Rugăciune pentru Ducele de Aosta la Săvârșin

Astăzi, în ziua funeraliilor Principelui Amedeo de Savoia, Duce de Aosta, Majestatea Sa Margareta, alături de Alteța Sa Regală Principele Radu, a plantat un copac în memoria ducelui în Parcul Regal de la Săvârșin. Copacul ales a fost un frumos exemplar de Liquidambar.

Părinte paroh Călin Mădăluță a rostit, la locul plantării copacului, o rugăciune pentru odihna sufletului Principelui Amedeo.

Funeraliile Ducelui de Aosta au avut loc la Florența, în Abația San Miniato al Monte.

Rugăciunea și plantarea copacului la Săvârșin

Funeraliile Ducelui de Aosta, Florența, Abația San Miniato al Monte

2 comentarii

  1. Dumnezeu s-äl odihneascä in Pace – Ruhe sanft in Frieden – Prinz Amedeo
    ADIO -ADIEU, AMEDEO – MAJESTÄT
    HERZLICHES BEILEID aus Deutschland

  2. Liliana Sora says:

    Un copac pentru eternitate, pentru că acesta este ”efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu cerul”. Tot respectul pentru Familia Regală pentru care, rugăciunea şi pomenirea sunt semne ale credinţei şi dragostei celor de aici , pentru cei care au plecat la ceruri !

Lasa un comentariu

© 2007-2021 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 36936125
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate