Trei premii ale Societății Civile pentru Fundația Regală Margareta a României

Trei programe ale  Fundației Regale Margareta a României au fost premiate la Gala Societății Civile 2019.

Evenimentul a avut loc marți, 4 iunie, la Ateneul Român și a adus recunoaștere celor mai valoroase proiecte desfășurate de organizațiile ne-guvernamentale din România.

Fundația Regală Margareta a României a fost distinsă cu Premiul I la categoria Asistență socială, pentru programul Telefonul Vârstnicului. De asemenea, a primit Premiul III la categoria Artă și Cultură, pentru programul Tinere Talente și Premiul III la categoria Incluziune socială, pentru Fondul Special pentru Copii.

Fundația

În comunități vulnerabile de pe întreg teritoriul României, Fundația Regală Margareta a României oferă beneficiarilor săi instrumentele și cunoștințele pentru ca aceștia să se poată ajuta singuri. Acordăm ajutor individualizat copiilor, vârstnicilor, familiilor aflate în situații de criză și sprijinim comunitățile în identificarea de resurse proprii pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

Pentru ca programele pe care le dezvoltă să fie sustenabile pe termen lung, Fundația încheie parteneriate puternice în comunitățile în care activează. Astfel, organizația beneficiază de susținerea autorităților și a instituțiilor locale, a sectorului de afaceri, a școlilor, bisericilor și a societății civile.

În proiectele pe care le dezvoltă, fundația aduce laolaltă copii, tineri și vârstnici și încurajăm activitățile intergeneraționale, dialogul și schimbul reciproc între generații. Atât cei mici, cât și cei în vârstă, atât tinerii cât și părinții au multe de învățat dintr-o întâlnire intergenerațională.

Telefonul Varstnicului este prima linie telefonică gratuită dedicată bătrânilor. Dincolo de ALO, o voce caldă și înțelegătoare oferă un răspuns și o vorbă bună persoanelor în vârstă, care au nevoie de o informație practică sau, pur și simplu, vor să stea de vorbă cu cineva care îi ascultă.

În cadrul Centrului Comunitar Generații veți vedea împreună copii și vârstnici care pictează, tineri care învață limba engleză, vârstnici care își scriu memoriile și le dictează apoi voluntarilor care le introduc în calculator. În atmosfera veselă și dinamică de la Centrul Generații, vârstnicii reușesc să uite de singurătate și de izolare, să se simtă utili și să se „molipsească” de optimismul celor tineri. Pe lângă București, în acest moment, metoda de lucru intergenerațională a fost extinsă în 4 județe: Galați, Prahova, Mureș și Covasna.

În cadrul programelor fundației, accentul este pus pe școlarizare și prevenirea abandonului școlar și, de aceea, Fundația colaborează strâns cu școlile sau grădinițele din comunitate. Plecând de la nevoile copiilor din aceste comunități vulnerabile, fundația oferă apoi sprijin și servicii integrate familiilor acestor copii precum și tuturor membrilor comunității.

Fondul Special pentru Copii oferă ajutor de urgență în special acelor copii care riscă să abandoneze școala din cauza lipsurilor materiale și a problemelor sociale cu care se confruntă familiile lor.

Programul Tinere Talente susține și promovează tineri artiști talentați din familii cu venituri mici, care nu-și pot dezvolta talentul din cauza lipsurilor materiale și financiare.

Proiectul este destinat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază pe parcursul anului la școlile și universitățile de artă și muzică din țară și care provin din familii cu posibilități materiale reduse, punându-i astfel în dificultatea de a-și dezvolta, perfecționa și promova potențialul artistic.

1 comentariu

  1. Diana Lucia Zotescu

    Felicitari acestui inimos colectiv care contribuie la implinirea generoaselor scopuri ale Fundatiei Regale.

Lasa un comentariu

© 2007-2019 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 25584432
Familia Regală           Fundația Regală Margareta a României           YouTube          YouTube Filme          Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate