Sărbătoare la Crucea de pe Caraiman

La 90 de ani de la inaugurarea Crucii de pe Caraiman, ridicată la inițiativa Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a fost prezentă în ziua de 15 septembrie 2018 la Crucea Eroilor Neamului, unde a luat parte, alături de ASR Principele Radu, la o amplă ceremonie militară și religioasă.

Atunci, în an centenar, au fost începute lucrări de restaurare a monumentului. În ziua de 30 noiembrie 2020, Armata României și Biserica Ortodoxă Română sărbătoresc încheierea lucrărilor, în ziua Sfântului Andrei și în preajma Zilei Naționale.

4 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    ”Mai sfântă mângâiere nu-i
    Pe acest pământ de suferință
    Pentru creștin, ca sfânta cruce
    Slăvitul semn de biruință.
    …..
    Creștine, mă întorc spre tine:
    Fii om cu înțeleaptă minte,
    Respectă crucea cea Divină,
    Cu dragostea cea mai fierbinte.
    Învață și pe alții care
    Azi, nu cunosc a ei putere,
    Căci ea va fi în veșnicie
    Oricui o dulce mângâiere.”
    (fragmente dintr-o poezie culeasă dintr-o carte apărută în 1924 la Iași, sub egida Mitropoliei Moldovei și Bucovinei)
    Prezenţa activă a Familiei Regale oriunde şi oricând , accentuează ideea de respect, altruism, preţuire, unitate in diversitate…, valori ce îi dau identitatea, demnitatea, mândria şi nobleţea…. Toată stima şi consideraţia, preţuirea şi admiraţia mea !

  2. EMILIAN says:

    Din surse bine informate aflu cu deosebita mahnire stirea ca in perioada 1948-2020 au parasit tara un numar de peste
    450 000 de intelectuali si urmasii acestora- o parte dintre ei fiind macelariti de “republicanii sovietizati” pe loc. Admir cu deosebit respect curajul , abnegatia Familiei Regale a Regatului Romaniei in frunte cu Custodele Coroanei Romane MS Margareta, faptul ca sunt pe teritoriul “republicii” Romania. Intelectualitatea (care a mai ramas in Patrie) se lupta cu morile de vant – vestitul Johannis in urma cu catva timp raspunzand ironic la intrebarea “revenirea la Monarhia Constitutionala cand va fi ?” a raspuns ironic :”poate peste 250 de ani…(zambind mefistofelic).
    Cu “clasa muncititoare “republicana neobolsevica” si cu taranimea muncitoarea “republicana neobolsevica” deja indiferent de nationalitate” unde intelectualitatea a fost si este segregata de marxisti si neomarxisti (cine striga Traiasca Monarhia ! …taci din gura ca iti taie pensia SCCR si cu CC al Partidului …care? pai cum sa va explic …ca sunt cam toate “asisderea”) revenirea la starea statala legala a Romaniei de Monarhie Constitutionala este si va fi cu jertfe dar cu rabdare va duce spre victoria finala : TRONUL REGAL VA FI REINSTALAT IN SALA TRONULUI DE LA PALATUL REGAL DIN BUCURESTI si va fi ocupat de
    MS Margareta, Custodele Coroanei Romane asa cum a lasat mostenire MS Regele Mihai I al Romaniei si al celor care se mai simt de origine romana de aiurea, Fondatorul Casei Regale de Romania.
    “republicanii romani indiferent de nationalitate” se sapa intre
    ei si acesta este avantajul urias al monarhistilor, noi suntem cu trup si suflet in jurul Casei Regale de Romania uniti si comunisii, neocomunistii, farizeii nu vor reusi niciodata sa ne separe !
    Asa sa ne ajute Dumnezeu
    pentruca
    Nimic fara Dumnezeu !
    Emilian

  3. EMILIAN says:

    Drumul este anevoios, dar MS Margareta, Custodele Coroanei Romane a reusit sa urce pe varful Caraiman al Сarpatilor Regatului Romaniei – acesta este un simbol, de fapt un imbold pentru noi, pentru cei care sprijinim Monarhia in Regatul Romaniei.
    Ieri a fost primul Advent, ne apropiem de sarbatoarea Nasterii Domnului si cu gand curat presupun ca Bisericile din Romania indiferent de religie, comunitatea iudaica si comunitatea musulmana sunt alaturi MS Margareta – Custodele Coroanei Romane.
    Sarbatori fericite si La multi ani !
    Emilian

  4. Diana Lucia Zotescu says:

    Crucea de pe Caraiman, cruce simbol pentru Romania, inscrisa in recordurile Guiness prin coordonatele sale dimensionale (cea mai mare cruce inaltata la cea mai mare altitudine din lume), este purtatoarea sentimentului nostru de recunostinta pentru eroii neamului cazuti in luptele grele din Primul Razboi Mondial , razboi in urma caruia s-a reusit Marea Unire, cea pentru care neasemuita noastra Regina Maria a luptat cu multa diplomatie si tenacitate la cancelariile mari ale timpului.

    Glorie eterna acestor eroi, Regelui Ferdinand Intregitorul si Reginei Maria !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54152663
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate