Seara TAROM la Palatul Elisabeta, 11 iunie 2013

Marți, 11 iunie 2013, Sala Regilor a Palatului Elisabeta a găzduit o nouă seară, dedicată liniilor aeriene naționale. TAROM, care va împlini în septembrie 2014 șaizeci de ani de existență, se așază, în istoria contemporană românească, alături de alte câteva instituții definitorii ale modernizării și conectării României la lume, precum Radioul național sau Televiziunea națională.

Deși apărut în perioada Războiului Rece, când Cortina de Fier căzuse peste Europa, TAROM are rădăcini mai adânci decât atât, în secolul XX, primele zboruri de călători în România fiind efectuate încă din anul 1920. De altfel, Majestatea Sa Regele a urcat la bordul unor avioane, care efectuau curse de călători în colaborare cu Air France, la sfârșitul anilor 1920.

Seara Palatului Elisabeta a dorit să prezinte public aprecierea pe care Casa Regală o are față de parcursul de șase decenii al TAROM, să susțină prezentul companiei, destul de puternic încercat, și să prefigureze celebrările de anul viitor. Cred că TAROM este prea puțin cunoscută publicului românesc în dimensiunea sa istorică și culturală. Instituție a statului, TAROM reprezintă un instrument strategic necesar oricărei națiuni conectate, puternice și respectate din zilele noastre.

5 comentarii

  1. Pentru familia Regala a Romaniei,doar ganduri sincere de sanatate multa,bucurii si impliniri!
    Cu deosebit respect.

  2. Doina Uricariu says:

    Ce lume minunată şi demnă recreaţi prin tot ceea ce faceţi Alteţele Voastre Regale.

  3. Constanta Nevelicico says:

    Buna dimineata ALTETEA VOASTRA,

    Cred ca sunt si in asentimentul colegilor mei din aviatie, sa va multumim ALTETELOR VOASTRE pentru onoarea de a situa aceasta minunata si incercata companie nationala – Compania Nationala de Transporturi Aeriene a Romaniei – la nivelul , pe care il merita, de institutie reprezentativa si strategica a tarii noatre. Sunt foarte mandra de tot ce faceti, cu atata drag si eleganta, pentru ca Romania sa fie mai bine cunoscuta si apreciata pentru adevaratele sale valori. Va multumesc si doresc tuturor membrilor FAMILIEI REGALE multa sanatate si ani fericiti impreuna cu un popor , care va pretuieste!

  4. manea mica says:

    laudabila initiativa Majestatilor lor dar nu prea am vazut Aviatori ;stiu ca aviatia se face cu aviatori cel putin pana acum si ar fi si mai laudabil daca din poziti domniilor lor s ar implica catusi de putin in situatia aviatorilor pensionari care este tragica in general mai ales ca Majestatea sa regele Mihai stie ce este Zborul

  5. Curdov Aurel says:

    Salutam evenimentul ….din pacate nu pot sa nu remarc faptul ca numai Administratia TAROM a fost invitata…adica cei de vor sa distruga,.sa rupa sau sa vanda acest brand….noi ceilalti “talpa tarii” care am reusit sa pastram prin sacrificiile si demersurile noastre acest brand national nu meritam consideratie….probabil “mirosim” mult prea urat pentru inalta societate romanesca…dar sunt sigur ca nu e vina Casei Regale…Multumesc Casei Regale pentru acesta manifestare stiind ca aviatia este un domeniu foarte apropiat si drag Majestatii Sale Regele Mihai…. TRAIASCA REGELE !!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50347633
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate