sa solicitati din nou, de data asta exprimandu-va clar in ideea acordarii de PATRONAJ, nu de ‘validare a trecutului istoric’. O discutie telefonica cu doamna Sandra Gatejeanu Gheorghe, Director al Protocolului Regal ar fi, cred eu, foarte lamuritoare. Mult succes Dumneavoastra, profesorilor si elevilor prestigiosului liceu “Gh. Asachi” din Chisinau.

    Cu salutari cordiale,

    prof. Diana Lucia Zotescu

  10. […] Principele Radu a vizitat Academia Forțelor Armate “Alexandru cel Bun”. Principele a fost întâmpinat de secretarul de Stat al Ministerului Apărării, domnul Sergiu Plop, și de rectorul academiei, colonelul Iurie Gîrneț. La întâlnire au luat parte ambasadorul României la Chișinău, reprezentanții Casei Majestății Sale, precum și prorectorii academiei și ofițeri din conducerea instituției. Alteța Sa Regală a mai vizitat academia în anii 2015 și 2016. […]

  11. […] Principele Radu a vizitat Academia Forțelor Armate “Alexandru cel Bun”. Principele a fost întâmpinat de secretarul de Stat al Ministerului Apărării, domnul Sergiu Plop, și de rectorul academiei, colonelul Iurie Gîrneț. La întâlnire au luat parte ambasadorul României la Chișinău, reprezentanții Casei Majestății Sale, precum și prorectorii academiei și ofițeri din conducerea instituției. Alteța Sa Regală a mai vizitat academia în anii 2015 și 2016. […]

  12. […] În aprilie 2016, cu prilejul celei de-a noua vizite regale, Principele Radu a vizitat Chișinău, Bălți și comunele Cimișeni, Regina Maria și Purcari. […]

  13. […] În aprilie 2016, cu prilejul celei de-a noua vizite regale, Principele Radu a vizitat Chișinău, Bălți și comunele Cimișeni, Regina Maria și Purcari. […]

Leave a Reply to Diana Lucia Zotescu Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50019530
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate