Vizită în Landul Baden-Württemberg

Principesa Moștenitoare și cu mine am avut o vizită de două zile în Germania, pentru a reprezenta Familia Regală a României la ceremoniile de la Castelul Salem, prilejuite de împlinirea vârstei de 80 de ani de către șeful Familiei Mari-Ducale de Baden, Alteța Sa Regală Maximilian al II-lea, Markgraf de Baden.

Călătoria în Landul Baden-Württemberg a fost a opta vizită publică externă a Familiei Regale a României, în anul 2013. În zilele de 8 și 9 februarie, Majestatea Sa Regele Mihai, însoțit de Principesa Moștenitoare, de mine și Principele Nicolae, a vizitat Cetatea Vatican, unde a participat, în prezența Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea, la aniversarea a 900 de ani de la recunoașterea Ordinului Suveran de Malta. În ziua de 10 februarie 2013, Principesa Moștenitoare și cu mine am fost primiți la Palatul Buckingham de către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord, în cadrul unei vizite de cinci zile în Anglia. În zilele de 20-22 martie 2013, am reprezentat Casa Regală a României la Salonul de carte de la Paris, unde România a fost invitat de onoare. În zilele de 9-11 aprilie, Principesa Moștenitoare și cu mine am reprezentat România la Summit-ul Eurasiatic Marmara de la Istanbul, ediția a XVI-a. În perioada 22-27 aprilie, Principesa Moștenitoare și cu mine am vizitat Statele Unite ale Americii. În zilele de 25 și 26 mai, Principesa Moștenitoare și cu mine am vizitat Serbia, unde am luat parte la ceremoniile de Stat pentru repatrierea rămășițelor pământești ale Regelui Petru al II-lea, Reginei Alexandra și Reginei Maria ai Iugoslaviei. În zilele de 2-8 iunie 2013, Principesa Moștenitoare și cu mine am făcut o vizită la Londra și Windsor, în care ne-am întâlnit cu Principele de Wales.

Maximilian al II-lea s-a născut la 3 iulie 1933, la Castelul Salem, fiu al Principelui Berthold, Markgraf de Baden și al Principesei Theodora, Markgräfin de Baden. Mama Principelui Maximilian s-a născut principesă a Greciei și Danemarcei și a fost sora mai mare a Ducelui de Edinburg.

Maximilian al II-lea, Markgraf de Baden și soția sa, Valerie, Markgräfin de Baden, au fost oaspeții Regelui Mihai și ai Reginei Ana la București și Sinaia, în iunie 2008 și octombrie 2011, la Nunta de Diamant și Jubileul de 90 de ani. De asemenea, Principii ereditari de Baden, Altețele Lor Regale Bernhard și Stephanie, au vizitat România acum câteva săptămâni, în 29 aprilie-1 mai 2013.

Ceremoniile de la Castelul Salem au cuprins un dineu oficial, în seara zilei de sâmbătă, 6 iulie 2013, precum și o recepție în dimineața zilei de duminică, 7 iulie 2013. Au fost prezenți reprezentanți ai Familiilor Regale ale Spaniei, Iordaniei, Serbiei, Greciei, Austriei, Bavariei, de Württemberg și de Hohenzollern.

Familia Mare-Ducală de Baden a oferit un garden-party, la Castelul Salem, în ziua de vineri, 4 iulie 2013, pentru autoritățile locale ale Landului Baden-Württemberg și personalități germane.



 

13 comentarii

  1. Nicoleta C. says:

    Am avut si eu onoarea de-ai cunoaste pe Altețele Lor Regale Bernhard și Stepanhie, cand au vizitat si Muzeul Satului. Sunt absolut minunati!

  2. Mä bucurä cä A.S.R. Principesa de coroanä, Principesa Mostenitoare Margareta a Romäniei impreunä cu A.S.R. Principele Radu a Romäniei se aflä in Landul Baden-Württemberg, Landul unde sänt acuma acasä, dar tara mea natalä Transilvania nu am uitat-o. Doresc AALLRR zile frumoase la noi, in Germania.

    Multe felicitäri de bine si sänätate,
    cu drag,
    Dietmar Melzer
    Deutschland/Germania

  3. Am avut onoarea sä- vorbesc cu A.S.R. Ducele Carl de Württemberg la o activitate caritativä si voluntarä, fiind dänsul, membru de onoare a asociatiilor voluntare din Baden-Württemberg. Ducele Carl de Württemberg imi zicea cä este vär cu M.S. Regele Mihai I. al Romäniei. Ducesa Diane de Württemberg este o prietenä bunä cu A.S.R. Principesa Mostenitoare Margareta a Romäniei.
    Cu drag,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania-

  4. Ionela Moraru says:

    …sunt si legaturi de sange, mama regelui carol 1 a fost principesa de baden

  5. Cerasela Platz says:

    Frumos, multumita Domnului si tuturor semenilor care infaptuiesc voluntariat.

  6. idiceanu carmen says:

    FRUMOS-DORESC, SANATATE SI BUCURII DE LA ACTELE DE CARITATE infaptuite de persoane speciale, pentru care,caritatea reprezinta firul rosu al vietii
    sa fim mindri cu casa regala deRomania! romani adevarati!

  7. idiceanu carmen says:

    MULTUMIRI ASOCIATIILOR DE VOLUNTARIAT DIN BADEN-W

  8. Elena Seghedin says:

    Si eu ma alatur celor care felicita casa regala a Romaniei pentru ca..stie cum sa ne mentina relatii strinse cu celelalte case regale. Cred ca e foarte important pentru Romania – de azi, de miine….Aceasta este calea, in opinia mea.
    Sejur placut si cu impliniri pe multiple planuri!
    cu pretuire din …Iasi

  9. Diana Lucia Zotescu says:

    Astfel de participari ale Familiei Regale la evenimente de o semenea inalta tinuta, atat inafara tarii cat si acasa contribuie, mai mult decat multe vizite ale unor delegatii oficiale, la plasarea Romaniei, in mod facorabil, in atentia celor ce fauresc destinele Europei. Casa Regala a Romaniei isi indeplineste astfel in mod excceptional rolul de reprezentare a tarii. Se stie ca, in materie de prestigiu international, functioneaza principiul “spune-mi cine te reprezinta, ca sa-ti spun cine esti”. Sper ca din ce in ce mai multi romani sa isi dea seama de acecst lucru.
    Diana Lucia Zotescu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50572077
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate