Relațiile diplomatice România-Cehia, din perspectiva Casei Regale
![]() Relațiile diplomatice dintre Republica Cehă și România a fost stabilite în ziua de 30 ianuarie 1920, în timpul Regelui Ferdinand I și al președintelui cehoslovac Tomáš Garrigue Masaryk. La 4 februarie 1920, Bohumil Čermák a fost acreditat ca ministru cehoslovac la Bucureşti, iar la 15 septembrie, Constantin Hiott a devenit ministru român la Praga. Din anul 1921, colaborarea româno-cehoslovacă s-a aprofundat, prin crearea alianţei defensive Mica Antantă, din care mai făcea parte şi Iugoslavia. În perioada interbelică, au loc multe întâlniri oficiale bilaterale, cele mai importante fiind vizita prim-ministrului Ion C. Brătianu la Praga (septembrie 1923), vizita oficială a Principelui Moştenitor Carol la Praga (septembrie 1925) şi vizita de Stat a Regelui Carol al II-lea la Praga (iulie 1936). Regele Carol al II-lea a început vizita de Stat în Cehoslovacia la 6 iulie 1936, la invitația președintelui Edvard Beneš. În contextul acelui tulbure și sângeros deceniu care a precedat Al Doilea Război Mondial, legătura privilegiată dintre cele două state avea semnificația ei specială, dând speranță multora din centrul și sud-estul Europei. Gazda Regelui Carol al II-lea a fost președintele Beneș, iar reședința regelui a fost străvechiul Hrad din Praga. La vizită a luat parte Principele Moștenitor Mihai, atunci în vârstă de 14 ani. ![]() ![]() În același an, 1936, diplomatul Nicolae Titulescu a avut un rol semnificativ în achiziţionarea de către statul român, a Palatului Morzin, care a fost, de atunci încoace, sediul Ambasadei României la Praga. Regele Carol al II-lea a mai vizitat Cehoslovacia în anul 1938. În anul 1944, Armata Regală Română a participat la luptele de pe teritoriul Cehoslovaciei. În decurs de cinci luni, şi-au dat viaţa, au fost răniţi sau daţi dispăruţi 66 000 de soldaţi români. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, relaţiile diplomatice au fost reluate în 1945, în timpul domniei Regelui Mihai I. România a fost printre primele state care au recunoscut independenţa şi suveranitatea Republicii Cehe, la 18 decembrie 1992. Regele Mihai I a vizitat Republica Cehă în anul 2005, la comemorarea a 60 de ani de la sacrificiul Armatei Regale Române pe teritoriul Cehoslovaciei. Regele, însoțit de Regina Ana, a vizitat orașele Praga, Brno și Kromeriz. La vizită a luat parte Principele Radu. ![]() În anul 2004 și 2007, Familia Regală a făcut vizite oficiale în Cehia. În anul 2010, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a vizitat Republica Cehă împreună cu ASR Principele Radu. ![]() La București, Custodele Coroanei Române și Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta vizita primei doamne Livia Klausova, în anul 2006, și vizita președintelui ceh Milos Zeman, în mai 2014. ![]() |











Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"